Festa

Maltezilor le plac mult sărbătorile. În fiecare weekend e organizată câte o festa într-una din localitățile insulei. Agitația e mare, mai ales dacă se sărbătorește un sfânt patron. Se obișnuiește să se organizeze o procesiune ce străbate străduțele satului, în care este plimbat un car alegoric cu statuia sfântului în cauză iar la sfârșit se lasă musai cu un foc de artificii. Am auzit că maltezii sunt mari piromani, iar artificiile spectaculoase. Nu m-am încumetat să mă duc la o festa, din pricina orei înaintate (se termina undeva după miezul nopții) a căldurii insuportabile și a mulțimii de lume ce se strânge de obicei la un astfel de spectacol. Dar cei ce-au fost, au povestit lucruri frumoase, așa că aviz amatorilor.

Eu una, m-am mulțumit cu o festa mai mititică, ținută duminică seara pe străzile Melliehăi. Serbarea noastră era clar închinată automobilismului și nu era una turistică. Participanților nici că le păsa de vizitatorii veniți de peste mări și țări.

Primul semn că viața cea de toate zilele nu se scurgea la fel, a fost interdicția de a coborâ la plajă duminica după amiaza. Drumul era blocat iar doi polițiști trimiteau călătorii la plimbare. De pe serpentinele ce coborau până la plajă se auzeau scrâșnete de cauciucuri. Era raliu automobilistic. Ce era să fac? Am lăsat plaja pe altădată și m-am alăturat mulțimii de gură cască care-și încurajau favoriții. M-am străduit să prind mașinile în poză. Mi-a ieșit … și nu prea.

2015-08-02 127 Mellieha

2015-08-02 132 Mellieha

2015-08-02 133 Mellieha

Mai spre seară ne aștepta altă surpriză. Strada principală a orașului a devenit pietonală, iar de-a lungul ei au fost înșirate câteva autobuse ca scoase din cutie. Erau frumoase foc. Viu colorate, împopoțonate fiecare cu fel de fel de ornamente strălucitoare, luau ochii trecătorilor. Am înțeles că aceste mașini au circulat până nu demult pe șoselele Maltei iar șoferii ce le aveau în grijă se întreceau să le împodobească cu obiecte confecționate de ei. In zilele noastre autobusele acestea își trăiesc viața de pensionare și mai ies la plimbare doar în zile de sărbătoare. În locul lor au apărut banalele autobuse moderne, toate la fel, fără personalitate. Sper ca șoferii maltezi să nu-și abandoneze bunele obiceiuri.

2015-08-02 166 Mellieha

2015-08-02 167 Mellieha

2015-08-02 169 Mellieha

2015-08-02 106 Mellieha

Altă trăznaie ne aștepta în fața bisericii parohiale. Piața a fost împărțită în două. O parte era ocupată de niște pietroaie imense pe care erau chinuite niște mașini de teren ce păreau artizanale, construite până la ultimul șurub de propietarii lor. În cealaltă jumătate, își trăgeau cu greu sufletul un taraf folcloric. Cântăreții de pe scenă mai aveau ceva suflu în ei, doar stăteau pe scaune, dansatorii însă abia își trăgeau sufletul în căldura serii. Erau lac de sudoare, dar nu se lăsau.

2015-08-02 110 Mellieha

2015-08-02 113 Mellieha

2015-08-02 114 Mellieha

Călătorul ieșit la plimbare mai putea căsca gura la cele câteva tarabe ca cele de pe la noi, unde se vindeau fel de fel de lucruri: de la vechituri, obiecte artizanale sau miere și alte bunătățuri. Mi-a făcut cu ochiul mai ales nugaua malteză, produs tradițional aici.

În rest liniște și pace. Terasele erau pline, iar pe străduțele lăturalnice liniște deplină, doar cicadele se auzeau zbârnâind prin copaci.

2015-08-02 118 Mellieha

2015-08-02 120 Mellieha

Festa mea s-a terminat repede. M-am retras în camera de hotel unde mă aștepta un kinnie rece. Era drogul meu de seara. Gustul dulce amărui, de buruieni amestecate cu portocale, mi-a acompaniat drumurile malteze. E băutura specifică a insulei și am profitat din plin de ea.

2015-08-02 126 Mellieha

Despre AncaHM Articolele 668
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.