Tokyo – Parcul Ueno și grădina de bujori
jurnal japonez - capitolul 27

Dacă în universul acesta răsar flori, eu am încredere în el – Matsuo Basho

Ueno Kōen, parcul Ueno pe românește, este un mare parc public din inima Tokyo-ului, aflat nu departe de gara Ueno. Din fericire, hotelul în care am stat era plasat taman pe una din laturile lui, așa că am reușit să fac mai multe plimbări prin el.

La începuturile lui parcul acesta făcea parte din domeniile unui templu budist foarte bogat și respectat – Kanei-ji – ce păzea orașul de influențele cât se poate de malefice ale punctului cardinal nord-est. În perioada Edo templul și parcul aferent au ajuns în proprietatea familiei Tokugawa. Din păcate, imediat după restaurația Meiji a folosit drept câmp de bătălie în războiul civil ce-a urmat răsturnării shogunatului și-a fost distrus aproape în întregime. După ce s-au calmat spiritele a fost transformat în primul parc în stil occidental al Japoniei.

Parcul Ueno e foarte mare. Găzduiește o grădină zoologică și o grămadă de muzee, dar toate acestea par pierdute în imensitatea lui, printre flori, copaci și verdeață. Sunt împrăștiate prin el și câteva temple mititele care să amintească de destinația inițială a locului, dar trebuie să le cauți bine până să le găsești. E renumit și pentru grădina lui de cireși – mai mult de 1000 de copaci – aflată chiar la intrarea din dreptul hotelului nostru. Dar ce folos, am ajuns mult prea târziu pentru o sesiune de hanami.

La muzee nu m-am dus, nici la grădina zoologică, în schimb am avut parte de o surpriză cu totul neașteptată dar foarte-foarte frumoasă și bineprimită. Undeva în burta parcului Ueno, lângă un templu dedicat lui Tokugawa Ieyasu,  am descoperit o spectaculoasă grădină de bujori.

Grădina de bujori Ueno Toshogu

Noroc că n-am somn dimineața și, ca să nu mă plictisesc la hotel, am tras o raită prin parcul Ueno înainte de micul dejun. Noroc și cu reclamele împrăștiate peste tot prin parc și cu săgețile ce mă trimiteau insistent spre grădina de bujori, altfel habar n-aveam de existența ei și-o ratam sigur. Dar așa, abia am așteptat ora nouă, să se deschidă și să o vizitez. Din fericire, în dimineața aceea aveam program de voie așa că n-am ratat nici o excursie printre obiectivele din Tokyo. Lucrurile s-au potrivit mănușă, iar vizita în grădina de bujori am considerat-o un alt dar căpătat de la un univers binevoitor, pentru cine știe ce faptă bună.

Am aflat cu această ocazie că bujorul e o plantă originară din China, unde a fost considerată dintotdeauna „Rege peste sute de flori”. A fost folosită atât ca plantă medicinală cât și ca plantă ornamentală și are renumele de-a aduce proprietarului sănătate, prosperitate, faimă și noroc. În Japonia a fost introdus în perioada regatului Nara, adică între anii 710 și 794 iar la început a fost cultivat doar la curtea imperială sau pe lângă temple. În perioada Edo însă cultura lui s-a democratizat cu totul și s-a diversificat. Toată lumea cultiva bujori, au fost create specii noi, s-au scris o grămadă de poezii în cinstea lui …

În grădina pe care am vizitat-o era în plină desfășurare Festivalul de primăvară al bujorilor, ce se ține în fiecare an de la mijlocul lui aprilie până la mijlocul lui mai. Gazdele se lăudau c-aveau acolo vreo 600 de bujori adunați din toate colțurile lumii, de 110 feluri diferite.  Și se mai lăudau cu un al doilea festival, ținut de la sfârșitul lui decembrie până la mijlocul lui februarie. În acea perioadă înfloresc bujorii de iarnă, plante cu totul speciale și cam greu de cultivat. Dar japonezii le apreciază în mod deosebit și se bucură mult să-i vadă înfloriți în prima zi a unui nou an. E un semn de sănătate și noroc pentru anul ce abia începe.

Mi-a plăcut mult să mă plimb printre bujori. Habar n-aveam că există atâtea specii pe lumea asta. M-au distrat cum stăteau ei așa, sub umbreluțe de soare, șușotind parcă între ei despre taine doar de ei cunoscute. Am venit cu o tonă de fotografii acasă.

Pe post de concluzie și pentru a respecta simetria, un alt haiku mititel.

Bujor de iarnă şi fluierar care spui atâtea – cuc al zăpezilor. – Matsuo Basho

Din păcate pentru mine, grădina de bujori din Ueno a fost darul de despărțire pe care l-am primit de la Japonia. A doua zi era programat zborul spre casă. Pe de-o parte am părăsit-o cu regret, mai erau atâtea lucruri de văzut, de încercat, de învățat … Pe de altă parte, abia așteptam să mă întorc acasă.

Oricum, sper din tot sufletul că va mai exista și o data viitoare.