Fost-am acasă la samurai ? Fost. Fost-am acasă la meșteșugari ? Am fost și-acolo. Sosise vremea acum să cucerim și un castel al unui daimyo de pe vremuri. Unul veritabil, impresionant, amenințător și impenetrabil, cu multe etaje și cu încă și mai multe acoperișuri în șarpantă curbată. Am găsit un astfel de castel tocmai în Matsumoto, în ținutul Nagano, undeva prin munții botezați Alpii Japoniei.
În vremea shogunatului castele din acestea se găseau la tot pasul de-a lungul și de-a latul Japoniei. Răsărite ca ciupercile după ploaie în vremea războaielor civile, când clanurile de războinici se băteau unele cu altele câtu-i ziulica de lungă, au fost prețuite și îngrijite de-a lungul întregii perioade în care casta samurailor a deținut puterea, chiar dacă nu mai foloseau la mare lucru pe timp de pace. Restaurația Meiji le-a pus însă gând rău, demolând multe din aceste relicve ale trecutului, amenințătoare dar și costisitor de întreținut. Doar trei castele au reușit să străbată veacurile și să prindă vremurile noastre, rămânând aproape neschimbate: Himeji-jo lângă Osaka, Kumamoto-jo de pe insula Kyushu și Matsumoto-jo, cel în fața căruia ajunseserăm și noi.
Ca s-o spunem pe cea dreaptă, ceea ce am găsit noi în Matsumoto a fost doar donjonul vechiului castel, fortificație închisă într-altă fortificație dispărută între timp. Pe locul în care pe vremuri exista un mic orășel adăpostit în spatele zidurilor a răsărit astăzi un parc plin de glicine și panseluțe. Orașul modern a reușit totuși să cucerească o parte din castel. Chiar așa fiind, ceea ce a rămas e totuși impresionant.
Tenshu-ul (donjonul) lui Matsumoto-jo a fost construit în jurul anului 1600, drept urmare a avut de îndurat cel puțin 400 de ani de vânturi și zăpezi. A scăpat ca prin minune de avântul distrugător al erei Meiji, a fost demontat, reparat și restaurat în secolul trecut iar acum e gata să primească mii și mii de vizitatori. I se mai spune Karasu-jo, castelul corbului, din cauza culorii lui întunecate.
Vizita noastră n-a fost foarte lungă. Am intrat în curtea donjonului, apoi am purces la cucerirea lui ( cu papucii în plasă ) cățărându-ne pe scările de lemn primejdios de abrupte și înguste până sus de tot la ultimul etaj.
Apoi, după asediu, ne-am mai tras sufletul nițel în parcul ce-l înconjoară. Fiind însă fete samuraie ( de prin preajma Căpâlnei 😉 ) am terminat repede treaba, ne-am regrupat și-am plecat mai departe să cucerim alte bucățele de Japonie.
Fii primul care comentează