Rezervația naturală Maasai Mara
Jurnal kenian - capitolul 2

A doua zi după aterizarea în Kenya, pe la 8 dimineața, am pornit la drum către Maasai Mara. Aveam de parcurs vreo 250 km până la destinație și, după estimările ghizilor noștri, drumul avea să dureze cam 4-5 ore. După cum aveam să constatăm, estimările lor erau întotdeauna mai optimiste decât realitatea, transferul durând de fapt nițel mai mult. Șoseaua pe care am urmat-o face parte din coridorul trans-african ce dorește să lege coasta de est a Africii de coasta de vest, din Mombasa până în Lagos. Scopul ei ar fi să ușureze aprovizionarea cu bunuri din import a țărilor din centrul Africii care nu au ieșire la mare, Uganda, Ruanda … Din acest motiv drumul este întotdeauna aglomerat, plin de tiruri și camioane. Șoseaua nu e tocmai rea dar accidentele sunt nenumărate, din păcate am văzut și noi câteva.

Din Nairobi drumul a mai urcat puțin la altitudini mai mari, străbătând ținuturile tribului kykuiu, după care a coborât brusc în Valea Marelui Rift, mai exact ramura lui de est. Ar fi trebuit să ne oprim la un punct de belvedere pentru o pauză tehnică și pentru a admira falia deschisă în scoarța pământului dar era o ceață atât de deasă încât nu vedeam la doi pași în fața noastră. Pauza am făcut-o abia în Narok, principalul oraș din regiunea cu același nume, poarta de intrare în ținutul triburilor maasai. Pe la prânz am ajuns la destinație, la Keekorok Lodge, casa noastră pentru următoarele două nopți, aflată în Rezervația Naturală Maasai Mara.

Rezervația aceasta a fost înființată în 1961 și are o suprafață de aproximativ 1500km², de vreo trei ori mai mica decât rezervația Deltei Dunării . E prelungirea naturală a platoului Serengeti din Tanzania. Aici are loc anual marea migrație a animalelor. În iulie-august milioane de antilope, zebre și gazele pleacă din sud, din Serengeti și vin aici în căutare de iarbă proaspătă. Iarna fac drumul înapoi. Din păcate pentru noi, am ratat la mustață acest spectacol. Rezervația se află pe platourile înalte din centrul Africii și e fomată dintr-o savană presărată cu pomi de acacia și ceva boscheți. De fapt, mara inseamnă pestriț, pătat în limba tiburilor maasai, tocmai din cauza acestor copaci.

Keekorok Lodge

În parcurile și rezervațiile naționale ale Kenyei călătorii pot opta pentru două tipuri de cazare, într-un lodge sau într-un camp. În primul caz e vorba de un complex de clădiri amenajat de obicei în jurul unui puț sau al unui ochi de apă. În al doilea caz e vorba de un grup de corturi așezate direct în savană. Inițial am crezut ca varianta a doua este mai de mâna a doua dar nu e chiar așa. Corturile au baie proprie și toate dichisurile necesare unui călător obișnuit cu comfortul. Bakari ne spunea că în general lodge-urile au proprietari indieni iar camp-urile proprietari englezi. Din păcate pentru turiștii cu nădragii mai rupți în fund ambele variante sunt cam costisitoare.

Noi am avut rezervare într-un lodge foarte frumos, Keekorok pe numele lui. L-am putea considera un obiectiv turistic în sine. În spatele lui era amenajat un lac în care se lăfăia o turmă de hipopotami. Noaptea le-am tot auzit grohăielile. Singurul inconvenient al lodge-ului a fost întreruperea curentului pe timpul nopții. Din punctul meu de vedere a fost unul minor, de obicei dorm buștean până dimineața.

Am ajuns la destinație pe la ora două și n-am avut mult timp pentru a ne dezmetici. Pe la 15:30 am și plecat în primul safari.

Primul safari

Cuvântul safari provine din limba swahili, via limba arabă, și înseamnă de fapt călătorie. A fost introdus în limba engleză de un aventurier, explorator, diplomat, lingvist … englez din secolul al 19-lea, Sir Richard Francis Burton, un personaj foarte pitoresc ce-a avut o grămadă de realizări ieșite din comun. Printre altele, el a fost primul european ce-a ajuns în sanctuarul din Mecca, a fost cel ce-a tradus Kama Sutra în engleză și a organizat o expediție în Africa în căutarea izvoarelor Nilului Alb, obsesia exploratorilor din acele vremuri. Sensul inițial al cuvântului a fost modificat odată cu preluarea lui în limba engleză și-a ajuns să însemne vânătoare, inițial doar cu pușca, iar în zilele noastre îndeosebi cu binoclul sau cu aparatul foto.

Primul nostru safari a durat cam trei ore, până la apusul soarelui, adică până pe la 18:30. Păcat că nu sunt seri mai lungi la Ecuator … Am văzut o grămadă de animale. Mașinile au toate stații de emisie-recepție și ghizii se anunță între ei când dau peste o pradă interesantă. Spre norocul nostru am început în forță, cu un leopard al cărui teritoriu se intersecta cu cel al lodge-ului nostru.

Am să înșir trofeele noastre de vânătoare din acea primă seară în fotografiile de mai jos.

Acasă la un trib masai

În cea de-a doua zi petrecută în Maasai Mara, ultima din păcate, am avut în program o vizită într-un sat maasai și în rest safari de voie.

Triburile maasai din Kenya nu sunt cele mai numeroase, cam 2 milioane de oameni dintr-un total de mai mult de 40 milioane, dar sunt cele mai cunoscute. Sunt îndeosebi păstori semi-nomazi, migrând dintr-un loc în altul în căutare de pășuni pentru cirezile lor de vite. Apropo, maasaii consideră că toate vitele din lumea asta sunt proprietatea lor și numai a lor. Sunt oameni înalți și subțiri și provin dintr-o regiune aflată în sudul Sudanului. Vorbesc o limbă aparte, din grupul denumit nilotic, sugerând populații trăitoare de-a lungul văii Nilului.

Am ajuns în sat dimineața, chiar în momentul în care cireada de vite era dusă la păscut. Un sat maasai are deobicei o formă circulară, cu circumferința ocupată de un gard înalt și des de nuiele împletite care protejează incinta de animalele sălbatice. Imediat în spatele gardului se întinde inelul de case, construite din lut și paie. Casele sunt mai degrabă bordeie, foarte mititele și fără geamuri. Am intrat și noi într-unul și ne tot minunam cum poate încăpea o familie în el. Mijlocul satului e liber în timpul zilei. În timpul nopții aici e adăpostită cireada de vaci.

Imediat după ce-am sosit am fost luați în primire de „purtătorul de cuvânt” al satului. Vorbea foarte bine engleză și ne-a îndemnat să ne simțim ca acasă. Am constatat mai apoi că erau mulți bărbați ce vorbeau engleza, semn că erau duși pe la școală. Vocea femeilor n-am prea auzit-o însă. Purtătorul de cuvânt ne-a explicat în două vorbe cum e viața de maasai și ne-a garantat că banii pe care i-am dat ( 30$ de căciulă ) se vor duce în principal spre nevoile și educarea copiilor. Să dea Domnul să fie așa. Ne-a mai povestit că principala bogăție a unui maasai sunt vitele și că personajele principale ale satului erau șeful, moașa și vraciul. O familie maasai e de obicei mult mai mare decât una europeană, un bărbat putând avea nenumărate soții, în funcție de cât de multe vite deține. O femeie are la rândul ei o grămadă de copii. Un nene cu care am purtat o conversație mai apoi, în timpul sesiunii de cumpărături, se plângea că statul îi îngrămădește din ce în ce mai mult, luîndu-le din terenurile tradiționale de pășunat. Prin urmare nu mai pot crește atât de multe vite, prin urmare nu-și mai pot lua multe neveste. De exemplu tatăl lui avea 6 neveste iar el nenumărați frați și surori. El avea doar o nevastă și trei copii.

Structura socială de bază dintr-un trib maasai se bazează pe un sistem rigid de grupe de vârstă, acoperind copilăria, maturitatea sau perioada războinică și bătrânețea, fiecare grupă având propriile responsabilități. Grupele de vârstă se aplică în primul rând bărbaților, femeile intrând automat în grupa de vârstă a soților lor. Pentru a trece dintr-o grupă de vârstă în alta trebuie să treci printr-un ritual inițiatic. De exemplu, trecerea de la copilărie la maturitate e marcată de ritualul circumciziei și se petrece pe la vârsta 15 ani. Legăturile ce se formează între participanții la un astfel de ritual de trecere sunt foarte puternice și tind să dureze de-a lungul întregii vieți. În ultima etapă, de războinic senior, un bărbat este deja căsătorit și are o familie numeroasă. În perioada senectuții atât bărbații  cât și femeile își asumă responsabilități legate de administrarea întregului clan. Șeful tribului nu e o autoritate absolută ci mai mult consultativă, e considerat omul cu cea mai mare experiență. Deciziile sunt luate de obicei prin consens și sunt rareori contestate. Am putut constata cu ochii noștri împărțirea pe grupe de vârstă: copiii erau toți la grămadă, adolescenții stăteau ciorchini unii lângă alții, seniorii se țineau deoparte.

Înainte de-a fi poftiți în satul propriu zis am avut parte de un mic program artistic. Grupul adolescenților ne-a arătat cum stă treaba cu un dans masai și cu celebrele lor sărituri în înălțime. Apoi am fost invitați într-o casă și la sfârșit la piață pentru a cumpăra suveniruri. Maasaii sunt renumiți pentru podoabele lor din mărgele de sticlă dar ofereau spre vânzare și alte sortimente: sculpturi din lemn și piatră de calcar, săbii de-ale lor, împletuturi din nuiele … Scumpe toate, negociatorii au avut mult de muncă.

O zi de safari

După ce i-am lăsat pe maasai să-și vadă de treburile lor am aprofundat problema safari-ului. Ne-a ocupat tot restul zilei, până la asfințit. Prânzul l-am luat pe teren, cu mâncare luată la pachet, la umbra unui copac de acacia, undeva departe, aproape de râul Mara. Acesta a fost și punctul terminus al expediției noastre, după prânz ne-am întors încetișor spre casă.

Ghizii noștri ne-au dus până la râul Mara cu speranța să vedem măcar câțiva zebu trecând râul inot. N-a fost să fie. Am zărit doar o turmă de hipopotami și câțiva crocodili tolăniți la soare, ce-i așteptau nerăbdători pe aceeași zebu. Am ratat așadar experiența aceea dramatică, văzută de nenumărate ori la televizor, când mii de animale trec râul inot. Asta e … poate data viitoare.

În acea zi colecția fotografică s-a îmbogățit simțitor.

O altă distracție propusă călătorului ce ajunge în Maasai Mara e un safari dintr-un balon cu aer cald. M-ar fi tentat și pe mine experiența dacă nimeream aici în perioada în care câmpiile ar fi fost pline cu de turme de animale. Acum însă erau cam golașe și mi s-a părut foarte costisitor să plătesc 450$ doar ca să zbor peste un câmp plin de iarbă.

Cam atât despre excursia noastră în Maasai Mara. A fost o reușită și pentru că am împușcat dintr-o lovitură 4 din cei 5 „Big five”: leopardul, leul, bivolul și elefantul. Ne mai lipsea rinocerul dar speram că-l vom zări în următorul safari, în Tsavo West.

Pentru a ajunge acolo a trebuit să ne întoarcem la Nairobi pe același drum și apoi să o luăm spre sud-est către Mombasa. La mijlocul distanței ne aștepta cel mai mare parc național al Kenyei.

+6

0