Pe la case boierești – Golești & Florica

Duminica ce tocmai a trecut – cu toate că primăvara e încă timpurie și n-a apucat să înverzească sau să înflorească câmpiile și pădurile – am profitat de vremea frumoasă și caldă de-afară și-am pornit la drum, prima ieșire din acest an în afara Bucureștiului. Am plecat în căutare de case boierești, nu foarte departe, până în preajma Piteștiului doar, la Golești și Ștefănești.

Drumul nu mi-a luat mult, cam un ceas. Am ieșit de pe autostradă pe Drumul Magiunului, cel ce duce la Topoloveni. Apoi, la intersecția cu vechea șosea București-Pitești am cotit-o la stânga, după care a trebuit doar să fiu atentă să nu scap din vedere indicatoarele maronii, specializate în obiective turistice.  În doi timpi și trei mișcări am ajuns în satul Golești și la prima țintă a zilei …

Curtea Goleştilor 

Drumul m-a condus până la poarta domeniului. După ce-am lăsat mașina sub gard am purces la treabă.

Prima oară am intrat în curtea bisericii aflate peste drum de intrarea la conac, părea un obiectiv mai ușor de cucerit. I-am dat doar un ocol, n-am putut intra în ea pentru că era închisă. Dintr-o vitrină aflată lângă intrare am aflat că

Această sfântă și dumnezeiască Biserică care iaște în Hramul Sfintei și începătoarei de viață Troița înălțată ( Sfânta Treime ), făcutuse-au cu toată cheltuiala  robului lui Dumnezeu Jupîn Stroie ( Leurdeanu ) Marele Vistiar și al Jupînesei lui Vișa ( Goleasca ). Drept aceia, o, Cela care ești în trei feațe Dumnezeu onserdia lor primeaște și de munca cea vecinică izbăvește. În zilele lui Matei Vodă Basarab, meșița iunia 25, văleat 7154 ( 1646 ).

Presupun că și curtea boierească de vis-a-vis e cel puțin la fel de veche ca și biserica. Oricum, pare o mică cetate, cu ziduri înalte, cu mici bastioane rotunde la colțuri ce au găuri numai potrivite pentru muschetele arnăuților. Intrarea în curte se face pe o poartă deasupra căreia se ițește un foișor.

În acest foișor se spune c-ar fi petrecut Tudor Vladimirescu ultimele lui zile de libertate, înainte de-a porni spre Târgoviște și spre moarte. În zilele noastre, în cămăruța foișorului e amenajat un mic muzeu ce-i este dedicat.

Curtea conacului mi s-a părut surprinzător de mare, semn (probabil) al bogăției boierilor Golești. Acum e parc, dar îmi pot imagina cum pe vremuri forfoteau prin ea o mulțime de servitori și robi. De-a roata curții, sub ziduri sunt îngrămădite fostele dependințe. Există chiar și o baie turceasă, proptită de un turn de apărare.

Chiar la dreapta intrării e amenajat un mic muzeu ce amintește de strădaniile boierilor Golești de-a înființa în Țara românească școli în limba română. Primul ce-a făcut acest lucru a fost Banul Radu Golescu, apoi fiii lui Iordache și Constantin (Dinicu).  Era pomenită acolo Școala Slobodă Obștească, înființată de Dinicu Golescu în 1830, pe moșia lui, în care erau poftiți la învățătură gratuită copiii boierilor, ai țăranilor, chiar și ai robilor. Dascăl le era Aaron Florian.

De cealaltă parte a intrării era pe vremuri o bolniță, înființată de Banul Radu Golescu, un spital pentru săraci. În zilele noastre aici se află casa de bilete, un magazin cu artizanat și o sală de expoziție care, la data vizitei mele, era plină cu desene făcute de copii.

Conacul propriu-zis e construit chiar în mijlocul curții. Nu mi s-a părut mare, câteva încăperi la parter, un beci și un etaj mai mic unde nu am avut voie să urc. Mi s-a părut nițel trist și părăsit, cum dealtfel mi se par toate casele memoriale. Dintr-un tablou agățat pe perete am aflat că unul dintre oaspeții de seamă ce-au poposit la conac a fost Paul din Alep. Tot pe pereți am descoperit numeroase tablouri și acuarele ale lui Nicolae Grant ( oare or fi originale ? ). Un ochi aruncat pe arborele genealogic al familiei, m-a lămurit că și el era de-al Goleștilor.

Oaspeți simandicoși or fi fost nenumărați de-a lungul timpului. Goleștii erau bogați și în acele vremuri casele boierești erau deschise și primitoare. Brătienii își aveau moșiile aproape, cei din famiiliile Racoviță, Bengescu erau de-ai casei fiind înrudiți îndeaproape cu cei din familia Golescu. Carol Davila s-a însurat la conac cu Ana Racoviță, nepoata de fiică a lui Dinicu Golescu. Până și Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a poposit aici în drumul său spre București. Numai lume de soi.

Eu însă nefiind de viță boierească m-am bucurat mai mult de al doilea obiectiv al zilei pe care l-am găsit în spatele curților boierești. Un muzeu al satului ascuns sub denumirea pompoasă de Muzeu al  Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti.

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti

Foarte simpatic mi s-a părut acest muzeu al satului. E surprinzător de mare și, din fericire, foarte aerisit. Seamănă foarte mult, după imaginația mea, cu un sat de pe vremuri, când casele erau mai toate din lemn, când în jurul lor se îngrămădeau grajduri și șuri, câte o poiată, coliba cățelului și alte hangarale. Când casele erau înconjurate de grădini generoase.

Muzeul din Golești are o tematică aparte. Sunt adunate aici gospodării din toate regiunile țării ce au legătură cu viticultura și pomicultura. În mai toate șurile am dat peste teascuri și butoaie de vin ( păcat că erau goale ). N-am găsit nici o casă deschisă așa că habar nu am dacă și pe dinăuntru sunt la fel de frumoase ca pe dinafară. Probabil că în acest anotimp nu sunt prea mulți oaspeți așa că nu merită să le deschidă și să le păzească. Va trebui să revin, să-mi verific teoria. Da… ar merita să revin la vremea pomilor înfloriți. Sau poate vara când grădinile se vor umple de verdeață. Sau mai bine toamna, la cules.

Vila Florica

Nu departe de Golești, în orașul Ștefănești, se află vila Florica, fieful Brătienilor sau, cum i se mai spunea, Mecca liberalilor. Pentru că era aproape, m-am gândit c-ar fi momentul să dau și eu o fugă până acolo.

Am început vizita cu stângul din pricina unui grup mare ce sosise cu un autocar și care tocmai începuse turul. Paznicul nu m-a lăsat să intru până nu terminau ei și o eliberau pe doamna însărcinată cu primirea, însoțirea și lămurirea oaspeților în Centrul de Cultură „Brătianu”, așa cum e denumită vila Florica în zilele noastre. Am avut ce aștepta, timp în care au mai apărut doi mușterii. După ce-a scăpat de grupul cel numeros, ghida noastră era stoarsă de puteri și nu prea mai avea chef s-o ia de la capăt. Vizita noastră a fost una fulger, e drept că nici noi n-am prea asaltat-o cu întrebările.

Am aflat totuși câte ceva despre istoriile locului. Perioada de maximă înflorire a început în momentul în care Ion C. Brătianu s-a mutat aici după căsătoria lui cu Pia și-a preferat Florica tuturor celorlalte moșii primite moștenire de la tatăl său. Numele ce i l-a dat amintește de fiica lui, Florica, ce-a murit la trei ani. Cu timpul a cumpărat o vie aflată în apropiere, a construit o fermă model și a modernizat vechea casă. Se spune că-i plăcea să urce pe deal, să se-odihnească pe-o băncuță ce era așezată pe locul în care azi stă statuia celor trei vulturi și să-și admire de-acolo moșia.

După moartea bătrânului Brătianu, Ionel Brătianu a modernizat și mai mult vila. Cu ajutorul arhitectului Petre Antonescu a transformat-o într-un conac cu 40 de camere. Eliza, soția sa, a amenajat grădinile.

S-a schimbat casa de cum mi-a lăsat-o tatăl meu, după cum şi-a schimbat tatăl meu casa de cum i-o lăsase moşul meu. Moşul meu a lăsat o casă cu o pivniţă şi patru camere. Tatăl meu a mai adăugat opt camere. La rândul meu am mai adăugat şi eu şi sper ca şi generaţiile viitoare, pentru dragostea ce o au pentru Florica, vor mai adăuga şi ele ceva… Ceea ce am făcut la Florica aş vrea să facem şi în statul român. ( răspunsul lui Ionel Brătianu la o interpelare în Parlament )

Din păcate n-a fost așa. Casa a fost devastată după 1945, cărțile din cele trei biblioteci și o întreagă colecție de fotografii au fost arse. Puține lucruri pe care le vedem noi astăzi în Vila Florica au fost atinse de Brătieni. Nici țara n-a dus-o bine tot timpul.

Chiar și așa, în ziua de azi Vila Florica e frumoasă iar noi, oameni ai unui alt secol, ne putem face o idee despre cum se trăia odinioară și putem amușina nițel izul acela de „La Medeleni” pe care-l mai poartă încă unele din vechile conace boierești.

+2

0