Cisnădioara & Cisnădie

Ieri am făcut o scurtă escapadă în Ardeal, mai exact la Cisnădie. Am călătorit împreună cu soarele, pornind la drum dimineața, tocmai la răsărit, când dumnealui se ițea mare și roșu la orizont. Numai bine pentru a-i da bună dimineața.  Iar seara, m-am întors taman în momentul când dispărea iar, departe spre vest, la fel de mare, roșu și impresionant. Numai bine pentru a-i ura noapte bună.

Scopul declarat al escapadei mele a fost Operațiunea Canarul, despre care am să povestesc altă dată. Dar dacă tot am pornit la drum, mi-am zis că n-ar fi rău să mă învârt nițel prin Cisnădie și prin împrejurimi.

Cisnădie sau Heltau

În Cisnădie am poposit mai mult dar, din pricina operațiunii mai sus amintite, n-am avut timp sa fac turism cum se cuvine. Am parcat mașina pe marginea drumului și m-am învârtit nițel prin vechea piață a orașului. Aș fi vrut să intru în biserica fortificată ce-și înalță turnul atât de semeț dar, din lipsă de timp am amânat vizita pentru altă dată.

În rest, orășelul mi-a lăsat o impresie cât se poate de plăcută. E foarte curat, vechea piață e pietonală, clădirile ce-o străjuiesc sunt toate proaspăt fărbuite, arată ca scoase din cutie. Tot așa arătau și casele de pe străduțele laterale, pe unde m-am plimbat nițel.

Înainte de-a fi Cisnădie, orășelul se chema Heltau și, ca mai toare orășelele din jurul Sibiului, era locuit îndeosebi de sași. Era renumit încă din vechime datorită numărului mare de bresle și datorită priceperii meșteșugarilor într-ale postăvăritului şi ţesătoriei. Vechile ateliere s-au tranformat cu timpul în manufacturi și fabrici și, până nu demult, a funcționat în Cisnădie o renumită fabrică de covoare. Din păcate a avut și ea parte de soarta mai tuturor fabricilor și uzinelor românești. A fost desființată și dărâmată. Acum doar un muzeu amplasat în incinta bisericii fortificate mai amintește de vremurile de glorie de odinioară. Am zărit plăcuța ce mă trimitea insistent să mă duc să-l vizitez, dar a rămas tot pentru data viitoare.

Cetatea din Cisnădioara de la ieșirea din Cisnădie

Cisnădioara sau Mächelsbärch sau Michelsberg

Dacă tot am ajuns până aici mi-am zis să trag o fugă și până în Cisnădioara, aflată la doar doi km depărtare de Cisnădie. Ar fi fost plăcută o expediție pe jos, cele două localități sunt legate de o aleea pietonală sau pistă de biciclete, alege fiecare ce-i convine mai mult. Primăvara cred că ar fi foarte frumoasă o plimbare pe-aici pentru că pe marginea drumului se întinde o livadă de meri ( dacă i-am recunoscut eu bine ). Dar eu eram motorizată, așa că mi-a luat foarte puțin până s-ajung la destinație.

Am lăsat mașina în parcarea de la poalele dealului și după ce-am luat bilet de intrare am urcat până la biserica fortificată a Sfântului Mihail aflată în vârf. Locul e mai mult o ruină dar, din câte am înțeles, vechea basilică are o acustică foarte bună și din când în când se țin concerte în ea.

De pe un afiș lipit pe perete am aflat că biserica a fost ridicată acum mai bine de 800 de ani. A fost amintită pentru prima oară într-un document din anul 1223 prin care era donată mănăstirii cisterciene din Cârța. Și-am mai aflat că, până nu demult, exista obiceiul ca fiecare flăcău ce dorea să se însoare trebuia ca înainte de nuntă să rostogolească un ditamai bolovanul din vale până în vârful dealului pentru a mări mormanul de pietroaie destinate apărării cetății.

Biserica evanghelică și satul, privite de la jumătatea urcușului.
Cisnădia văzută din poarta cetății Cisnădioarei

Vechea basilică

În interior, biserica e golașă rău, nu se mai țin slujbe aici de foarte mult timp. De-a lungul pereților se pot vedea însă nenumărate plăci funerare ale ofițerilor și soldaților germani și austrieci ce-au murit în luptele date în anul 1916 în jurul Sibiului. Plăcile au fost strămutate aici din cimitirul de la Gușterița sau Hammersdorf.

Vieți tinere curmate mult prea devreme de tăvălugul pornit din ambițiile unor capete încoronate și ale consilierilor lor imperiali. Ce ursită tristă i-a fost dată locotenentului de infanterie  Maximilian Karl Otto von Steinsdorf, născut undeva pe malul Dunării, în Bavaria și mort undeva în România.

Soartă de care bunicul tatei , ce fusese trimis pe frontul italian de către autrieci, a reușit să scape. În familia noatră n-au rămas în amintire povești despre acest război. Tata știa doar de-o medalie pe care o primise pe post de jucărie și pe care a rătăcit-o undeva, cândva … în copilăria lui, semn că nu se punea mare preț pe ea.

Și-a mai rămas o fotografie din 1914 pe spatele căreia Moș Todor, neștiind ce soartă îl aștepta, își lua rămas bun de la ai săi.

Anul de la Cristos 1914 Iulie înt-a 15/28
Subscris-am eu cuvintele B.T.,

Aducere aminte la Familia mea de iubitul Taica lor, că în ziua de astăzi am plecat la bătălie și pă voi vă las la sălașul nostru cu inimă frântă. Dar vă zic la toți salutare Părintească. Și ție scumpa mea Soție, care pă tine îmi las toate grijile mele și-ți zic ca Dumnezeu să-ți ajute să le poți purta în pace.

B.T.

Din fericire, Moș Todor s-a întors cu bine de la bătălie, a apucat întregirea României, n-a mai trebuit să vorbească ungurește și a trăit să-și vadă nepoții.

Astăzi sărbătorim 100 de ani de la încheierea armistițiului, eveniment ce-a încheiat un război crunt ce-a decimat populația Europei. Să dea Dumnezeu ca de-acum înainte să avem parte doar de comemorări  și nu de evenimente de acest fel. Iar după un timp să uităm cu totul că noi, oamenii, am fost în stare de asemenea ticăloșii.

Despre AncaHM Articolele 562
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.