Ziua a cincea a excursiei norvegiene a fost dedicată aproape în exclusivitate ghețarilor. De fapt doar ne-am apropiat de două limbuțe ale aceluiași ghețar, Jostedalsbreen pe numele lui, cel mai mare ghețar al Europei continentale.
Ce înseamnă acest lucru în cifre? Conform datelor găsite pe internet ghețarul are o suprafață de 474 km², o lungime de 60 km și ocupă aproape jumătate din întregul Parc Național Jostedalsbreen. Cel mai înalt punct al său este vârful Høgste Breakulen ce se află la o altitudine de 1957 m iar cel mai jos punct este la 60 m, pe un braț numit Supphellebreen. Cea mai mare grosime a gheții ajunge la vreo 600 m. Jostedalsbreen e un monstruleț cu vreo 50 de brațe și este cea mai mare pată albă ce se poate zări pe harta Norvegiei continentale. Ghețarul este întreținut în primul rând de rata ridicată a ninsorilor din acea zonă și abia după aceea de temperaturile scăzute. Acest lucru înseamnă că are și o rată mare de topire, nu e de mirare că în acei munți sunt cascade peste tot.
Prima noastră întâlnire cu Jostedalsbreen s-a petrecut în Briksdalen (valea Briks), aflată pe partea de nord a ghețarului unde am ajuns după aproximativ un ceas de la plecarea din Innvik. Vremea se înrăutățise considerabil din păcate … ploua cu bulbuci când am trecut pe lângă frumoase lacuri de smarald … ploua la fel și când am ajuns în parcarea în care ne-a debarcat autocarul.
Pentru a ajunge la obiectivul nostru final din acea vale, un braț al ghețarului numit Briksdalsbreen, am fi avut două posibilități. 1.o drumeție de aproximativ o oră pe cărări de munte sau 2. o plimbare cu mașinuța trollilor până aproape de ghețar. Până să ajung la fața locului eram convinsă că vreu să fac drumeția dar ploaia aceea urâtă m-a făcut să mă răzgândesc. Mașinuța ne-a urcat la deal până într-un punct de unde nu mai putea merge mai departe. De acolo am luat-o pe jos, pe un drum plat, până pe marginea unui mic lac glaciar, Briksdalsbrevatnet, care se află cam la 300 m altitudine. Deasupra lui se zărea limba ghețarului, cam mititică, topindu-se într-o cascadă furioasă. Mai aproape de-atât nu am ajuns. Spre bucuria mea am petrecut destul de mult timp prin jurul lui Briksdalsbreen, așa că m-am întors acasă cu o grămadă de suveniruri fotografice.
Am fost curioasă să aflu cum influențează încălzirea globală mărimea ghețarului și am găsit pe net o fotografie semnificativă. La data vizitei noastre l-am găsit în plină cură de slabire, semn că în ultimii ani n-a avut parte de precipitații destul de abundente.
O a doua întâlnire cu Jostedalsbreen s-a petrecut ceva mai târziu, după ce-am ajuns pe latura lui sudică, într-o regiune numită Fjærland. Nu foarte departe de marginea drumului l-am găsit aici pe Bøyabreen, un alt braț de-al său. Rendez-vous-ul a fost și mai nefericit decât primul, aproape că nu mi-a venit să mă dau jos din autocar ca să mă duc la întâlnire. Dar până la urmă m-am înfofolit bine în pelerină și m-am dus până pe malul lacului. N-am rezistat mai mult de cinci minute.
Nu departe de ghețar am făcut o oprire și la Muzeul Ghețarilor Norvegieni din Fjærland, de unde puteai învăța o grămadă de lucruri despre ei. Cel mai mult mi-a plăcut aici un film despre Jostedalsbreen, proiectat pe un ecran imens. După ce-l vizionai îți venea să-ți iei ghetele și rucsacul și să pleci în drumeție.
Punctul terminus al celei de a cincea zile petrecute în Norvegia a fost orășelul Sogndal aflat pe țărmul nordic al lui Sognefjorden, Regele Fiordurilor, cel mai lung (205km) și mai adânc (1308 m) fiord al Norvegiei. Până ne-am moșmondit noi cu instalarea în hotel ploaia încetase cu desăvârșire așa că mi-a oferit prilejul să mă plimb pe săturate prin orășel. Cel mai mult mi-a plăcut aici aleea pietonală amenajată pe malul fiordului și străjuită de nenumărate căsuțe cochete din lemn.
Cam atât am avut de spus despre ziua aceasta nu prea prietenoasă dar interesantă totuși.
Fii primul care comentează