Tot felul de onsen-uri
jurnal japonez - capitolul 22

Japonia. Țara soarelui răsare, a cutremurelor și a vulcanilor, un arhipelag răsărit din ape taman pe Cercul de Foc al Pacificului. Slavă Domnului, n-am avut parte de nici un cutremur puternic în cele două săptămâni cât am stat pe-acolo. Ni s-a părut la un moment dat că se leagănă patul sub noi în hotelul din Osaka, dar se prea poate să ne fi înșelat. Ne-am bucurat în schimb de un efect secundar al activității seismice din Japonia, de apele termale. Țărișoara asta e plină de izvoare calde pe care japonezii, mari amatori de curățenie, le-au captat și le-au valorificat în onsen-uri.

Onsen chiar asta înseamnă – izvor cald. În zilele noastre însă, când spui onsen te gândești mai ales la hanul, baia, ștrandul care te ajută să profiți din plin de izvorul termal în jurul căruia a fost construit. În mod tradițional un onsen era o baie publică aflată în aer liber unde se îmbăiau împreună bărbați și femei deopotrivă. În zilele noastre segregația sexelor e aproape obligatorie iar băile sunt mult mai sofisticate. Oricum ar fi, se găsesc mai peste tot prin Japonia, simple băi publice, spa-uri construite prin hoteluri, havuzuri construite în ryokan-uri, mici iazuri în aer liber sau ascunse în clădiri, publice sau ( pentru cei mai sfioși ) private, la butoi, cadă sau bazin. Sunt așadar pentru toate gusturile și toate buzunarele.

Deși ne-au mai răsfățat cu onsen-uri pe parcurs ( am avut parte de așa ceva în Koyasan și în Takayama), organizatorii excursiei noastre s-au gândit să ne ducă și într-o stațiune adevărată, un loc căutat chiar și de japonezi, cu ape mult mai bune decât cele experimentate până atunci.  Așa c-au înghesuit în program o oprire la Yudanaka, cu două tentații pe listă: o vizită la onsenul maimuțelor și o seară petrecută la onsenul oamenilor.

Jigokudani-yaen-koen – onsenul macacilor

Cine nu-i cunoaște pe macacii japonezi? Cei ce stau scufundați în apă caldă, în mijlocul iernii, moțăind fericiți în timp ce aburul îi înconjoară și neaua li se așterne pe blănițe. Am văzut câteva documentare pe aceată temă și o grămadă de fotografii. Numai căutați pe google „snow monkey and iphone” și o să aveți de ce vă distra. M-am bucurat c-aveam să-i cunosc personal, chiar dacă nu în ipostazele lor cele mai simpatice.

Am ajuns în Parcul Maimuțelor din Jigokudani târziu după-amiaza. Autocarul ne-a lăsat undeva la margine de drum și-am avut de parcurs vreo doi kilometri până să facem cunoștință cu maimuțele. A fost o plimbare plăcută, printr-o pădure deasă ce ne-a condus în susul văii Jigokudani. La capătul ei i-am întâlnit și pe macaci.

Pe vremuri maimuțele acestea coborau până aici doar iarna, altfel casa lor e undeva mai sus de așezările oamenilor, în mijlocul unui codru și mai des. Iernile de aici sunt deosebit de lungi și aspre așa că doreau și ele să-și încălzească oasele în ape termale. La început au luat cu asalt onsenurile oamenilor, profitând și ele de beneficiile vieții civilizate. Partea proastă a fost că nu respectau regulile de etichetă ale onsenurilor, lăsau în urmă mizerie și drept urmare nu au mai fost primite. În schimb, oamenii s-au gândit să le construiască un onsen al lor propriu. Le-au făcut un parc unde au amenajat un bazin cu apă termală și, pe deasupra, le mai și ospătează din când în când cu delicatese maimuțești, să le momească doar acolo.

De-atunci între om și maimuță s-a încheiat un pact cât se poate de satisfăcător pentru ambele părți. Macacii coboară acum aproape în fiecare zi doar la onsen-ul lor chit că vor să se scalde chit că nu vor, fie iarnă fie vară. Se ospătează cu mere, banane și alte bunătăți și pozează fără nici o emoție sau frică pentru călătorii veniți din toate zările ca să-i cunoască. Seara pleacă înapoi la casele lor. Iar proprietarii  Parcului Maimuțelor din Jigokudani taie bilet de intrare pentru fiecare vizitator. Și uite-așa, toată lumea e mulțumită.

Yudanaka

Pe înserat ne-am luat și noi rămas bun de la macaci. Ei s-au retras sus la munte, noi jos la vale, în Yudanaka, la hotel.

Mare ciudățenie hotelul ăsta. Pe dinafară arăta ca un bloc comunist, pe dinăuntru ca un ryokan japonez multiplicat de zeci de ori. Am dormit pe jos pe tatami, dar la etajul șase. Pentru că am ajuns târziu am mers direct la masă și abia apoi la onsen. Aș zice că am avut noroc, băile astea calde fiind recomandate înainte de masă. Am avut la dispoziție, cele două coleguțe de cameră, de un ditamai onsen-ul doar pentru noi. Răsfăț curat. Am tras de timp cât am putut de mult, ne-am tot spălat, ne-am tot îmbăiat, apa era așa de bună și caldă ! Dar tot n-am rezistat mai mult de o jumătate de ceas. Noroc că era un bazin și în aer liber, altfel clacam mult mai repede. Dar bine a mai fost.

Recunosc, la început m-au cam intimidat onsen-urile astea. Încă de pe vremea când citeam Shogun știam că au regulile lor bine stabilite pe care dacă le încalci îți pierzi pe veci cinstea obrazului. Cine știe ce necuviință aș fi putut face fără știință sau voință. Așa că am băgat la capac regulile următoare, pe care le transmit mai departe, poate-or folosi cuiva.

Ai grijă pe unde intri

În zilele noastre bărbații și femeile au amenajate băi separate la onsen. Rar se mai găsesc onsen-uri cu baia comună. Intrările însă sunt una lângă alta. Cine nu cunoaște ideogramele japoneze ( adică una ca mine ) trebuie să se orienteze după culorile perdelelor atârnate până la jumătatea ușilor: roșu e pentru fete, albastru pentru băieți.

Cum e cu intratul la onsen 

La fiecare onsen la care am fost noi ne-au fost puse la dispoziție încă din cameră: o yukata – adică un fel de chimono ușor din bumbac, pe care l-am îmbrăcat până s-ajungem la baie; și două prosoape, unul mare pentru a ne șterge la sfârșit și unul mai mic, lung dar îngust, mult mai aspru, bun de folosit pe post de perie sau burete de baie. În Takayama am primit și un coșuleț în care să ne ducem prosoapele și orice altceva credeam de cuviință. Yukata ( plus eventualele obiecte de îmbrăcăminte de dedesupt) și prosopul mare sunt de folos până în antecamera onsenului, după care trebuie abandonate într-un coș sau într-un dulăpior cu cheie, depinde de ce-ți pun gazdele la dispoziție. În onsen-ul propriu-zis e voie să intri doar în costumul Evei, plus prosopelul cel mic.

Cum e cu spălatul

Baia propriu-zisă are două zone, cu două scopuri bine delimitate. Pe de o parte sunt multe dușuri, asezonate toate cu o mulțime de săpunuri și șampoane. Apropo, dușurile sunt înșirate unul după altul, fără nici un perete despărțitor între ele. La onsen merge doar cel ce-și poate lăsa inhibițiile acasă, toată lumea defilează pe-acolo în fundul gol fără nici o problemă. Lângă dușuri se găsesc scăunele joase pe care trebuie să te așezi cât timp te speli. E cât se poate de nepoliticos să stai în picioare și să-ți stropești vecinii cu zoaiele tale. Tot acolo se găsesc și niște ciubărașe ce pot fi folosite pentru a-ți turna încetul cu încetul apa caldă pe corp, să te obișnuiești.

După ce-ai trecut de faza dușului, poți merge la bazinul cu apă termală să te-afunzi acolo. Sunt și-aici câteva reguli ce trebuie respectate. Nu ai voie de exemplu să intri cu părul în apă, femeile cu părul lung trebuie să și-l strângă mai înainte într-un coc. Nu ai voie să înmoi în apă nici prosopelul pe care l-ai folosit la spălat. În rest, e răsfăț curat.

După ce te-ai înmuiat bine și nu mai reziști să stai în apa caldă mai poți face un duș ( cu apă rece a fost minunat ) și să-ți freci pielea cu prosopelul pentru a scăpa de toate celulele moarte de pe piele. După care poți repeta figura cu leneveala în bazin.

Cum e cu relaxarea

Ar cam trebui să fii atent și să nu uiți de tine în bazinul cu apă caldă, să nu leșini pe-acolo. Teoria zice că ar trebui să intri în el încetul cu încetul și să nu stai mai mult de un sfert de ceas. Dar aici fiecare își cunoaște puterile.  La onsenul din Yudanaka eu una n-am putut sta nici cinci minute în bazinul interior. Noroc c-aveau și un mic rotemburo, un bazin în aer liber. Alta a fost viața respirând aerul răcoros al nopții dar stând afundată până la bărbie în apă termală de vreo 60-70°C. Bune au mai fost și scăunelele de granit din bazin, pe care ne puteam așeza la nevoie și care ne permiteau să rămânem în imersiune doar pe jumătate.

Apele acestea termale au și proprietăți curative, exact ca pe la noi. După unele păreri nu ar trebui să te speli după ce ieși ultima oară din bazin ci să lași sărurile pe piele astfel încât să-și facă efectul un timp mai îndelundat. Dar și în această privință, face fiecare după capul lui.

În ceea ce privește relaxarea, n-am ce obiecta. După vreo două circuite dușuri-bazin am plecat de la onsen cât se poate de relaxată. Abia m-am târâit până în cameră, unde am căzut în așternut ca un bolovan și-am dormit ne-ntoarsă până dimineața.

Ce-ar trebui făcut la plecare

După ce te saturi de baie și de bârfit ( la onsen-ul e locul unde sunt lăsate de-o parte chiar toate inhibițiile ) va trebui să ieși din încăperea băii fără să lași șiroaie de apă după tine. Oricum, la cât de încins ieși de acolo, apa se evaporează de pe tine relativ repede. Îți recuperezi lucrușoarele din coș, te ștergi bine cu prosopul mare, îți iei yukata și-ți vezi de drum. Prosoapele pot fi abandonate de obicei în niște coșuri lăsate acolo special în acest scop.

Și cu asta basta. Nici nu-i așa mare filosofie să mergi la onsen. În fond sunt niște reguli de mare bun simț. Toată chestia e să nu fii prea rușinos.

+2

0