Nu departe de Kinkaku-ji, la doar câteva minute de mers cu autocarul, am descoperit un al doilea templu zen, Ryoan-ji pe numele lui. L-am găsit meditând în liniște deplină pe marginea unui lac, îngropat într-o mare de verdeață frumos mirositoare. Templul acesta aterizase pe lista noastă de obiective de vizitat din pricina unei alte specialități japoneze: o kare-sansui, o grădină de piatră.
Se spune că în vremuri de demult, în era Muromachi mai exact (1336-1573), moda zilei impunea ca în aproape fiecare templu zen să existe o astfel de grădină. În mod tradiţional o grădină de piatră are o suprafaţă mică și este înconjurată de ziduri. Nu trebuie nicidecum să fie o grădină adevărată, cu plante vii, ci trebuie să reprezinte cât mai fidel esența naturii și nu aparența ei. Este doar o abstracție, o recreere simbolică a unui mediu natural cu ajutorul pietrelor ce reprezintă îndeosebi munții, plinătatea, yang-ul; și al pietrișului alb, greblat cu grijă, ce reprezintă apa, goliciunea, yin-ul. Ca să fiu în rând cu moda zilei de astăzi, mindfulness alături de emptiness.
Ei bine, Ryoan-ji adăpostește în mijlocul lui una dintre cele mai speciale kare-sansui ce s-au făcut vreodată. Este cât se poate de simplă, are doar cinciprezece bolovani grupați în cinci movilițe distincte, răspândite pe o mare de pietriș alb de douăzecișicinci de metri lungime și zece lățime. Zidul ce o desparte de grădina adevărată din exterior e făcut din lut fiert în ulei. Cu timpul uleiul ce s-a scurs a desenat linii interesante pe pereți, o pictură abstractă de data asta. Tradiția spune că această grădină a fost concepută de un călugăr zen foarte respectat pe vremea lui, pe nume Takuno Zenketsu, la sfârșitul perioadei Muromachi.
Astăzi, nimeni nu mai știe cu-adevărat ce-a vrut să povestească călugărul Takuno Zenketsu în grădina lui, ce adevăr profund a vrut să dezvăluie, ce subiect de meditație a vrut să propună. Kare-sansui-ul templului Ryoan-ji nu corespunde nici unui tipar cunoscut al grădinilor de piatră, tipare descrise dealtfel în amănunțime în vechi tratate de grădinărit și cronici japoneze. Drept urmare fiecare privitor e liber să-și formeze propria părere, fiecare după puterile lui. În fond, se spune că esența filosofiei zen e lipsa oricărei particularități și că adevărata viziune constă în a pricepe că inima și mintea nu au formă, nici însușiri distincte ci ar trebui să se contopească în meditație pentru a permite în acest fel o altfel de cunoaștere.
În fine, o grădină de piatră trebuie admirată de undeva dinafara ei, de obicei pe pe veranda Hojo-ului, reşedinţa starețului mănăstirii sau a templului. Așa am făcut și noi. Dar nu pot mărturisi că am apucat să meditez câtuși de puțin asupra adevăratului sens al vieții. Mai degrabă doar m-am căznit s-o fac, fără succes ( să fi fost vreme de 1 min ? ). În schimb, m-am amuzat de vioiciunea unor șopârlițe ce se-nvârteau prin jurul bolovanilor, fără nici o considerație pentru zen-ul nostru și m-am străduit să fac cât mai multe fotografii, pentru aducere aminte.
După care am trecut de partea cealaltă a Hojo-ului, unde ne aștepta un alt obiect zen faimos ce ne îndemna la meditație. Un tsukubai.
În Japonia, fiecare templu, fiecare casă de ceai pune la dispoziție oaspetelui un tsukubai pentru purificare, adică un bazin cu apă întotdeauna împrospătată, unde, cu ajutorul unui fel de polonic, îți poți spăla mâinile și clăti gura. Nu se cade să intri într-un templu, sau să participi la o ceremonie a ceaiului fără să faci acest act de purificare rituală.
Tsukubai-ul templului Ryoan-ji e deosebit. E făcut dintr-un bloc cilindric de piatră pe fața căruia sunt încrustate patru semne, așezate de-a roata fântânii de formă pătrată în care susură mereu apă proaspătă. Fața cilindrului seamănă leit cu monedele chinezești de pe vremea când a fost construit templul. Singure, semnele înscrise acolo nu înseamnă nimic. În schimb, dacă sunt citite în ordinea acelor de pe ceasornic împreună cu orificiul patrat al fântânii, spun așa: Eu învăț doar să fiu mulțumit. Cu alte cuvinte, cel care ajunge să se mulțumească cu ceea ce are, e un om bogat; cel care nu o face e sărac, chiar dacă are mulți bani.
Cam astea au fost învățăturile cu care m-am ales de la templul Ryoan. După ce-am părăsit hojo-ul starețului am făcut agale o plimbare prin pădure de-a roata lacului. Și-apoi mi-am luat rămas bun.
Dar ziua nu se încheiase încă.
Fii primul care comentează