Ploaie, ploaie și iar ploaie. Am avut parte de ea cât să ne săturăm pentru un an întreg la Miyajima. Poate ar fi trebuit să ne considerăm norocoși, cine știe! Zeul mării și-al furtunilor o fi fost prin preajmă – insula asta îi aparține de când lumea – și probabil moțăia într-o pădure, pe o plajă, printr-un templu … Bine măcar că nu era furios și nu ne-a măturat de-acolo cu un taifun năpraznic.
Zic asta pentru că Susanoo ( ăsta-i numele japonez a lui Poseidon ) are renumele de-a fi extrem de țâfnos. Se ia la ceartă cu lumea din te miri ce pricini obscure. Cândva demult, pe la începutul timpurilor, s-a luat la harță și cu soră-sa Amaterasu, zeița soarelui, de-a supărat-o așa de tare că s-a ascuns într-o peșteră. Abia au reușit ceilalți zei s-o convingă să iasă de-acolo. Capricii de femeie frumoasă, ce să mai vorbim. Tot din pricina capriciilor ei s-a pornit dealtfel și cearta. Se povestește că cei doi s-au întrecut la meșterit zei noi, zămislindu-i fiecare dintr-un obiect al celuilalt. Susanoo a fabricat cinci zei din colierul surorii sale. Amaterasu a creat trei zeițe din sabia fratelui său. Neconvenindu-i rezultatul, Amaterasu a pretins că zeii sunt ai săi pentru că au fost creați din colierul său. Și de-aici a început balamucul. Zeii ăștia … Sunt mai răi ca oamenii… Merită oare să-i luam în serios? Oricum, fiii și fiicele celor doi sălășluiesc acum pașnic în altarul Itsukushima de pe insula Miyajima, e drept, în apartamente separate. Tot fetele au luat partea leului, altarul principal fiindu-le închinat lor.
Ar fi momentul pentru o rectificare acum. Insula pe care am vizitat-o noi în marea interioară Seto a Japoniei se cheamă de fapt Itsukushima. Miyajima s-ar traduce prin insula altarului, templul zeițelor fiind atât de renumit încât nu mai trebuie pomenit pe nume. E destul să-i spui simplu Miyajima și lumea pricepe îndată la ce te referi. Pe vremuri toată insula era considerată loc sfânt, fiindu-le astfel interzisă muritorilor de rând. Credincioșii se apropiau de ea cu bărcile și erau obligați să treacă pe sub imensa poartă torii, pentru a se purifica. Poarta asta ce pare a pluti pe ape a și dus de fapt faima templului peste mări și țări. Abia după purificare erau îngăduiți oamenii pe coridoarele templului, ce oricum par a pluti și ele pe ape atunci când fluxul e puternic, și s-ar putea spune că nu sunt cu-adevărat pământ al insulei.
Din fericire pentru noi, zeii au intrat și ei într-o fază mai democratică și ne-au lăsat să le încălcăm proprietatea fără a fi pedepsiți cumva. Sau te pomenești că Susanoo era totuși iritat din cauza proastelor noastre maniere și de aceea ne-a trimis pe cap ploaia aceea cu bulbuci.
Am ajuns în Miyajima cu un mic feribot ce ne-a luat tocmai de lângă Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima. Am ajuns la destinație în mai puțin de un ceas dacă mai țin eu bine minte. De vizitat n-am vizitat prea multe obiective, din pricina ploii și-a lipsei de timp: am admirat pe săturate poarta torii cea vestită; i-am salutat pe fiii și fiicele lui Amaterasu și ale lui Susanoo la ei acasă; am scărpinat vreo două căprițe necăjite și ele din pricina ploii ( și aici mesagerii zeilor sunt căprioarele, exact ca la Nara ); am eșuat desigur în mulțimea de magazinașe cu suveniruri și cu bunătăți bune de înfulecat de pe străduța Omotesando.
Și cam atât. Ne-am luat apoi rămas bun de la insula Miyajima. Apropo, insula aceasta a fost cadorisită cu titlul de unul dintre cele mai pitorești locuri din Japonia, tocmai în anul 1643, pe când învățatul chinez Shunsai Hayashi călătorea pe jos prin țară. Ca să vezi ! Se făceau liste cu top attractions chiar și în acele vremuri ! Atunci însă se purta doar top 3 nu top 10, 15, 20, … Să mai zică careva că omul nu evoluează cu timpul.
Ne-am întors în Hiroshima cu un feribot mai mare, doar pentru a pleca mai departe. Seara am petrecut-o în Osaka, explorând nițel Dōtonbori, centrul distracțiilor din acest oraș. Luminile lui însă m-au zăpăcit cu totul așa că m-am refugiat degrabă la hotel să dorm, să mă usuc și să mă pregătesc pentru următoarea etapă a călătoriei noastre ce urma să înceapă chiar a doua zi de dimineață.
Culmea este că acum când am citit cele relatate de tine despre incursiunea la Miyajima, plouă cu găleata și la Iași… și așa m-a prins lecturarea celor scrise de tine, de parcă simțeam umiditatea ca atunci!… și asta înseamnă că prin scrisul tău transmiți! … s-o faci mereu, Mihaela!
Mă străduiesc 🙂