Sigiriya
jurnal lankez - capitolul 7

Marți 2 ianuarie. La 4 dimineața s-a dat startul excursiei ce-avea să mă ducă în Sigiriya și Dambulla, limita nordică pe care am atins-o în Sri Lanka. Cam 200 km de parcurs cu mașina, în aprozimativ 4 ore. Până într-un anumit punct drumul a fost același cu cel pe care l-am făcut spre Kandy, după care am cotit-o spre nord. Intram în zona rezervoarelor construite acum 2000 de ani de regii perioadei de aur a istoriei regatului lankez. Anuradhapura, prima capitală, nu era foarte departe și nici Polonnaruwa, a doua capitală. Din păcate n-am ajuns la nici una din ele ( de data asta ). Intram în zona marilor câmpii din nord unde peisajul începea să de aplatizeze, plantațiile de palmieri și arbori de cauciuc lăsau locul plantațiilor de cocotieri și mango iar orezăriile deveneau parcă din ce în ce mai întinse și mai strălucitoare.

Priyantha, însoțitorul meu din acea zi, mi-a povestit că în această zonă elefanții și sătenii duc un război surd unii cu ceilalți. Toate ar fi bune și frumoase dacă elefanții nu ar intra pe culturile oamenilor sau dacă oamenii nu ar pune bariere agricole pe rutele străvechi ale elefanților. Budiștii au în general un mare respect pentru toate viețuitoarele pământului, însăși religia îi învață să nu le facă rău. Prietenia se termină însă când interesele sunt amenințate. Între oameni și elefanți se duce o bătălie continuă pentru supraviețuire.

Situația asta ambivalentă, un amestec de prețuire și inamiciție se vede și pe margine de drum. În zona Sigiriyei am zărit niște coșuri haioase așezate în fața fiecărei case din satele prin care am trecut. Priyantha mi-a spus că sunt specifice acestei zone și că se construiesc doar la început de an. În ele se pun flori sau grămăjoare cu mâncare, de obicei orez, ca ofrandă pentru zeul Ganesha cel cu cap de elefant. Îmi arată însă și o căsuță construită în copac, la margine de orezărie, unde-și petrece proprietarul nopțile pentru a alunga elefanții în cazul în care dau iama prin cultură.

Coșuri cu ofrande pentru zeul Ganesha, cel cu cap de elefant
… aproape în fața fiecărei porți.
Căsuța din copac

Vizita

Ajunși la porțile vechiului oraș Sigiriya, am fost luată în primirea de un ghid local  ce-avea să-mi povestească istoriile locului și-avea să mă însoțească până sus, în vârful Stâncii Leului – așa s-ar traduce numele. Aveam de urcat 1200 de trepte ( cam abrupte ) cu 200 m diferență de nivel. O condiție fizică mai bunicică ar fi fost binevenită, mi-am cam dat duhul până am ajuns sus. Ghidul mi-a dezvăluit de la bun început planul de bătaie. Avea să-mi explice mai întâi câte ceva despre locurile pe lângă care treceam iar apoi sus avea să-mi spună și povestea lui Kashyapa, singurul rege ce-a domnit din vârful stâncii roșii de la Sigiriya.

În măsura în care îmi amintesc am să încerc să transmit și eu mai departe ce-am învățat. Am reținut însă fără efort și cu mare amuzament modul în care mi-au fost prezentate lucrurile.  Ghidul meu era evident invidios pe viața dusă de regele Kashyapa. Povestea ce mi-a spus-o părea 70 % legendă și doar 30 % adevăr istoric. Dar nu m-am supărat deloc, îmi convine de minune acest tip de abordare. Concluzia lui a fost: „Kashyapa a fost rege aici doar 18 ani, timp în care a și amenajat locurile. Dar ce viață frumoasă a mai trăit … ca în rai !!!”

Am început să număr treptele imediat ce-am trecut de al doilea șanț cu apă ce înconjura pe vremuri cetatea, un obstacol în plus construit în fața dușmanilor. Se spune că primul șant era umplut cu nisipuri mișcătoare. Al doilea fusese pe vremuri plin cu crocodili. În spatele lui se ridicau înalte zidurile cetății. N-a mai rămas mare lucru din ele.

Canalul crocodililor

Imediat în spatele zidurilor începea și raiul construit de rege. La început am întâlnit grădini pline cu lacuri artificiale și fântâni arteziene, un mic Versailles de-acum 2000 de ani. Meșterii ce le-au construit se pricepeau la hidraulică, erau inginerii epocii de aur în care s-au construit marile rezervoare. Nu toate grădinile au fost excavate așa că arheologii mai au mult de muncit în Sigiriya. Din aceste grădini se deschide cea mai frumoasă perspectivă asupra Stâncii Leului.

Accesul la palatul din vârful stâncii se putea face după ce treceai prin trei porți: a Elefantului, a Cobrei și a Leului. Am trecut și noi prin toate, nu neaparat în această ordine. A urmat apoi vizita în grădina cu bolovani. Ghidul mi-a povestit că în grotele săpate la baza stâncilor erau amenajate în vremurile de demult chilii ale călugărilor budiști ce aleseseră să caute Nirvana în sălbăticie. Orașul regelui Kashyapa a fost doar un intermezzo în lunga istorie a locului. În perioada 300 î.e.n. – 1100 e.n. Sigiriya a aparținut călugărilor.

În fața porții așa zise a Elefantului
În grădina cu bolovani

După ce-am ieșit din grădina cu bolovani a început greul. În prima porțiune a urcușului a mai fost cum a fost, scările erau de piatră și chiar dacă erau cam înalte, ofereau un oareșicare confort. Mai apoi ne-am cățărat pe schele metalice ce urcau abrupt pe stânca verticală. Ghidul mi-a spus că regele nu cobora niciodată pe jos, era purtat în spinare sau în lectici de către sclavi. Mi-a mai povestit cum calcarul scărilor strălucește alb în nopțile cu lună plină… Ca în povești, ce mai.

Drumul ne-a condus apoi pe lângă frescele ce-au dus faima Sigiriyei peste mări și țări. În ziua de azi Fecioarele-Iele sunt protejate în spatele unei cortine și nu-și mai arată nurii în depărtări. Din păcate nu am avut voie să le fac fotografii. Ne-am continuat drumul de-a lungul Peretelui Oglindă. Acum n-ai da doi bani pe el. Pe vremuri însă era lustruit ca o oglindă și răsfrângea imaginea altor Fecioare plutind pe nori, desenate pe peretele opus. Se povestește că pe stâncile  Sigiriyei se înșiruiau pe vremuri 500 de fecioare, tot atâtea câte concubine avea regele. Au supraviețuit doar 13 până în zilele noastre.

Peretele Oglindă e interesant și dintr-un alt punct de vedere. Pe el au fost scrijelite poeme încă de-acum 1500 de ani. Un profesor de lingvistică, Senerat Paranavitana pe numele lui, a avut răbdare și-a descifrat sute de mesaje pe care le-a publiat apoi într-o carte. Mai toate sunt gânduri de apreciere a frumuseții Fecioarelor.

Greu la deal cu boii mici

Peretele Oglindă cel plin cu graffiti antice e păzit azi. Nici un poet nu mai are voie să-și înscrie capodoperele pe el.

La capătul Zidului Oglindă am dat de Poarta Leului. Pe vremuri exista aici o construcție imensă sub forma unui leu așezat și drumul în cetate trecea prin gura și gâtlejul lui. Azi doar labele i-au mai rămas. Urcușul ce-a urmat a fost cel mai dificil, noroc că multă lume se oprea să-și mai tragă sufletul.

Din palatul ce exista pe vremuri în vârful stâncii n-a mai rămas mare lucru, dar cu puțină imaginație îți poți da seama că era deosebit. În schimb priveliștea ce se întindea în fața noastră îți răsplătea pe deplin efortul. Sigiryia se află în mijlocul Triunghiului de Aur pe care-l formează pe hartă vechile capitale ale Sri Lankăi.

După ce m-am săturat de făcut fotografii, m-am așezat la umbra unui copac generos pentru a asculta povestea regelui Kashyapa. Care spune cam așa ( ținând cont și de opinia mea, evident partinică) …

Poarta Leului
O privire spre Anuradhapura
O privire spre Polonnaruwa
O privire spre Kandy
Bătrânele grădini din Sigiriya

Povestea

A fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti, cam pe la anul 470 al erei noastre, un rege pe nume Dhatusena ce domnea pe-o insulă în formă de lacrimă în îndepărtatul Ocean Indian. Dhatusena acesta era un rege foarte gospodar. Pe timpul domniei lui au fost construite nu mai puțin de 18 rezervoare, spre marea mulțumire a supușilor săi, ce le foloseau ori de câte ori zeii nu le trimiteau destulă ploaie. Însuși regele le considera adevărata lui bogăție.

Iar regele acesta avea doi feciori. Cel mai mare dintre ei se numea Kashyapa și se născuse din dragostea regelui pentru una din concubinele sale. Cel mai mic se numea Moggallana și, cu toate că nu era primul născut, era totuși moștenitorul tronului doar pentru că mama lui era soața cu sânge nobil a lui Dhatusena și nu o femeie oarecare. Povestea mai spune că regele acesta avea și o fiică pe care o măritase cu Migara, fiul surorii sale, ce era și comandantul suprem al armatei. De când e lumea și pământul exista așadar obiceiul păstrării puterii în familie.

Și tot de când e lumea și pământul toate nenorocirile ce-au urmat au fost atribuite ciorovăielii dintre femei. La un moment dat fiica regelui s-a certat cu mătușa ei iar regele Dhatusena a ținut partea fiicei sale. Într-un acces de furie și-a condamnat sora la moarte. Migara, ca orice bărbat ce se respectă, s-a dat de partea mamei, dar nu pe față ca să nu-și piardă și el capul. S-a transformat într-un adevărat Iago și n-a avut liniște până nu s-a răzbunat. Prima mișcare a fost să-l învenineze pe Kashyapa împotriva tatălui său și al fratelui moștenitor de drept al regatului. L-a îndemnat să pornească război împotriva lor și să preia puterea. Zis și făcut, Dhatusena a pierdut bătălia și a fost luat prizonier. Moggallana a reușit să scape și s-a refugiat în regatele tamile din sudul Indiei, unde s-a apucat să strângă o nouă armată.

Dar răzbunarea lui Migara nu se încheiase, Dhatusena era încă în viață. Următorul pas a fost să-i șoptească lui Kashyapa că tatăl său avea îngropată pe undeva o comoară nemăsurată, de care noul rege n-avea habar. Mânios, Kashyapa i-a cerut socoteală tatălui său. Dhatusena și-a condus fiul pe marginea celui mai mare rezervor pe care îl construise și i-a spus că aceasta e cea mai mare bogăție pe care o are. Dar Kashyapa nu l-a crezut și înnebunit de furie a poruncit ca tatăl său să fie îngropat de viu în zidul barajului.

Toate aceste grozăvii n-au ajutat deloc la creșterea popularității lui Kashyapa. De frica supușilor săi nemulțumiți și de frica fratelui său ce aduna oaste tamilă în India și se pregătea să se întoarcă pentru a-și recâștiga tronul, noul rege s-a refugiat la sud, în Sigiriya. Aici avea să-și construiască o cetate inexpugnabilă și avea să ducă o viață plină de plăceri timp de 18 ani.

Dar karma l-a prins în cele din urmă și i-a dat după faptă și răsplată. Povestea mai spune că la vederea oștilor lui Moggallana, Kashyapa n-a vrut să se ascundă în spatele zidurilor citadelei sale ci a coborât să lupte vitejește călare pe un elefant. Din păcate elefantului i-a alunecat un picior pe iarba umedă și a dat nițel înapoi. Oștenii au crezut că regele se retrage și au luat-o la fugă. Rămas singur pe câmpul de bătălie, Kashyapa a preferat să se sinucidă câzând în propria armă.

Și astfel au luat sfârșit vremurile de glorie ale Sigiriyei. Moggallana a dăruit orașul călugărilor și s-a întors la Anuradhapura. Mănăstirea a dăinuit până în jurul anului 1100 după care a fost abandonată. Ruinele au fost redescoperite abia în anul 1828, de către englezi.

Toate cele istorisite mai devreme n-au fost în totalitate invenții ale ghidului meu plin de imaginație, ci au fost înscrise ca atare în Chulavamsa și Mahavamsa, vechile cronici lankeze ce consemnează isprăvile regilor ce-au domnit în Sri Lanka de-a lungul timpului.

Tronul plăcerilor – de aici privea regele dansatoarele
Ghidul meu se jura că aici era Spa-ul regelui Kasyapa. În față era locul unde dansau concubinele. Lipit de el era sala ospețelor unde erau înșirate toate bunătățile pământului. Iar mai departe, piscina.

În găurile ce se văd în stâncă pe post de ochi ai maimuței erau un fel de locuri de strajă pentru ostași obligatoriu vigilenți – după părerea ghidului meu. Zicea el că acolo nu poți sta decât în picioare . Dacă ațipești, cazi în prăpastie.
Tronul unde asculta Kasyapa păsurile supușilor săi. Muncea carevasăzică.
Tronul pe care își făcea meditațiile, aproape de tronul cu audiențele. În găurile din pardoseală era pusă apă parfumată și flori să-i alunge durerea de cap căpătată după atâta muncă.

Poarta așa zisă a Cobrei
Și o privire de rămas bun

Poezii

Nu mă lasă inima să închei povestea asta fără să adaug fotografii ale Ielelor pictate pe stâncile Sigiriyei și fără a înșira câteva poezioare zgâriate pe Peretele Oglindă.

Frescele le-am văzut cu ochii mei și le-am admirat îndeaproape. Unii spun că sunt pictate aici cele 500 de concubine ale regelui. Alții sunt de părere că Fecioarele nu sunt reprezentări ale unor ființe omenești ci ale unor duhuri ale locurilor invocate de către Kashyapa pentru a-i veni în ajutor în vremuri de răstriște.

Am văzut și poezioarele scrijelite pe pereți, în frumoasele slove dolofane ale limbii pali sau singala. Dar de înteles … n-am înțeles niciuna. De aceea am să înșir câteva traduceri pe care le-am găsit cu chiu cu vai pe internet. Dacă trombonesc ele, trombonesc și eu.

Ielele din Sigiryia. Pentru că nu m-au lăsat să fac fotografii, am descărcat imaginile de pe internet. Spre rușinea mea nu mai țin minte de pe care site anume 🙁

Bombănea un domn în spatele meu. „Da cine-a mai pomenit așa sâni perfecți …”

Fete cu lanțuri de aur pe piept mă cheamă cu un semn.
Acum, după ce-am văzut aceste spendide femei, raiul nu mă mai atrage în nici un fel.

Vorbim dar ele nu răspund,
Aceste doamne ale muntelui
Nu vor nici măcar să clipească.
Fecioara cu piele aurie mi-a ademenit ochii și mintea
Pieptul ei frumos m-a dus cu gândul la o lebădă îmbătată cu nectar.

Tinerețea e în cele din urmă strivită de bătrânețe.
Corpul ne e împuținat de nenumărate boli și,
Vrândă-nevrând, viața se consumă și piere.
Dar iată-le, stând aici dintotdeauna
Imune la toate aceste rele.

http://www.lankalibrary.com/heritage/sigiriya/graffiti.htm

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

1 Trackback / Pingback

  1. Dambulla - Ulițarnica

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.