Kyoto – Rokuon-ji și Pavilionul său de Aur
jurnal japonez - capitolul 4

Rokuon-ji  ( ji din denumire înseamnă templu ) a fost primul templu din Kyoto unde ne-am dus și noi. Vizita n-a durat prea mult, nu cred c-am stat acolo mai mult de două ceasuri, cu tot cu pauzele tehnice și cele de cumpărături. Pentru că templul acesta ocupă, fără rival, locul 1 pe mai toate listele cu must-see-urile orașului am avut concurență serioasă. Dar a fost acceptabil, nu ne-am călcat în picioare.

Lumea vine buluc aici pentru a vedea pavilionul Kinkaku-ji, denumit și Templul de Aur. Drept să spun, nu mai țin minte nimic din drumul parcurs de la intrare până în locșorul panoramic, amenajat pentru călătorul dornic să admire pavilionul ăsta în toată splendoarea lui. Țin minte doar că mi-a apărut dintr-o dată în fața ochilor, plutind imponderabil și oglindindu-se elegant în apele lacului ce-l înconjoară aproape în totalitate. Nimic din ce era în jur nu-l putea eclipsa: nici grădina amenajată pe lac, nici grădina construită în spatele lui.

Istoria lui poate fi începută așa …

Shogunul Ashikaga Yoshimitsu (1358-1408) a confiscat vila Kitayama de la familia Saionji și a transformat-o într-un adevărat palat. Pavilionul central este format din săli tipic budiste: Sarcofagul, Focul Sacru, Sendobo, nivelul Hosu-in; apoi clădirile rezidențiale care cuprind: palatul propriu-zis, Sala Seniorilor, Sala Adunării, Turnul Tenkyo, Turnul Kyohonku, Sala Izumi și Pavilionul Kansetsu. Sanctuarul, fiind cel mai îngrijit, a devenit mai târziu Templul de Aur. Nu se știe exact când i s-a dat acest nume, se pare că oricum după războiul Onin (1467-1477). In perioada Bumnei (1469-1487) se vorbea în mod curent de Templul de Aur.

Templul de Aur este o pagodă formată din trei nivele. Se află într-o imensă grădină, pe malul lacului Kyoto. A fost construit în anul al cincelea al împăratului Oei (1398). Primele două nivele au fost construite în stil propriu shinden-zukuri, cu obloane pliante; nivelul al treilea constă dintr-un apartament zen tipic. Acoperișul, învelit în scoarță de chiparos în stil kokei-zukuri, are în vârf o pasăre phoenix aurie-roșcată. Sala Tsuri, ieșită în afară pe lac, cu acoperișul țuguiat, destramă monotonia arhitecturii înconjurătoare. Acoperișul Templului de Aur este ușor înclinat, făcut din lemn puțin zgrunțuros. Este o construcție atrăgătoare și elegantă, o capodoperă a arhitecturii în care stilul imperial se îmbină armonios cu cel budist. Templul exprimă așadar gustul lui Ashikaga Yoshimitsu, care a îmbrățișat cultura Curții Imperiale și a redat integral atmosfera acelei perioade.

După moartea lui Yoshimitsu, vila Kitayama s-a transformat în templu Zen, cum dorise Yoshimitsu; s-a numit Rokuon-ji. Mai târziu, aceste clădiri au fost mutate în altă parte și lăsate în paragină. Printr-o minune, Templul de Aur a fost singurul care s-a salvat și rămâne …

Templul de aur – Yukio Mishima

Din păcate minunea a durat până în anul 1950 când un călugăr schizofrenic și piroman i-a dat foc, obsedat fiind de frumusețea lui. Dacă ar fi să-l credem pe scriitorul Yukio Mishima, care a încercat să-i înțeleagă motivele și să le explice într-un roman, novicele acela a fost un om chinuit de dorința de-a înțelege frumusețea, de a se împăca cu ea, de a o integra în propria ființă. Cine știe dacă i-a reușit.

Cum puteam să-mi întind mâinile spre trăirea clipei când eram atât de fermecat de frumusețe? Poate avea și frumusețea dreptul de a-mi cere să abandonez fosta țintă. Pentru că e absolut  imposibil să prinzi cu o mână eternitatea și cu cealaltă clipa. Presupunând că sensul acțiunilor care vizează viața este acela de a făgădui devotament unei anumite clipe și efortul de a opri clipa pe loc, poate că Templul de Aur știa foarte bine lucrul acesta și, de la o vreme, încetase să fie indiferent față de mine. Aveam impresia că Templul își atribuise forma unei singure clipe și mă invadase aici, în parc, ca să-mi dau și eu seama cât era de goală, de lipsită de sens tânjirea mea după viață. În viață, o clipă care-și însușește forma eternității ne amețește; dar Templul de Aur știa foarte bine că o astfel de clipă este nesemnificativă în comparație cu ceea ce se întâmplă când eternitatea își asumă forma unei clipe, cum făcuse el acum. În astfel de momente, eternitatea frumuseții ne poate anihila viața și otrăvi existența. Frumusețea de moment pe care ne-o oferă viața este neputincioasă în fața acestei otrăvi. Otrava o zdrobește și o distruge pe loc, expunând însăși viața pericolului suprem. 

Templul de aur – Yukio Mishima

… numai că eu cred că otrava asta e otravă doar pentru unii, pentru alții e nectar.  Ferice de cei care-i simt gustul așa, sub formă de nectar.

Dar să revin cu picioarele pe pământ. Din fericire pentru noi, călătorii zilelor noastre, Templul de Aur a fost refăcut în totalitate, exact așa cum l-a gândit Shogunul Ashikaga Yoshimitsu, atunci demult, pe la anul 1400. Fapta s-a datorat unor arhitecți și ingineri inspirați din perioada Meiji care au făcut câteva lucrări de consolidare a templului. Cu acel prilej au avut grijă să întocmească planuri detaliate cu modul în care a fost construit pavilionul și astfel să ajute munca restauratorilor un veac mai târziu. În anul 1955,  Kinkaku-ji a reapărut pe malul Eleșteului Oglindă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Și la urma urmei, ce e mai important ? Lemnul din care a fost construit sau concepția inițială care i-a dat viață ?

Am să închei aici și povestea mea, amintind doar că, după ce ne-am săturat de admirat Templul de Aur, am luat-o cătinel la deal prin grădină, am inspectat magazinașele cu suveniruri ce ne așteptau puzderie spre ieșire și ne-am tras sufletul nițel lângă pavilionul de ceai al vizitatorilor. Apoi ne-am pus coada pe spinare și duși am fost …

Spre templul Ryoan-ji.