Îmi mai intrase o idee în cap, odată ce m-am hotărât să plec în Malta. Să încerc o excursie cu caiacul pe Mediterana. De boala asta, a caiacului, m-am molipsit anul trecut așa de tare că mi-am cumpărat un caiac gonflabil cu ajutorul căruia am încercat să mă tratez. Tratamentul a constat în câteva ieșiri pe lacurile din jurul Bucureștiului și o aventură pe Neajlov. Nici o experiență maritimă însă. Vara a trecut, bietul meu caiac a fost pus la naftalină, unde stă și acum, dar boala a rămas. Înainte de plecare m-am documetat pe internet să văd dacă maltezii oferă sau nu excursii de acest gen și așa i-am găsit pe Sea Kayak Malta.
Recunosc, am ezitat mult înainte să-i contactez. Condiția mea fizică lasă de dorit în ultimul timp și mi-era nițel frică să nu mă fac de râs. În plus, puteam paria că am să fiu singura din grup venită de pe plaiuri mioritice, iar mie mi-e greu să mă integrez și printre ai mei darămite printre străini. Tentația a fost însă prea mare. Am trimis un email unde-am mărturisit toate îngrijorările mele, să nu spună oamenii că nu au fost preveniți și , spre surprinderea mea, am fost invitată la o plimbare.
Așa că luni de dimineață m-am trezit devreme, am luat micul dejun la prima oră și m-am repezit la stația de autobus. Trebuia să prind feribotul de ora 9, care să mă ducă în Gozo, locul de pornire a tuturor excursiilor maritime. De la terminalul feribotului urma să fiu pescuită de un reprezentant al firmei și aventura putea începe.
Traseul excursiilor nu e bătut în cuie. Organizatorii propun câteva pe internet, dar mai menționează acolo că, dacă e vânt sau mare agitată, le pot schimba. Ghizii noștri au hotărât: condițiile meteo de luni dimineața erau favorabile unei plimbări cu caiacul de-a lungul țărmului nordic al insulei Gozo.
Așadar, iată-ne adunați pe plaja Hondoq ir-Rummien. Două perechi de scoțieni, o familie franceză formată din patru persoane, o pereche englezească, o româncuță rătăcită și cele două caiachiste care urmau să ne fie ghid, o scoțiană și o irlandeză. De conversat, m-am conversat doar cu scoțienii. Erau simpatici. Știau câte ceva despre România pentru că o prietenă de-a lor era măritată cu un doctor român. Englezii erau mai fițoși. S-au conversat doar cu ghizii. Poate era de înțeles, făceau parte din armata britanică. Francezilor cred că nu le plăcea prea tare compania, se țineau de-o parte, dar ei au fost singurii care m-au ajutat cu mutatul caiacului.
Cât despre excursia noastră, n-ar fi multe de povestit. Ne-am perindat de-a lungul țărmului stâncos al insulei, am trecut pe lângă câteva plaje adăpostite în mici golfulețe pitorești și ne-am oprit la plaja San Blas, cea cu nisip roșiatic și apă cristalină. Frumoasă foc, ar merita cercetată îndeaproape într-un alt concediu. Aici am făcut și noi pauza de picnic, ne-am bălăcit nițel în apa mării și ne-am mai tras sufletul.
La întoarcere ne-am încercat puterile într-ale cârmitului printre bolovanii împrăștiați în mare. Ne-am jucat așa până-am dat de greu. Pe la ultima cotitură, înainte de-a ajunge iar pe plaja Hondoq ir-Rummien, vântul s-a întețit și, în loc să sufle din spate să ne ajute nițel, ne punea la încercare condiția fizică. Gata fotografii, gata plăcere, dă-i și muncește din greu. Ulițarnico n-ar strica să faci mai mult sport, să nu-ți mai dai duhul la prima pală de vânt!
Povestea fotografică o vedeți mai jos.
Și de-aici s-a isprăvit cu fotografiatul.
Fii primul care comentează