
Un fluierat pătrunzător și nervos ne sfredelește creierii. Tresărim îngrijorați și coborâm repede ochii în pământ îndepărtându-i, cu regret, de turlele aurite, de ornamentele baroce ale clădirilor din jurul nostru. Ne repliem repejor în formație și ne verificăm poziția. Fruieratul continuă amenințător. Mai mult, soldatul ce suflă în instrumentul ce ne torturează urechile își părăsește fortul și pleacă la atac dând cu putere din mâini. Ufff, ce bine … nu noi suntem cei vizați. În depărtare un alt corp al trupelor noastre (citește turiști) face repede stânga împrejur și se retrage în degringoladă pe teren mai sigur. Pe trotuar. Armistițiul intră din nou în vigoare. Da, oameni buni, în Kremlin turistul circulă doar pe trotuar, de cum îi scapă piciorul pe caldarâmul străzii e admonestat fără întârziere.
Suntem în inima puterii rusești, în kilometrul zero al Moscovei, al Rusiei. Căscăm gura la sutele de ani de istorie ce se îngrămădesc în cele 28 de hectare de pământ înconjurate de ziduri înalte și groase. Suntem în Kremlin. Am intrat pe poarta Troițkaia, și-am pornit cătinel în explorare. Am lăsat în stânga clădirea Arsenalului și în dreapta Palatul Congreselor și-am înaintat până în fața biroului lui Putin din clădirea Senatului. Toate păreau surori bune, palatele astea. Baroce, galbene, dichisite. Doar clădirea congreselor părea o soră vitregă. Mare, albă, o combinație de marmură și sticlă, a fost construită pe vremea comuniștilor și-a găzduit de-a lungul timpului atât congresele partidului cât și concerte de muzică sau balet. Ne-am continuat drumul trecând pe lângă o expoziție de tunuri folosite de-a lungul timpului în numeroasele Războaie Patriotice de Apărare a Patriei. La capătul șirului stătea, impunător, Tunul Țarului, o enormitate mai mult decorativă, gurile rele spunând că n-a tras nici o ghiulea, niciodată în viața lui. Am trecut și pe lângă Clopotul Țarinei, un alt monstru de bronz, unde era mare înghesuială la făcut fotografii. Nici acest clopot nu și-a împlinit menirea. După ce-a fost terminat și înainte de a fi cocoțat în clopotnița la picioarele căreia zace acum, un mare incendiu a cuprins Moscova. Clopotul nostru a fost prins în foc iar când s-a răcit a crăpat.






Încet, încet, pășind printre multe alte grupuri de turiști am ajuns în piața catedralelor, cel mai frumos loc al Kremlinului după mintea mea. De jur împrejurul nostru se înălțau zidurile albe ale bisericilor încoronate cu cupole de aur și argint. Ne-am strîns grămadă în jurul Evgheniei să ascultăm povești. Ne-au fost prezentate pe rând: Palatul Patriarhal și biserica legată le el, Clopotnița Kremlinului cu vestitul Turn a lui Ivan ce domina pe vremuri întreaga Moscovă de la înălțimea lui de 84 m (plus înălțimea dealului pe care e așezată cetatea ), Biserica Adormirii Maicii Domnului – locul de încoronare a țarilor, Biserica Arhanghelului Mihail – locul de îngropăciune a țarilor până la Petru cel Mare, Biserica Buneivestiri cea poleită cu aur – un fel de capelă privată a țarilor. Printre ele, o grămadă de alte bisericuțe, paraclise, capele, le-am pierdut numărul.
Am intrat și noi în două biserici, cea a Adormirii și cea a Arhanghelului. A trebuit să dăm serios din coate ca să apucăm să vedem icoanele, mormintele, locurile de rugăciune. Eram acolo, claie peste grămadă călători din cele patru zări și călători ruși ce erau doar pe jumătate turiști. Am rămas oarecum cu gura căscată când am văzut oameni închinându-se la mormintele țarilor. Din păcate n-am avut voie să fac fotografii în interiorul bisericilor, am furat doar vreo două, scăpând la mustață de admonestările cerberilor ce stau cu ochii pe vizitatori.











Gata și cu catedralele Kremlinului. Am lăsat în urmă clădiri frumoase pe dinafară și, cred, spectaculoase pe dinăuntru. Pot bănui doar că ascund minunății în interior, trebuie să fac rost de o invitație oficială din partea Federației Rusiei, pentru a putea intra pe-acolo. Am luat-o la vale, pe lângă Marele Palat Imperial, îmbodobit cu vulturul bicefal al Bizanțului, spre Armurărie. Urma să vedem aici câte ceva din tezaurul Rusiei. Trebuie să mă credeți pe cuvânt când spun c-am văzut aici hainele folosite de țari în ziua încoronării, ciobotele lui Petru cel Mare făcute chiar de mâna lui, coroanele și tronurile țarilor, caleștile înzorzonate cu care străbăteau drumurile imperiului. Am mai văzut o colecție de ouă Fabergé, o grămadă de obiecte bisericești din argint, printre care un evangheliar imens, o altă grămadă de veselă și obiecte ornamentale folosite la banchelete împărătești, arme și armuri. Nu pot dovedi cu nici o fotografie c-am trecut pe-acolo, n-am avut voie să scot aparatul din rucsac. Am ratat însă, sălile Diamond Fund-ului ( nu traduc c-așa am citit pe plăcuța pe lângă care am trecut ) locul unde sunt păstrate cele mai valoroase obiecte ale tezaurului rus. Trebuia s-avem un bilet separat, iar ghizii noștri ruși au considerat probabil că am văzut și-așa destule lucruri. Nu-i nimic. Am să mai vin în Moscova și-am să văd atunci diamantul Orlov, unul dintre cele mai mari din lume și coroana Ecaterinei cea Mare.


Am întâlnit Kremlinul și în cea de-a doua zi (și ultima din păcate) petrecută la Moscova. Nu se putea altfel, toate drumurile duc aici. L-am admirat de pe poduri, din vaporașul care ne-a plimbat pe râul Moskva și, bineînțeles le-am admirat noaptea când părea desprins din 1001 de nopți.
Și un PS
Am găsit harta asta pe internet și m-au mâncat degetele să însemn traseul nostru prin Kremlin. Așa, ca peste zece ani, să mai știu pe unde-am hoinărit.
Fii primul care comentează