Am început vizita în Sankt Petersburg cu stângul. Afară ploua cu intermitențe, bătea un vânticel rece și erau doar 10 grade. Nu ne așteptam la o astfel de primire la sfârșit de iunie, chiar dacă eram atât de departe în nord. Am aflat ulterior că umiditatea mare și vremea rea sunt un lucru cu totul și cu totul obișnuit aici, sunt marile defecte ale orașului. Statisticile spun că te poți aștepta doar la 60 de zile însorite răsfirate pe tot parcursul anului. Totul părea mohorât, clădiri, canale, oameni. Autobuzul ce ne-a dus de la aeroport se înțepenise în trafic, în turul panoramic de oraș. Parcă ne învârteam în cerc pe aceleași străzi superaglomerate, pline cu alte autocare din care se revărsau puhoaie de turiști. Degeaba ne erau prezentate palatele înșirate pe stânga și pe dreapta drumului, totul era cenușiu și trist, iar pe noi ne prinsese oboseala după hârșâiala din aeropoarte. Vroiam doar să ajungem la hotel să ne mai tragem sufletul nițel, iar apoi mai vedeam noi ce-aveam de făcut. Autocarul s-a înscris în sfârșit pe Nevski Prospekt, la capătul căruia, la vreo patru kilometri depărtare ne aștepta hotelul Moscow din Piața Alexandr Nevski. Târâș grăbiș, cu opriri pe la toate semafoarele, cu mers de melc adormit, am ajuns cu greu la destinație.
Colac peste pupăză, nu ne-a plăcut nici hotetul, nici pomeneală să se conformeze celor patru stele de pe firmament. Era o clădire uriașă, cu coridoare interminabile și urât mirositoare, pe care te plictiseai plimbându-te. Nici camerele nu erau grozave, mici de nu te puteai mișca. În grupul nostru s-a iscat o revoltă spontană. Cei mai cârcotași au tăbărât pe capul ghidului și au primit camere noi. S-a lăsat și mama atrasă în revoltă și iată-ne mutate într-o nouă cameră, admirând pe geam un cimitir și o lavră în locul pereților mohorâți și aparatelor de aerisire ale cantinei. Ne-am declarat mulțumițe, ce era să facem, nu puteam schimba hotelul.
Și-așa, uitându-ne pe fereastră, am făcut cunoștință cu primul obiectiv turistic pe care l-am vizitat în Sankt Petersburg – Lavra Alexandr Nevski cu cele două cimitire – Lazarev și Tikhvin.
Cine a fost oare acest personaj de al cărui nume ne tot împiedicam? Alexandr Nevski e un fel de Ștefan cel Mare al rușilor, mare luptător împotriva suedezilor, cel care i-a alungat pe cavalerii teutoni din Rus, cneaz de Novgorod, mare cneaz de Vladimir, un personaj bine înșurubat în istoria și în miturile rusești. Până la urmă a fost și canonizat, iar lavra din fața noastră a fost construită pentru a-i adăposti moaștele. Construcția a început la ordinul Petru cel Mare, alt principe ce dorea să impună puterea Rusiei în nord, la Marea Baltică. Tradiția spune că mănăstirea a fost ridicată pe malul Nevei, chiar în locul bătăliei în care tânărul Alexandr i-a infrânt pe suedezi și și-a căpătat supranumele de Nevski.
Poate ar trebui acum să amintesc ce este o lavră, cum la noi nu sunt am scotocit puțin pe prietenul google ca să înțeleg ce le deosebește de mănăstirile obișnuite. Așadar, lavrele sunt mănăstiri ortodoxe foarte mari, ce se subordonează direct patriarhiilor din țările unde sunt construite și în care călugării locuiesc în chilii separate, precum casele unui sat. Ce-aveam noi înaintea ochilor se potrivea descrierii. Era mare, nu i-am văzut capătul, semăna mai mult cu un orășel nemțesc. Am vizitat doar una din cele șase biserici baroce ale complexului și am pășit printre mormintele comuniste din curte. Majoritatea celor îngropați aici erau soldați căzuți în al doilea război mondial. Pietrele de mormânt aveau stele în loc de cruci dar e interesant cum rușii au ales să-și îngropat eroii în curtea unei mănăstiri.
Dacă tot eram aici, am fost curioase să intrăm și în cele două cimitire unde sunt înmormântați ruși celebri. Am început cu Lazarev, pentru că se închidea primul și-apoi am intrat în Tikhvin. Am primit la intrare, odată cu biletul și o hartă pe care erau marcate mormintele celor mai celebre personaje. A fost o provocare să le identificăm. Silabiseam de zor când de pe hârtie, când de pe morminte, încurcatele litere chirilice. Le-am dat de capăt până la urmă. Iată și concluziile în fotografiile ce urmează.
Cimitirul Tikhvin e dedicat lumii artistice. Scriitori, compozitori, pictori, actori, doar nume răsunătoare își dorm cu toții somnul de veci la umbra copacilor. Pe fiecare mormânt sunt așezate flori proaspete.
PS
Undeva în Lavra Alexandr Nevski se află și mormântul generalului Alexandr Suvorov cel care n-a pierdut nici o bătălie. Nu l-am găsit dar nu contează. N-aș fi amintit de el dacă nu-mi lămurea o întrebare ce mă chinuia ori de câte ori treceam cu mașina pe E85 și vedeam statuia ecvestră ridicată la margine de drum. Pe cine reprezenta? Ce căuta un general rus pe drumul spre Focșani? Na că m-am lămurit acum. Suvorov a câștigat două bătălii în războiul contra turcilor, una la Râmnicu Sărat și alta la Focșani. Drept urmare țarina Ecaterina cea Mare i-a acordat generalisimului titlut de conte și numele de Rîmnikski. Incurcate sunt căile cunoașterii. A trebuit să ajung tocmai la Sankt Petersburg să aflu povestea asta.
Fii primul care comentează