Am făcut cunoștință cu orașul Naibobi într-o dimineață, după vreo 9 ore de zbor de noapte pe ruta București-Doha-Nairobi. Am ajuns cam năucă la întâlnire. Formalitățile de intrare în țară n-au durat prea mult așa că cei de la African Dunes s-au gândit să ne ocupe timpul de așteptare până la check-in-ul de la hotel cu un mic tur de oraș. Oricum, în prima zi nu aveam planificat nimic, doar acomodare și somn de voie.
Nairobi ne-a primit, la propriu, cu răceală. De la cele peste 30 de grade din București ne-am trezit deodată pe la vreo 15-20. Deși foarte aproape de Ecuator orașul e situat la aproximativ 1800m altitudine iar luna iulie este una dintre cele mai răcoroase din an. Gândul mi-a zburat la hainele groase rămase acasă și la cele subțirele aflate în valiză. Noroc c-am îngesuit în bagaj, în ultimul moment, un polartec și o jachetă.
Un tur de oraș
Prima impresie n-a fost tocmai favorabilă. O bilă neagră a fost acordată pentru interdicția ne-a face fotografii după bunul plac. Ni s-a atras atenția că nu avem voie să facem poze nici unei clădiri guvernamentale și, doamne ferește, nici unui polițist. Doar dacă aveam de gând să facem cunoștință cu vreo închisoare keniană. A doua bilă neagră a primit-o din pricina nenumăratelor șantiere deschise de chinezii ce construiesc drumuri și o autostradă. Tot orașul era întors cu fundul în sus. Fără șantierele astea capitala Kenyei n-ar fi chiar urâtă. Nairobi este unul dintre cele mai importante centre economice și financiare ale Africii și încearcă să-și mențină rangul.
Am coborât din mașină în două locuri doar. Prima data într-un punct de belvedere situat pe buza unui deal, ce oferea o priveliște spre un parc și spre downtown. Din acel punct orașul atăta chiar spectaculos. A doua oprire am făcut-o într-o piață din amintitul downtown, unde era ridicată o statuie a lui Jomo Kenyatta, primul președinte al Republicii Kenya de după câștigarea independenței în 1963.
Din păcate nu ne-am plimbat în voie pe străzi, să simțim pulsul orașului, pe motiv de nesiguranță a călătorului. Numele de alint al lui Nairobi e Nairobbery din pricina multor furtișaguri ce au loc aici.
Giraffe Centre
Pentru a nu considera prima zi în Kenya total pierdută, după ce-am terminat turul de oraș am cerut în unanimitate să fim duși la girafe.
Giraffe Center e un locșor unde poți vedea de aproape girafele din subspecia Rothschild și eventual să le dai niște bobițe cu mâna ta. Centrul a fost creat de un Fond african pentru viața sălbatică aflată pe cale de dispariție, o organizație non-profit din Kenya. Scopul ei declarat este familiarizarea tineretul kenian studios cu viața animalelor sălbatice din țara lor și oferirea tuturor vizitatorilor unei unice ocazii de-a intra în contact direct și pașnic cu o girafă.
Era mare înghesuială la hrănit girafe, abia am apucat să fac vreo două poze. Nu se prea lăsau scărpinate, doar întindeau o limbă cât se poate de lungă pentru a apuca delicatesele din jumătățile de nucă de cocos ce serveau drept farfurii.
După ce-am terminat această vizită ne-am prezentat la hotel. Eu una n-am mai avut putere să fac nimic. Am căzut bolovan cu capul în pernă și-am dormit până a doua zi dimineața.
Karen Blixen Museum
Cu orașul Nairobi ne-am mai ciocnit de două ori. A doua rundă am avut-o la întoarcerea din Maasai Mara iar a treia, la sfârșit de tot, înainte de-a lua avionul spre casă.
În timpul rundei cu numărul doi am avut în program o vizită la Muzeul Karen Blixen. Muzeul acesta se află la poalele dealului Ngong și este amenajat în casa construită în mijlocul fermei ce-a aparținut odinioară scriitoarei daneze Karen Blixen, autoarea romanului autobiografic Out of Africa, și soțului său suedez, baronul Bror von Blixen Fincke. E cam departe de centrul orașului, la vreo 10 km, dar merită vizitată pentru a mirosi un pic din atmosfera boemă și decadentă a celor din Happy Valley-ul interbelic. Casa a devenit celebră mai ales după ecranizarea cărții.
Nu trăiau chiar rău boierii deținători de plantații în Kenya. Mi-a plăcut conăcelul dar mai mult mi-a plăcut parcul dendrologic ce-l înconjura. Și mi-a mai plăcut familia de hiracși, marmotele acelea ce sunt cele mai apropiate rude ale elefanților. Ne-au așteptat cocoțate pe o mașină de prelucrat cafea, scoasă din uz de foarte multă vreme.
Cam atât despre Nairobi. Dacă ar fi fost după mine aș fi înghesuit toate vizitele acestea într-o singură zi și aș fi stat mai mult pe coclauri, în safari, în căutare de animale sălbatice. Dar cel mai probabil nu era posibil, nu știu în ce măsură se putea ajunge din Maasai Mara până în Tsavo, ocolind capitala. Ghizii noștri au știut cum e mai bine.
Fii primul care comentează