Święta Lipka
Jurnal polonez - capitolul întâi

Partea întâi – Pregătirea

Pentru a înțelege de ce se află un asemenea sanctuar catolic la Święta Lipka trebuie să ne întoarcem în Evul Mediu, când teritoriul actualei Mazurii făcea parte din statul Ordinului Cavalerilor Teutoni. Teutonii erau un ordin militar catolic, instalat în Prusia în secolul al XIII-lea, după cucerirea teritoriilor locuite de vechii prusaci baltici. În această lume catolică a apărut și primul sanctuar de la Święta Lipka.

Potrivit unei legende legate de originile sanctuarului, un condamnat întemnițat în castelul de la Rastenburg, actualul Kętrzyn, ar fi avut în noaptea dinaintea execuției o viziune a Fecioarei Maria. Aceasta i-ar fi cerut să sculpteze o imagine a ei cu Pruncul. Omul, despre care legenda spune că nu era sculptor, ar fi realizat peste noapte o statuetă atât de frumoasă încât judecătorii au considerat-o un semn divin și l-au eliberat. În drum spre Reszel, el ar fi așezat statueta într-un tei, iar locul a început să fie asociat cu miracole și vindecări. De aici vine numele Święta Lipka – „Teiul Sfânt”.

Povestea trebuie însă privită ca legendă, nu ca fapt documentat. Cercetătorii polonezi consideră că forma ei cunoscută astăzi s-a conturat probabil abia în secolul al XVII-lea, după venirea iezuiților. Sanctuarul în sine este însă mult mai vechi: existența capelei este atestată documentar încă din 1491.

Sanctuarul devenise suficient de cunoscut încât, în 1519, Albrecht de Hohenzollern, ultimul Mare Maestru al Ordinului Teutonic din Prusia, să vină aici în pelerinaj, potrivit tradiției pe jos și desculț de la Königsberg.

Numai șase ani mai târziu, același Albrecht avea să schimbe radical istoria regiunii. În 1525, influențat de Reforma lui Martin Luther, s-a convertit la luteranism, a secularizat statul teutonic și a devenit primul duce al Prusiei. Fostul stat monastic catolic devenea astfel Prusia Ducală, primul stat cu religie oficială luterană.

Prusia Ducală nu trebuie confundată însă cu marele Regat al Prusiei, care va apărea abia în 1701 și va deveni ulterior una dintre marile puteri europene. În 1525 era un ducat relativ mic, cu capitala la Königsberg, format în principal din teritoriile rămase Ordinului Teutonic. Și mai exista o particularitate importantă. Ducele Albrecht primise noul său stat ca feudă de la regele Poloniei. Prin urmare, Prusia Ducală era protestantă, dar se afla sub suzeranitatea Coroanei Poloneze.

Reforma protestantă a avut consecințe directe pentru Święta Lipka. Cultul catolic a fost interzis, capela a fost distrusă, teiul legendar a fost tăiat, iar statuia Fecioarei ar fi fost aruncată într-un lac. Timp de aproape un secol, vechiul sanctuar a dispărut oficial.

Geografia avea însă să joace în favoarea lui. La numai câțiva kilometri se afla Warmia, care urmase o cu totul altă cale. După înfrângerea Ordinului Teutonic și Pacea de la Toruń din 1466, Warmia intrase sub protecția Coroanei Poloneze și rămăsese catolică. Astfel, în secolele XVI–XVII, prin această regiune trecea nu numai o frontieră politică, ci și una religioasă. Warmia era catolică, în timp ce Mazuria, inclusă în Prusia Ducală, devenise predominant luterană. Święta Lipka se afla chiar de partea protestantă a acestei frontiere.

Situația a început să se schimbe la începutul secolului al XVII-lea. Hohenzollernii din Brandenburg doreau să obțină dreptul de a moșteni Prusia Ducală, iar pentru aceasta aveau nevoie de acordul regelui Poloniei, suzeranul ducatului. Regele catolic Sigismund al III-lea Vasa a folosit această poziție pentru a obține garantarea libertății de cult pentru catolicii din Prusia.

Astfel a devenit posibilă și renașterea sanctuarului de la Święta Lipka. Cu sprijinul episcopilor catolici ai Warmiei, terenul fostei capele a fost cumpărat de Stefan Sadorski, secretar al regelui Poloniei, iar în 1619 a fost consacrată aici o nouă capelă. Pelerinii au început din nou să vină, inclusiv din Warmia catolică aflată imediat dincolo de graniță.

În anii 1630, sanctuarul a fost încredințat iezuiților. Alegerea nu era întâmplătoare. Ordinul iezuit se afla în prima linie a Contrareformei, mișcarea prin care Biserica Catolică răspundea expansiunii protestantismului nu numai prin doctrină, ci și prin educație, misiuni, pelerinaje și o artă menită să impresioneze și să emoționeze.

Święta Lipka devenea astfel ceva mai mult decât un simplu loc de pelerinaj. A ajuns să fie un important centru catolic într-un teritoriu predominant protestant, alimentat permanent de apropierea Warmiei catolice.

Capela din 1619 a devenit în cele din urmă prea mică pentru numărul pelerinilor. La sfârșitul secolului al XVII-lea, iezuiții au început construirea marelui ansamblu pe care îl vedem astăzi. Piatra de temelie a actualei biserici a fost pusă în 1687, iar aceasta a fost consacrată în 1693. Au urmat galeriile cu arcade, capelele de colț, mănăstirea și spectaculoasa decorațiune interioară, realizată în mai multe etape în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Barocul exuberant de la Święta Lipka nu este, prin urmare, doar o alegere estetică. Decorația pictată în tehnica quadratura, specifică barocului, în care perspectiva creează iluzia unor elemente arhitecturale care în realitate nu există, altarele, sculpturile, muzica și extraordinara orgă cu figuri mobile trebuie privite și în contextul Contrareformei. Arta trebuia să-l copleșească pe pelerin, să-i vorbească simțurilor și să transforme credința într-o experiență.

Iar vechea legendă nu a fost uitată. Teiul cu Fecioara și Pruncul reapare chiar în decorul fațadei, amintind de copacul în care, cu câteva secole înainte, ar fi fost așezată prima statuetă miraculoasă.

Legătura dintre Święta Lipka și Warmia catolică a căpătat și o formă vizibilă în peisaj. În anii 1730, de-a lungul vechiului drum de pelerinaj dintre Reszel și Święta Lipka au fost ridicate cincisprezece capele baroce, corespunzând celor cincisprezece mistere tradiționale ale Rozariului. Cele mai multe se află și astăzi de-a lungul șoselei, alternativ pe cele două laturi ale drumului, numai ultimul tronson al vechiului traseu de pelerinaj, cu două dintre capele, se desprinde de șoseaua modernă și continuă prin pădure.

Astfel, într-un singur loc se suprapun aproape cinci secole de istorie a regiunii: Prusia teutonică și catolică, Reforma și nașterea Prusiei Ducale protestante, influența politică a Poloniei, vecinătatea Warmiei catolice și ofensiva artistică a Contrareformei iezuite.

Partea a doua – La ce ar trebui să casc gura

• Poarta barocă din fier forjat — înainte să intru, merită să mă uit la ansamblul întreg: poartă, curte, galerii și biserică.
• Galeriile cu arcade și cele patru capele de colț — să-mi amintesc că nu sunt doar decor; întregul spațiu a fost gândit pentru mulțimile de pelerini.
• Fațada — să găsesc teiul cu Fecioara și Pruncul, trimiterea la legenda care a dat numele locului, și statuile sfinților iezuiți.
• Interiorul — înainte să încep să vânez detalii, să-l privesc pur și simplu ca întreg. Aici chiar am voie să casc gura. 😄
• Tavanul — să caut arhitectura „falsă”, pictată în tehnica quadratura, și mai ales cupolele care par construite, dar sunt doar pictate.
• Altarul principal — să nu mă las furată numai de dimensiunea și aurăria lui; în centru se află imaginea Fecioarei din 1640, deci mai veche decât actuala biserică.
• Orga — obligatoriu. Să prind, dacă se poate, demonstrația și să urmăresc figurile mecanice în timp ce cântă: Buna Vestire și orchestra de îngeri.
• Galeriile pictate — dacă timpul permite, să observ că programul decorativ nu se termină odată ce ies din biserică.
• Capelele Rozariului dintre Reszel și Święta Lipka — să fiu atentă la ele încă din autocar, dacă venim pe drumul respectiv.

Partea a treia – Ce a ieșit

Unul dintre avantajele unui circuit prin Europa este zborul scurt. Din București până la Varșovia abia ai timp să te dezmeticești și să ronțăi micul pateu — la alegere, sărat sau dulce — cu care LOT își tratează invariabil oaspeții. În mai puțin de două ore ajungi la destinație.

La aeroport ne-a preluat Robert, șoferul care ne-a purtat prin toată Polonia în cele unsprezece zile ale excursiei. Un personaj foarte ciudat. Nu era deloc prietenos și abia mormăia câte un răspuns, dar și-a făcut treaba impecabil. Cum ghidul nostru român era cam tare de ureche, aș putea spune că cei doi oameni care trebuiau să aibă grijă de noi aveau fiecare câte o mică problemă: unul cu emisia, celălalt cu recepția. Din fericire, aceste mici neajunsuri nu ne-au încurcat deloc socotelile.

Cum agenția DAL Travel are obiceiul să aleagă zboruri dimineața devreme, înainte de prânz eram deja instalați în autocar și gata de drum. Chiar din prima zi aveam două obiective de atins. Am pornit-o așadar spre nord și, după trei-patru ore de mers, am ajuns la sanctuarul din Święta Lipka.

Complexul m-a dus cu gândul la cel de la Maria Radna, de la noi. Aceeași biserică imensă, cu două turle înalte, construite parcă anume pentru a fi văzute de departe, lângă un sătuc care altminteri nu anunță nimic spectaculos.

Teiul din legenda locului apare pretutindeni: pe poarta grea de la intrare, pe fronton și în biserică, unde imaginea Mariei stă cocoțată într-un copac de metal. Interiorul este copleșitor. Cu greu găsești un centimetru de tencuială rămas neornamentat.

Orga este însă sarea și piperul locului. Aceasta nu se mulțumește să cânte. În timpul demonstrațiilor pune în mișcare o mulțime de statuete: îngerași care agită clopoței, doi îngeri cu trompete și câteva steluțe care se rotesc. În plus, cocoțați în vârful unor stâlpi, Fecioara Maria și Arhanghelul Gabriel își dau binețe într-o perpetuă Bunăvestire.

Nu îmi era foarte clar cine comandă toate aceste mișcări. Tot organistul? Se pare că da, tot el pornește mecanismul, dar măcar nu trebuie să dirijeze separat fiecare îngeraș. Dă drumul întregului alai, iar mecanismul își vede singur de treabă. Bietul om, nu îi ajung claviaturile pentru mâini și pedalierul pentru picioare, mai trebuie să pună în mișcare și teatrul de păpuși de deasupra.

Spre norocul nostru, am prins o demonstrație a orgii. Organistul a interpretat câteva bucăți ale căror nume nu le-am înțeles, fiindcă au fost prezentate numai în poloneză. Ultima piesă a ieșit însă în evidență, așa că a fost musai să o întreb pe ghida locală care ne-a însoțit despre ce era vorba. Melodia suna foarte patriotic. Era Pożegnanie Ojczyzny — Rămas-bun patriei —, o poloneză atribuită unui domn pe nume Michał Kleofas Ogiński ce a fost nu doar compozitor, ci și diplomat și om politic al Republicii celor Două Națiuni. A luptat în Insurecția lui Kościuszko, iar după înfrângerea acesteia a plecat în exil. Potrivit poveștii cunoscute, atunci, în 1794, a compus această poloneză ca pe un rămas-bun adresat patriei sale. Nu era greu să-i simți melancolia. Polonia tocmai suferise două împărțiri, iar peste numai un an urma să dispară cu totul de pe harta Europei.

Un domn din public s-a ridicat în picioare și s-a întors cu fața spre orgă când a început melodia. Nu știu dacă dintr-un puseu de patriotism sau pentru că știa că era ultima piesă și se pregătea de plecare.

Oricum, acesta a fost primul meu contact cu legătura strânsă dintre patriotismul polonez și Biserica Catolică. În anii în care Polonia a dispărut ca stat, bisericile au rămas printre puținele locuri în care s-au putut păstra limba, istoria și memoria națională. Pe parcursul călătoriei am găsit pretutindeni urmele acestei legături: plăci cu numele regilor, oamenilor politici, poeților, răsculaților, soldaților și victimelor războaielor, înșirate pe pereții bisericilor și catedralelor. Uneori nu mai știam dacă am intrat într-un lăcaș de cult sau într-un mic panteon al istoriei poloneze.

Biserica este înconjurată pe toate laturile de un claustru care seamănă cu un zid de cetate. La cele patru colțuri, galeria se lărgește în capele ceva mai încăpătoare. O mare parte a pereților este acoperită cu picturi murale realizate în aceeași tehnică quadratura, care prelungește prin culoare arhitectura reală și îți înșală ochiul. Pictura nu acoperă însă întregul claustru și, oricum, nu se apropie de bogăția interiorului bisericii.

Înainte de plecare am mai avut ceva timp la dispoziție și m-am învârtit puțin prin jurul sanctuarului. Așa am descoperit izvorul din care pelerinii luau odinioară apă, convinși că avea puteri tămăduitoare. Este pomenit într-o cronică încă din 1698, iar în 1732 deasupra lui s-a construit un foișor. Cel vechi a dispărut între timp iar foișorul pe care l-am văzut eu era aproape nou-nouț. A fost reconstruit în 2025, după fotografii și documente de epocă.

Tot prin apropiere am dat și peste prima statuie a lui Ioan Paul al II-lea din această călătorie. Nu știam încă faptul că urma să mă întâlnesc cu el aproape pretutindeni prin Polonia. De fapt, nici aici papa nu era singur, ci îl avea alături pe cardinalul Stefan Wyszyński. Monumentul amintește ceremonia din 1968, când Wyszyński a încoronat imaginea Maicii Domnului de la Święta Lipka, iar cardinalul Karol Wojtyła, viitorul papă, a celebrat slujba. Mai târziu, ajuns Ioan Paul al II-lea, Wojtyła a acordat bisericii titlul de bazilică minoră.