Tunisia
Jurnal tunisian - cuvânt înainte

Din pricina unor zile de concediu ce trebuiau musai consumate în 2021 și în ciuda lehamitei ce mă cuprinde ori de câte ori mi-e dat să plec de acasă pe timp de iarnă, acest An Nou m-a prins iarăși pe coclauri, mai exact în Tunisia. N-aș putea spune că țărișoara asta a fost una dintre destinațiile mult râvnite, de mult timp așteptate și îndelung visate. A fost, mai degrabă, un punctuleț trecut mai în coada to do list-ului de călător pasionat, dar numai bun de „bifat” în timpurile acestea atât de potrivnice călătoriilor. Am plecat așadar la drum la îndemnul lui DAL Travel, ce ne promitea un Revelion tunisian pe malul Mării Mediterane.

Tunisia pare că nu dorește să trântească ușa în nasul turiștilor dar nici nu-i întâmpină cu brațele larg deschise. Drept să spun am avut emoții până să intru în țară. Am fost primiți doar cu condiția să avem la purtător un certificat verde de vaccinare și un test rt-pcr cu rezultat negativ. În plus, la sosirea pe aeroportul din Tunis am mai fost ( musai ) zgârmați în nas cu un test rapid pentru ca autoritățile să fie sigure că nu facem contrabandă cu niscaiva Omicroni. Nici nu vreu să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă vreunul dintre noi ieșea pozitiv.

Am petrecut în Tunisia aproape două săptamâni timp în care i-am dat un ocol, de la nord la sud și de la est la vest, de la mare până în deșert. Deși țara pare mititică, strivită parcă între vecinele ei mult mai mari Algeria și Libia, tot mi s-a părut c-a trebuit să petrec prea multe ore în autocar. Din Tunis până în sud, în Tataouine, am avut de parcurs cam 550 km. Drumurile sunt bune, după mintea mea dispun de mai multe autostrazi decât noi dar, de cum le părăsești și ești nevoit să intri prin orășele îmbârligate și aglomerate, te împotmolești vrând-nevrând. De la est la vest, în cazul nostru din Gabes până în Tozeur, distanța a fost mult mai mică, aproximativ 200 km.

Responsabil cu prezentarea și deslușirea tainelor tunisiene a fost Anas, ghidul ce ne-a fost pus la dispoziție de partenerii locali ai lui DAL Travel. A fost, de departe, cel mai chipeș ghid cu care m-am intersectat eu până acum. Avea până în 40 de ani și pășea țanțoș ca un cocoș, cu privirea înainte, sigur de el. În mintea mea cam așa trebuie să arate berberii cei liberi ai Saharei, ce trăiesc după bunul lor plac, fără a se sinchisi de frontiere sau de legile impuse de alții. Anas al nostru însă era un tunisian al timpurilor moderne. A recunoscut că nu știa o boabă de amazigh (limba berberilor) și a declarat că era cetățean tunisian (nu arab, berber, evreu sau vreo altă etnie) – după model franțuzesc. Nu părea a fi un musulman habotnic, zicea că Mohamed sigur ar fi fost de acord cu periuța și pasta de dinți dacă ar fi trăit în timpurile noastre. Nu părea a fi nici împotriva emancipării femeilor. Ne-a povestit la un moment dat că, din pricina vremurilor grele pe care sunt nevoiți să le trăiască, tunisienii preferă să se însoare cu fete cu pregătire superioară, care să-și poată găsi un loc de muncă. După spusele lui, o greutate e mai ușor de cărat dacă e ținută de două torți. Una peste alta, Anas a avut foarte mare grijă de noi și cred că și-a atins obiectivul auto-impus, acela de-a ne face să plecăm din Tunisia cu zâmbetul pe buze. Cu toate acestea, eu una cel puțin, n-am putut scăpa nici un moment de sentimentul că acestă amabilitate ascundea un paravan în spatele căruia nu eram îngăduiți.

Anas și poveștile lui au fost, vrând-nevrând, ochelarii prin care am descoperit Tunisia. De la el am aflat de studii ADN ce confirma că mai mult de 80% din cromozomii tunisienilor sunt de fapt de origine berberă și abia restul aparțin cuceritorilor și colonizatorilor fenicieni, romani, arabi, turci, francezi sau care-or mai fi trecut pe aici. Tot de la el am aflat de fascinația ce i-a cuprins pe amintiții berberi pentru islam și civilizația arabă, o lume în care au rămas ferm ancorați până în zilele noastre. Poate un pic prea ancorați, având în vedere atentatele teroriste ce au avut loc aici nu cu mult timp în urmă. Tunisienii, la fel ca și ceilalți frați de-ai lor din Maghreb, au ales să adere la școala malekită, nu cea mai habotnică dar nici cea mai îngăduitoare dintre cele patru școli islamice sunite, o școală ce pune un preț mai mare pe lege și pe tradiție și mai puțin pe interpretări personale aducătoare de consens. De la francezi au preferat să preia modelul de funcționare al statului, cu un președinte puternic, un parlament și un guvern; cu prima, a doua și, poate în curând, o a treia Republică, funcție de constituțiile promulgate. Francezii le-au lăsat moștenire și o a doua limbă oficială, după arabă, o limbă în care-și depăna și Anas explicațiile.

Independent de povestirile auzite, privind de la fereastea autocarului Tunisia mi s-a părut o țară colorată mai degrabă în alb-negru, cu puține tonuri gri. Acolo unde deșertul o îngăduia, țărișoara părea a fi o imensă livadă. De-a lungul coastei se întindeau nesfârșite plantații de măslini. În oazele deșertului se îngrămădeau mii și mii de curmali. N-am mai mâncat atâtea curmale dulci și bune (dimineața, la prânz și seara 🙂 ) în viața mea. Pe undeva prin apropiere trebuie să se fi ascuns și livezile de portocali și mandarini, fructele lor se găseau pe toate drumurile și erau foarte gustoase. În rest, natura nu e defel binevoitoare, nisip și piatră seacă cât vezi cu ochii. În nord, în jurul capitalei Tunis și pe lângă orașele de pe coasta Mediteranei viața oamenilor pare a fi mai îmbelșugată, mai liniștită. În deșert sărăcia e vizibil mai mare. Orașele sunt îndeosebi curate și îngrijite dar cum ieși din ele dai de gunoaie împrăștiate de vânt. Oamenii cu care am venit eu în contact au fost cu toții prietenoși și binevoitori dar de multe ori simțeai cum doresc să ciupească cât mai mult de la tine, cu orice ocazie.

Una peste alta, am avut parte de o experiență cât se poate de interesantă, într-o lume diferită și cât se poate de pestriță. Multe civilizații s-au perindat pe aici iar în urma lor au rămas lucruri ce merită a fi descoperite. Oare în ce capăt de lume îți mai e dat să întâlnești claie pestre grămadă urme ale reginei Dido a fenicienilor, amintirea lui Hanibal, unele dintre cele mai frumoase mozaicuri romane din lume, moschei omeiade, covoare berbere și desfătări mediteraneene?

PS. La capitolul nici un articolaș fără fotografii, înșir aici câteva care nu au mai încăput în povestirile ce vor urma.

Din goana autocarului – o livadă de măslini
Magazinaș ce poate fi întâlnit în oricare din piețele tunisiene
În piața de mirodenii din Gabes
Tot acolo, plus moscheea de peste drum
Apus de soare în dreptul insulei Djerba
Tamezret – un sat semi-părăsit de la munte
Un mic aperitiv al deșertului – la marginea Saharei
Despre AncaHM Articolele 600
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

4 Comentarii

  1. Foarte fina observatoare si exprimarea si usurinta in ale scrisului se vad de la o posta.O observatie am si eu, pune si o poza cu Anas, sa vedem si moi pe tunisianul aratos.

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.