Deși am admirat fără rezerve eficiența cu care se desfășurau lucrurile în Tokyo, orașul în sine nu mi-a plăcut cine știe ce. Am dat și peste zone în care părea că cineva se preocupase de estetica arhitecturală a orașului dar în general lucrurile se îndreaptau doar spre un pragmatism cât se poate de frust. În schimb parcurile … au fost o încântare. Unul care mi-a plăcut în mod deosebit, chiar dacă am vizitat doar o bucățică din el, a fost parcul Yoyogi ce seamănă mai mult cu o pădurice răsărită în mijloc de oraș.
Am ajuns în parcul Yoyogi pentru că aveam pe listă o vizită la Altarul Meiji ce-a fost construit în mijlocul lui. Plimbarea prin parc a durat doar vreo oră dus-întors și a constat într-o plimbare prin pădure, de la prima poartă torii până la altarul propriu-zis, admirarea altarului și o vizită scurtă într-o a doua grădină interioară ( pentru care se plătea bilet ).
Meiji-jingu este un mare altar shinto ce-a fost construit în anul 1920 în cinstea împăratului Meiji (1852-1912) și a soției sale, împărăteasa Shōken. Se pare că japonezii au un respect deosebit pentru împăratul ce-a încheiat epoca shogunatului și a hotărât modernizarea Japoniei. Tot el a deschis țara, de voie de nevoie, pentru comerțul internațional și a încurajat revoluția industrială. Pentru a-i aduce un omagiu, japonezii au construit acest altar, astfel ca spiritele împăratului și a soției sale să se poate bucura după moarte de locurile îndrăgite și familiare și, de ce nu, să mai dea din când în când o mână de ajutor muritorilor ce vin aici să le ceară sfatul.
Parcul Yoyogi este de fapt o creație cât se poate de artificială. În momentul în care s-a hotărât construirea altarului s-a decis și soarta lui. Pădurea a fost pornită de la zero acum 100 de ani și a fost concepută ca un proiect pe-o durată de 150 de ani. A fost creată cu ajutorul a 110.000 de voluntari ce au plantat 100.000 de copaci din 365 de specii diferite, donații ale oamenilor din întreaga Japonie. Un proiect al unei întregi națiuni, cu un rezultat spectaculos.
Altarul în sine e cât se poate de simplu și construit cu mult bun gust, fără stridențe deranjante. Lumea vine special până aici pentru că se spune că locul e încărcat cu multe energii pozitive, așa că rugile adresate spiritelor au șanse mai mari de a fi ascultate. În fața altarului se găsesc câțiva arbori de camfor ce sunt considerați sfinți, în ei sălășluind spirite kami. Sunt foarte foarte frumoși. Doi dintre ei formează un cuplu celebru în Japonia. Se spune că sunt protectorii casei și ajută la întărirea relațiilor într-un cuplu. Dacă doi soți se ceartă, vin aici pentru a se sfătui cu spiritele arborilor de camfor și gata, problema se rezolvă. Arborii ăștia or fi și motivul pentru care la Meiji-jingu se celebrează multe căsătorii tradiționale, după obiceiurile shinto.
Pe când mergeam spre Meiji-jingu am zărit la stânga o intrare spre o grădină pentru căre trebuia să-mi iau bilet ( vizita la templu e gratis ). Promitea delicii horticole așa că am scurtat vizita la templu și la întoarcere am intrat în ea.
Jingu Nai-en sau Gyoen – grădina interioară – este singura porțiune de parc ce a existat înainte de construirea altarului. Povestea spune că împăratul Meiji o îndrăgea în mod deosebit și venea des aici. A și compus o poezie în cinstea ei, care zice cam așa:
Adânc în pădurea Yoyogi, liniștea creează iluzia despărțirii de oraș.
Grădina are tot ce-i trebuie. O casă de ceai, un mic iaz plin de nuferi, alei ce te conduc spre grădina de iriși sau spre cea de azalee. E drept, n-am nimerit în sezonul cel mai potrivit. Azaleele se scuturaseră deja, irișii se gândeau dacă să înflorească sau nu, nuferii nici pomeneală. Dar mi-a plăcut mult plimbarea.
Aș mai fi pierdut vremea prin grădina Goyen, dar timpul se scurgea implacabil. Am părăsit-o cu regret și am mers spre punctul de întâlnire pentru a mă alătura grupului la ora fixată. Urma să ne afundăm iarăși în oraș, spre cine știe ce obiectiv interesant.
Fii primul care comentează