Gyeongju
Jurnal corean - capitolul 5

Dacă ar fi să luăm în considerare doar orașul modern, Gyeongju nu ar prezenta deloc interes turistic. La insistențele publicului călător, șoferul nostru a făcut un ocol și ne-a dus prin centru. Dar aerul lui provincial și deloc apetisant nu l-a determinat pe sus numitul public nici măcar să se dea jos din autocar, pentru o mică explorare. A cerut în unanimitate să fie dus înapoi acasă, la hotelul amplasat într-o zonă mult mai ofertantă. Hotelul nostru se afla chiar pe malul unui lac (artificial) aflat la vreo 6km depărtare de centru, în mijlocul Complexului Turistic Bomun sau Stațiunii Lacului Bomun, un complex croit inițial special pentru a satisface mofturile călătorilor veniți de peste mări și țări și mai apoi ale turiștilor coreeni. Are de toate pentru toți: hoteluri simandicoase ( unul cu numele K-Hotel 🙂 ), restaurante, muzee (de exemplu Muzeul K-pop ) și o grămadă de parcuri de distracție. La data vizitei noastre era cam pustiu pentru că nu începuse încă sezonul turistic, dar tot s-a găsit câte ceva care să ne înveselească.

Seorabeol

Lumea vine în Gyeongju îndeosebi pentru a vizita numeroasele situri arheologice și temple rămase aici de pe vremea vechiului regat Silla (57 î.Hr. – 935 d.Hr.), primul care a reușit o unificare a întregii peninsule într-un singur stat. Gyeongju, cunoscut pe-atunci sub numele de Seorabeol, a fost capitala regatului iar în zilele noastre a fost supranumit „muzeul fără ziduri”.

Mie uneia mi-a fost tare greu să înțeleg și să rețin ceva din istoria Coreei, mă gândesc că ar fi totuși cazul să mă uit la câteva K-telenovele-istorice. Poate nu e extrem de complicată, în fond țara a fost condusă doar de câteva dinastii în mai bine de 2000 de ani, dar nu reușesc nici măcar să citesc numele nenumăraților regi, eroi, călugări sau cărturari darămite să le mai și țin minte. Ce-am reținut totuși a fost că, de la începuturile istoriei, puterea clanurilor a fost extrem de importantă în Coreea. O primă centralizare s-a produs în momentul în care clanurile s-au unit în confederații. Cele Trei Regate de la începuturi, Goguryeo la nord și Baekje și Silla în sud, au fost inițial astfel de confederații care au ajuns regate în momentul în care câte un clan mai dibaci, mai puternic sau mai belicos a reușit să centralizeze puterea.

Clanurile coreene erau ordonate în ierarhii foarte stricte. În regatul Silla societatea era împărțită după un sistem numit Golpum sau Kolpum, un soi de Rang al Oaselor. Existau trei ranguri principale: cel mai important era numit seonggol – os sacru și era rezervat familiei regale (osul domnesc de pe la noi); apoi urma rangul jingol – os adevărat (marea boierime de pe la noi, să zicem); urmau tupum sparte în rangurile ”capetelor” de ordinul 6, 5, 4  ( un soi de mică boierime ) și ale ”capetelor” de ordinul 3, 2, 1 ( oamenii de rând ).  Apartenența la unul sau altul dintre ranguri îți cam hotăra soarta. Era ereditară și bătea în cuie locul omului în societate. Determina rangul politic și statutul social al unei persoane, „meseria” pe care avea voie să o practice, tipul de oameni cu care putea interacționa, cu cine se putea căsători și câte taxe trebuia să plătească statului. Mai mult, rangurile acestea stabileau și nivelul confortului casnic. Nu toată lumea avea voie să-și pună țigle pe acoperiș, de exemplu, sau să-și construiască case de mari dimensiuni, să aibă numeroși servitori sau să se îmbrace în brocarturi sau blănuri. Doar oaselor sacre și adevărate li se permitea un asemenea lux. Gurile rele spun că aceste două ranguri erau neamuri bune. Conform cutumei un os-sacru trebuia să se căsătorească musai cu o mireasă os-sacru dar își putea lua nenumărate concubine din categoria os-adevărat. De rezultau copii din legăturile acestea … căsătoria producea oase-sacre iar concubinajul oase-adevărate.

Până pe la mijlocul secolului al 7-lea toți regii din Silla au aparținut clasei oaselor sacre. La un moment dat însă s-a produs inevitabilul și regele în funcțiune a avut doar fete. Surprinzător, societatea aceea patriarhală și extrem de belicoasă, a acceptat ca tronul să fie ocupat de una dintre ele. Regina Seondeok a domnit în Silla din anul 632 până în 647, fiind cel de-al 27-lea conducător al regatului și prima regină care a domnit efectiv. De-a lungul timpului i-a rămas un renume bun, de monarh drept și înțelept.

În momentul în care s-a urcat pe tron regatului Silla nu-i mergea prea bine, era încolțit atât de cei din Goguryeo cât și de Baekje. În disperare de cauză, regina a apelat la ajutorul dinastiei Tang ce domnea în China. Oripilat la gândul că trebuie să trateze cu o femeie, împăratul chinez și-a condiționat ajutorul de instalarea pe tronul din Silla a unui bărbat, membru al familiei imperiale chinezești. Seondeok nu a acceptat și, pentru a îmbuna cerurile, a construit o imensă pagodă de 9 etaje, Hwangnyongsa – Templul Dragonului Imperial. Pagoda aceea nu mai există de mult timp, au ras-o mongolii de pe fața pământului pe timpul invaziei din secolul al 12-lea, dar coreenii din zilele noastre au hotărât să o refacă într-un nou avatar în cadrul Complexului Turistic Bomun, o clădire modernă construită pentru a găzdui tot felul de evenimente. Până și arcul de triumf din parcul de distracții aflat în apropiere, a cărui deschidere este de forma pagodei, amintește de capodopera reginei Seondeok.

Până la urmă împăratul Chinei, ciupit fiind de granițe de cei din Goguryeo, i-a acordat ajutor reginei. În scenă intră acum alți doi eroi legendari ai Coreei, Kim Yongsu și fiul său Kim Chunchu ( neamuri bune cu Seondeok ) care s-au ridicat la luptă, au reușit să întoarcă sorții în favoarea regatului Silla și au cucerit celelalte două regate. Kim Chunchu a devenit, sub numele de Taejong Muyeol, primul rege al unui stat unificat. (Prin parcul lui ne-am plimbat noi în Busan.) Tot el a fost nevoit să renunțe la un moment dat la statutul de seonggol și să treacă în cel de jingol. Dar cum stirpea primilor se epuizase, de-acum înainte au fost îngăduiți în fruntea țării și cei aflați în categoria inferioară. Sistemul acesta rigid de clase sociale a dus până la urmă la decăderea regatului Silla. Dinastia ce-a urmat, Goryeo, a renunțat la el, înlocuindu-l cu altul ce-avea reguli mai blânde.

Daereungwon

Importanți seonggoli trăitori în vremurile acelea de demult sunt responsabili și pentru vizita noastră în Gyeongju. Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost un complex de morminte numit Daereungwon. Am găsit aici 23 (sau 26?) tumuli, asemănători kurgan-elor din stepele Asiei, unde au fost îngropați regi și nobili din regatul Silla. Esther ne povestea că nu se știe cu exactitate cine anume a fost îngropat în fiecare mormânt, doar unul a fost identificat. Zona tumulilor este amenajată în zilele noastre ca un parc în care te poți plimba în voie.

Doar unul dintre morminte este deschis publicului și doar acolo trebuie plătit bilet de intrare. Numele lui este Cheonmachong – Mormântul calului înaripat – datorită unei picturi a unui cal alb găsită aici, făcută pe scoarță de mesteacăn. O vizită în acest tumul te învață o grămadă de lucruri. În primul rând afli detalii despre felul în care a fost construit. Mormântul propriu-zis este o cameră căptușită de lemn, orientată est-vest, acoperită ulterior de o movilă de bolovani și pământ. În acea cameră mortuară ( și în multe altele cercetate până în prezent ) s-au descoperit o grămadă de bijuterii din aur, coroane, obiecte ceramice, arme și armuri. Copii de-ale lor au putut fi văzute și la fața locului, originalele însă sunt expuse la Muzeul Național din Gyeongju.

Tot în acest complex, înscris în patrimoniul UNESCO, undeva printre tumulii regali am dat și peste Cheomseongdae, observatorul astronomic al reginei Seondeok. Numele i s-ar traduce în Turnul-de-unde-privești-stelele. Coreenii se laudă că ar fi cel mai vechi observator astronomic din Asia care a supraviețuit, posibil chiar din lume. Habarnista de mine nu i-a descifrat tâlcurile ascunse, nici nu a priceput cum funcționa, s-a mulțumit doar să-i admire formele rotunjioare.

În curtea muzeului am dat și peste Clopotul Sacru al Regelui Seongdeok cel Mare, cel mai mare clopot de bronz existent în Coreea. Din cauza vechimii și importanței lui nimeni nu mai îndrăznește să-l bată. În schimb, la intervale regulate de timp, este redată o înregistrare a sunetului său.

Palatul Donggung

După ce ne-am lămurit cum stă treaba cu mormintele regale am fost poftiți la Palatul Donggung și la iazul Wolji, obiectiv turistic cunoscut și sub numele de Anapji, ca să ne facem o idee și despre cum trăiau regii din Silla. De la bun început ni s-a atras atenția, într-un filmuleț, că tot ceea ce vedem aici este de fapt o reconstrucție 100% modernă, făcută pe baza fundațiilor vechiului palat. M-a descumpănit puțin ideea. În Europa suntem obișnuiți să venerăm autenticitatea fiecărei pietre rămase în picioare. Coreenii par însă mai preocupați ca trecutul lor să poată fi văzut, înțeles și retrăit. Uneori aveam impresia că aceste reconstrucții fac parte dintr-un efort mai amplu de reafirmare a identității istorice coreene, foarte vizibil și în serialele istorice coreene atât de populare în zilele noastre. Nu m-ar mira deloc dacă ele ar funcționa și ca un soi de propagandă culturală mai elegantă, menită să redeștepte mândria pentru vechile regate și pentru trecutul Coreei.

Pe teren am găsit trei pavilioane așezate pe malul unui frumos lac artificial cu trei insulițe înverzite. În filmuleț erau prezentate mult mai multe pavilioane. Am înțeles c-a existat intenția de-a reconstrui întregul palat dar UNESCO a strâmbat din nas la această idee și proiectul a fost suspendat.

Cu tot frigul ce se lăsase mie mi-a făcut plăcere să dau un ocol iazului Wolji și, sincer, mi-ar fi plăcut să văd și un palat reîntregit.

În vremea reginei Seondeok, budismul pătrunsese deja în peninsula coreeană, călugări itineranți aducându-l din China. Toate cele Trei Regate îl adoptaseră deja ca religie oficială, Goguryeo în 372 e.n, Silla în 528 iar Baekje în 552. Forma de budism practicată a fost în tradiția Mahayana, numită în Coreea seon, foarte apropiată de chan-ul chinezesc și de zen-ul japonez.

Grota Seokguram

Prin jurul orașului Gyeongju, împrăștiate prin munți, se găsesc nenumărate altare și temple budiste construite în vremea regatului Silla. Noi am vizitat doar unul dintre ele, Templu Bulguksa și Grota Seokguram ce ține de el, înscrise amândouă în patrimoniul UNESCO. Ctitorul celor două monumente este considerat a fi un domn pe nume Kim Daeseong (700–774) un oficial de rang înalt al regelui Seongdeok din perioada Silla unificată.

Prima dată am vizitat grota. Am găsit-o la capătul unui drum lung de aproximativ 1km ce pornea din parcare și șerpuia prin pădure. În zilele noastre accesul în grotă nu e permis tuturor. Gura ei a fost închisă cu un mic pavilion de lemn plus un zid de sticlă. În spatele lor poate fi zărită o frumoasă statuie înaltă de vreo 3m, a unui Buddha așezat pe o floare de lotus, înconjurat de bodhisattva, arhați și zei hinduși. Când am ajus noi la grotă tocmai începuse un soi de slujbă budistă, nu-ți prea venea să caști gura acolo și să-i deranjezi.

Templu Bulguksa

Templul Bulguksa sau Templul Țării lui Buddha se află la vreo 3km depărtare de grotă dar n-a trebuit să mergem pe jos până acolo, ne-a dus autocarul. Este considerat a fi o capodoperă a epocii de aur a artei budiste din regatul Silla și în ziua de astăzi servește drept templu principal al ordinului jogye al budismului coreean, un moștenitor al budismului seon.

Până să ajungi la templul propriu zis trebuie mai întâi să treci prin trei porți. După prima poartă se presupune că ai pășit în regatul lui Buddha. Te întâmpină aici o grădină mare și frumoasă în care există un pârâiaș ce alimentează un lac. După ce mai urci puțin la deal dai peste Poarta Celor Patru Regi, ființe mitice ce păzesc templul împotriva duhurilor necurate. Esther ne mărturisea zâmbind că ei tare îi mai era frică de regii ăștia când era copil. Intrarea în templu se făcea odinioară pe o ultimă poartă aflată la capătul unei scări de piatră cu două secțiuni, construită deasupra unui pod. Scara are 33 de trepte, tot atâtea câte trebuiesc urcate până la iluminare. Odată ce pășeai prin ea intrai în curtea pavilionului principal al templului unde, de o parte și de alta se găsesc două pagode, tot de piatră, Dabotap și Seokgatap. În zilele noastre accesul nu se mai face pe trepte ci printr-o poartă laterală. De fapt, doar structurile acelea de piatră au supraviețuit vremurilor încă de la începuturi, restul a fost refăcut de nenumărate ori.

Există două pavilioane principale în templul Bulguksa. Unul îi e dedicat lui Shakyamuni, Buddha lumii acesteia, celălalt lui Amitabha, Buddha paradisului. În spatele lor, mai sus pe deal, pavilioane mai mititele îi sunt dedicate lui Avalokitesvara, bodhisattva compasiunii și lui Buddha Vairocana al adevărului. Nu am prea avut voie să fac poze, îndeosebi statuilor de bronz din interiorul pavilioanelor, așa că nu am foarte multe amintiri fotografice.

Cam atât am apucat să vizităm în timpul alocat nouă pentru orașul Gyeongju. Tentații ar mai fi fost dar cât să poți înghesui în două zile. Sunt convinsă că organizatorii excursiei noastre au avut înțelepciunea de a ne duce în locurile cele mai interesante și mai frumoase.