Ziua următoare, a șasea de la sosirea în Norvegia, am petrecut-o în marea ei majoritate într-un sătuc pe nume Flåm. Aveam arvunite aici două activitați încadrate inițial la excursii opționale dar rezervate și plătite încă din București, mult înainte de plecarea în circuit. Agenția a reunit activitățile astea două sub o umbrelă numită „Norvegia în miniatură” așa că eu mi-am închipuit un soi de parc în care vom descoperi frumusețile Norvegiei în machete miniaturale, un soi de Mini-Norvegie neam cu Mini-Europa din parcul Bruparck din Bruxelles. M-am înșelat amarnic. De fapt am avut parte de o croazieră și de un drum cu trenul. După părerea mea umbrela ar fi trebuit să se numească mai degrabă „Norvegia în chintesența ei”.
Flåm este un sătuc de vreo 300-400 de locuitori așezat în valea … ia ghiciți … Flåmsdalen, aflată la capătul interior al lui Aurlandsfjorden, o ramură a regelui Sognefjorden. Din parcarea în care ne-a abandonat autocarul, aflată chiar lângă gară, nu i-am ghicit deloc prezența. În jurul nostru erau doar magazine și magazinașe, restaurante și tarabe cu mâncare, oficii de informare turistică. Părea a fi un sătuc special construit pentru întâmpinarea hoardelor de turiști. Abia mai târziu i-am descoperit casele înprăștiate de-a lungul văii.
Dacă mai țin eu bine minte, în jurul orei 11 am plecat în croazieră, prima activitate planificată din program. Am pornit pe ape cu un mic vaporaș plin cu turiști spanioli, germani și ceva nordici. Croaziera a ținut două ceasuri și ceva și ne-a purtat la început pe apele lui Aurlandsfjord după care am cotit-o pe Nærøyfjord, o rămurică mai îngustă de-a lui. Acest din urmă fiord, Nærøyfjord, e considerat unul dintre cele mai frumoase din Norvegia și a fost inclus, alături de Geirangerfjord, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Potrivit UNESCO, cele două fiorduri și zona lor limitrofă sunt considerate un soi de arhetip al naturii din această parte de țară.
Și ne-am dus și ne-am tot dus până m-am plictisit nițel, pe ape cristaline, printre pereți de stâncă, până într-un sătuc numit Gudvangen aflat la capătul interior al lui Nærøyfjord. N-am apucat să ne plimbăm nițel prin el pentru că ne aștepta Ülo cu autocarul, să ne aducă înapoi în Flåm de unde trebuia să luăm trenul pentru a doua parte a programului. În plus de asta lumea flămânzise și dorea să ia masa la tarabele ochite înainte de plecare … sau … să facă nițel shopping pe la magazinașe. Adevărul e c-am profitat și eu de acest intermezzo mercantil și, dacă tot provin din os de gospodar, mi-am cumpărat acum în toiul verii o jachetă cu puf pentru iarnă.
Pe la ora trei după-amiaza ne-am îmbarcat în tren pentru a pleca pe Flåmsbana într-una dintre cele mai frumoase călătorii cu trenul din lume, după cum o promovează ghidurile turistice. Linia aceasta de cale ferată leagă sătucul Flåm de pe malul fiordului de gara montană Myrdal, situată la 867 de metri deasupra nivelului mării. Din pliantul primit la plecare și de pe panourile explicative instalate în vagoane aflu că este una dintre cele mai mari isprăvi inginerești din Norvegia. Construcția căii ferate a început în anul 1923 și a fost terminată în 1940. Linia este lungă de 20 km, are vreo 20 de tuneluri presărate de-a lungul ei și este una dintre cele mai abrupte linii cu ecartament standard din lume, 80% din ea rulând pe o pantă de 5,5%. Din Myrdal se poate lua un alt tren celebru, cel ce leagă Oslo de Bergen.
Călătoria din Flåm până în Myrdal a durat aproximativ un ceas. Am făcut-o într-un vagon de epocă ce semăna foarte bine cu Săgeata Verde din Arad, dar cu bănci mai comode totuși. Am pornit de-a lungul Văii Flåm unde am descoperit și sătucul, apoi am urmat un vechi drum terestru dezafectat ce e folosit în zilele noastre pe post de pistă de biciclete. Surpriza traseului constă în oprirea timp de cinci minute în dreptul unei cascade furioase, Kjosfossen. Tot vagonul a tresărit în ohh-uri și wow-uri în momentul în care ne-a apărut pe neașteptate la fereastră. După ce ne-a venit inima la loc am dat cu toții năvală pe platforma construită în fața ei pentru inevitabila sesiune foto. După care … surpriză la patrat … a început a răsuna din difuzoare nevăzute un cântec popular norvegian iar o femeie misterioasă cu plete lungi și aurii, îmbrăcată într-o lungă rochie roșu-foc a început a dănțui chiar lângă cascadă. Era Huldra, surioara norvegiană a Ielelor noastre, un spirit iluzoriu al pădurii coborât din mitologia nordică. Potrivit legendelor locale, ea are obiceiul de-a ademeni bărbații în pădure pentru a-i seduce.
Din Myrdal ne-am întors în Flåm cu același tren. În gara din Myrdal nici măcar nu am avut chef să cobor din vagon (am staționat câteva minute acolo) pentru că a început din nou ploaia. Ne păsuise întreaga zi dar acum tot s-a încăpățânat să ne mai sâcâie puțin.
Astea au fost aventurile noastre în Flåm și în imprejurimi. Ar mai fi fost interesant de urcat până pe o platformă din vârful muntelui, numită Stegastein, de unde am fi putut privi de-a lungul fiordului Aurland de la înălțime. Nu am avut însă timp și pentru distracția asta. După ce ne-am dat jos din tren ne-am îmbarcat în autocar și-am pornit-o spre Bergen, destinația acelei zile.
Pe drum, Ülo ne-a oferit un bonus, o oprire la o cascadă ce nu era trecută în program. Tvindefossen, aflată chiar la marginea drumului, mi s-a părut foarte frumoasă, ar fi fost păcat să o ignorăm. Dacă tot era musai să facem pauze tehnice sau de dezmorțire a picioarelor de ce să n-o facem în locuri unde aveam ce admira.
În Bergen am ajuns spre seară dar nu atât de târziu încât să mă duc direct la culcare. Am apucat să mă plimb pe înserat în acest oraș minunat și, cum înserarea e lungă de tot în Norvegia în această perioadă a anului, apopape că m-a prins miezul nopții pe drumuri. Dar despre Bergen, în episodul viitor.
Fii primul care comentează