Maroc
jurnal marocan - cuvânt înainte

Telefon de la Magda. Printre alte povești, o invitație. „Noi mergem la primăvară în Maroc, nu vii cu noi?” Primul gând, cel cârcotaș pesemne îmi spune: ce să caut eu în Maroc? Pe lista de priorități a Ulițarnicei țările magrebiene nu figurau printre fruntașe, să nu spun că nu figurau mai deloc. De ce? Nu prea știu să spun. Poate pentru că nu cunosc mai nimic despre ele? Poate pentru că nu mă încântă deșertul, sau statul la soare în sejururile all inclusive. Anii trecuți, doar de-astea auzeam, de sejururi tunisiene și de multă mâncare, de sate troglodite și de safari cu jeepul prin deșert ( nu, chestia asta n-am s-o repet în viața mea, și-acum îmi amintesc cum am fost eu precum un sac de cartofi dat de toți pereții pe când mașina gonea de nebună printre dunele din peninsula Sinai și-a trebuit să mă țin tot safariul cu mâinile de sâni, să nu zboare de la locul lor ). Primăvara arabă a șters dintr-o dată destinația de pe hartă. Gata Tunisia și, din păcate, gata Siria sau Liban, țări care se aflau pe locuri fruntașe în lista dorințelor. Ei, dar ăsta e un argument bun. Ce mă fac dacă vine primăvara și în Maroc?

Magda insistă. ” Îți trimit programul circuitului, și te mai gândești! ” Ce-am citit pe-acolo mi-a deschis apetitul. Erau trecute pe listă orașe cu nume din poveste: Casablanca, Fes, Marrakesh. Gândul cel cârcotaș a strâmbat iar din nas. Din cele opt zile ale excursiei, două le pierdeam pe drum. Pentru că nu există o cursă directă de avion între Romania și Maroc, zborul se face prin Paris cu escale de vreo 4 ore la dus și de o jumătate de oră la întors. Magda de colo – „Așteaptă tu cursă directă și n-ai să vezi Marocul în veci.” Bine, ai câștigat, vin cu voi!

Acu, că abia m-am întors, încă nu știu dacă mi-a plăcut sau nu. Am să mă dumiresc poate , încet-încet, așteptând ca amintirile să se sedimenteze și poveștile mele personale să prindă viață în micul jurnal marocan pe care am intenția să-l scriu aici. Pot spune însă cu siguranță că Marocul m-a surprins foarte mult, și cu bune și cu rele.

La o primă impresie, Marocul pare să se adreseze simțurilor. O lume foarte colorată, stropită vârtos cu parfum greu din flori de portocal, cu miros de mentă, multă mentă , mai aromată decât pe la noi și miros apetisant de mirodenii înșirate din belșug pe tarabele fiecărui souk (adică bazar, adică piață), gata gata să sară într-un tajine de miel sau pui, să-i adauge aromă și culoare. La minusuri însă aș spune că nasul călătorului e agresat de mirosurile tăbăcăriilor din Fes, a peștelui proaspăt curățat sau a gunoaielor aruncate în plină stradă. Este o lume a gurmanzilor, în care găsești un număr infinit de sortimente de dulciuri ispititoare, patiserie rafinată, nu foarte dulce ca pe la turci sau greci, prăjituri cu creme pufoase nu untoase și grele ca pe la noi. Nu mă mir că erau cam rotunjioare marocancele. Pentru una ca mine, mare amatoare de dulciuri, părea c-am nimerit direct în Rai. Fructe la discreție, foarte gustoase și ele, atât cât am încercat.  Mâncarea în schimb nu m-a impresionat în mod deosebit. Mi s-a părut puțin cam fadă, poate din cauză că era nesărată – norocul celor cu tensiune arterială mare –  iar condimentele adăugate parcă nu compensau lipsa ei. Se prea poate să nu fi nimerit unde trebuia.

2014-03-25 162 In drum spre Fes
Portocali înfloriți cu parfum greu și dulce
2014-03-25 155 In drum spre Fes
Puțin parfum de dus acasă
2014-03-24 121 Marrakech - La masa
Un ceai de mentă
2014-03-24 125 Marrakech - La masa
Tajine de miel cu legume
2014-03-24 18 Marrakech
Fructe uscate în piața din Marrakesh
2014-03-23 117 Casablanca-La piata
La piață
2014-03-24 27 Marrakech
Vrea cineva supă de melci?
2014-03-24 31 Marrakech
Un ceai de mentă cu ceva dulce
2014-03-26 66 Fes
In Fes, dulciuri și iar dulciuri
2014-03-27 137 Fes
Cine vrea măsline, sau lămâi murate?

Departe de moda bicoloră din țările arabe, alb, negru, gri cu ceva stropi de roșu, marocanii sunt multicolori. Bărbați și femei deopotrivă abordează culori la care nu te-ai aștepta. Cei mai colorați sunt vânzătorii de apă de prin piețe, ce pândesc turiștii doritori de fotografii pentru a le poza contra câtorva dirhami. Nu mai au demult apă prin burdufuri, doar cănițe zornăitoare, clopoței să le anunțe prezența și căciuli cu ciucuri multicolori.

Ceilalți purtători de straie neeuropenești sunt mai potoliți. Nu există culori rezervate doar bărbaților sau doar femeilor. Fiecare își asortează straiele după cum îl taie capul. Spre deosebire de vânzătorii de apă, nu se prea lăsau fotografiați. A trebuit să le fur câteva imagini. O fi oare din pricina interdicției din credința islamică ce nu permite reprezentarea chipurilor omenești?

Haina berberă tradițională de cheamă djellaba, e unisex, lungă până în pământ, cu mâneci lungi și glugă țuguiată. Cele ale bărbațitor sunt mai sobre, femeile sunt mult mai înzorzonate. Marocanii au și o încălțăminte specifică – faimoșii babouche – un fel de șlapi comozi și țuguiați făcuți din piele sau din pâslă în toate culorile posibile. Sunt atât de vestiți că au fost miniaturizați în magneți de frigider pentru doritorii de suveniruri sau colecționari.

2014-03-23 30 Casablanca-In Piata Centrala
Vânzător de apă din Casablanca

2014-03-24 54 Marrakech

2014-03-24 63 Marrakech

2014-03-24 173 Maroc - La tara

2014-03-24 181 Maroc - La tara

2014-03-24 191 Maroc - La tara

2014-03-25 01 Essaouirra

 

Magazinul de babouches
Magazinul de babouches

M-au impresionat plăcut și câmpurile cultivate cu grijă, mulțimea livezilor de măslini și portocali, mulțimea turmelor de oi presărate peste tot pe pășunile de un verde crud ai munților Atlas. Mi-au plăcut zellijurile marocane, dantelaria ceramică ce împodobește atât moscheile cât și grădinile, fântânile publice sau holurile hotelurilor. Câtă muncă și migală sunt adunate în plăcuțele multicolore! Mi-au plăcut porțile, tavanele , stucatura de pe pereții școlilor coranice și a palatelor vizitate. Pot spune că mi-a plăcut tot ce-am văzut, gustat, mirosit și înțeles despre această țară.

2014-03-28 62 Meknes
Zellij pe o fântână publică din Meknesh
2014-03-28 68 Meknes
Ceramică pentru doritorii de suvenire

Și cu toate acestea Marocul nu mi-a rămas la inimă. Spiritul locului, pe care îl simți vrând nevrând atunci când te îndepărtezi de „matricea ta stilistică”, mi-a dat cu ușa în nas. De când m-am întors tot încerc să-mi dau seama care e cauza acestei incompatibilități. Până la urmă am ajuns la concluzia că a fost din pricina sentimentului, prezent tot timpul excursiei, că am fost niște oaspeți nedoriți. Buni pentru creșterea PIB-ului, dar tolerați. Oameni aspri, urmași ai berberilor războinici, greu de cucerit sau stăpânit, marocanii mi s-au părut închiși în ei înșiși, mai intransigenți, mai duri, câteodată și nepoliticoși, mai puțin comunicativi decât  musulmanii cu care am avut de-a face eu până acum. Nu aș vrea să înțelegeți că nu m-am simțit în siguranță în Maroc sau că mi-ar fi fost frică să mă aventurez de una singură prin oraș. Nu mi-a avut nimeni grija. Dar n-am scăpat nicicum de sentimentul că nu sunt binevenită. Poate e o senzație prezentă doar in capul meu. Nu mă luați în seamă dacă aveți pe listă această destinație. Mergeți acolo și veți vedea lucruri frumoase și interesante.

Despre AncaHM Articolele 562
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

2 Comentarii

    • Mulțumesc. 🙂 Chiar asta-i și uimirea mea cu Marocul ăsta. Că mi-a plăcut pe dinafară dar parcă nu m-aș mai duce pe-acolo.

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.