Am aterizat în Seoul pe la cinci după-amiază după un zbor de 4 + 9 ore și o escală de vreo 3 ore și ceva în Doha. Am cheltuit așadar o zi din viața mea ca să ajung în Coreea de Sud. De fapt, Aeroportul Internațional Incheon este situat la vest de centrul orașului Incheon, un satelit al Seoul-lui, pe o bucată de pământ creată artificial între două insule, Yeongjong și Yongyu. Formalitățile de intrare în țară au decurs surprinzător de repede, degeaba m-am speriat de puhoiul de lume ce se încolăcea în fața ghișeelor. Ni s-au scanat pașapoartele, ni s-a făcut o poză, ni s-a luat o amprentă și pașaportul a primit un abțibilt, după care duși am fost.
Până să ajungem în adevăratul Seoul, la hotelul unde aveam rezervare, a mai durat un ceas și ceva de mers cu autocarul. Tare ciudate mi s-au părut autocarele coreene. Cel din Seoul avea geamurile fumurii și cam prăfuite iar șoferul prefera să stea cu becurile aprinse tot timpul, dungi de lumini colorate ce se întindeau de-a lungul întregului autocar. În aceste condiții abia de vedeai ceva pe geam. Degeaba ne arăta Esther tot felul de clădiri interesante, zărește-le dacă poți.
Orașul Seoul, împreună cu zona lui metropolitană, este un soi de monstruleț, cel mai mare oraș al țării, al 4-lea ca mărime în lume. Orașul este așezat parcă după reguli feng-shui de geomanție, pe malul râului Han și cu spatele proptit în Munții Bukhan. În el se îngrămădesc aproximativ 10 milioane de locuitori. Mi s-a părut foarte bine gospodărit, curat și eficient. Esther se tot plângea de trafic dar, față de cel din București, mie mi s-a părut de-a dreptul fluent.
În acea primă seară n-am apuct să mai fac nimic. Am luat doar cina în oraș, un prim grătar în stil coreean cu hălci de carne de vită și de porc, fripte pe loc, în fața nasului. După care ne-am dus la hotel, mi-am luat în primire camera și … somn de voie până dimineața.
DDP sau Dongdaemun Design Plaza
A doua zi dimineața m-am trezit cu noaptea în cap, cu mai bine de un ceas înainte de ora la care începea servirea micului dejun. Și uitându-mă eu pe fereastră, ca să stabilesc cu ce fel de haine să mă îmbrac (de ploaie sau nu), am zărit ițindu-se după colț o clădire ciudată. M-a ros curiozitatea să văd ce trăznaie putea fi și așa l-am descoperit pe DDP, primul obiectiv turistic din Seoul pe care-l puteam explora cât de cât la acea oră.
DDP sau mai bine zis Dongdaemun Design Plaza este o clădire imensă realizată din beton, aluminiu, oțel și piatră ce se ridică ca o ciupercă uriașă în mijlocul pieței. Poartă marca renumitei arhitecte Zaha Hadid, regina formelor curbe. Clădirea a fost construită în locul unui vechi stadion demolat și peste vechi vestigii ale perioadei Joseon, care sunt acum împrăștiate prin jurul clădirii și în micul parc amenajat lângă ea. DDP este foarte mare, adăpostind mici muzee, săli de conferință, magazine, restaurante … La subsol există o stație de metrou. Pe acoperiș te poți plimba ca într-un parc.
Am aflat ulterior că DDP a fost unul dintre principalele motive pentru care Seoul a fost desemnat în anul 2010 Capitală Mondială a Designului.
Palatul Gyeongbokgung
Prima vizită oficială pe care am făcut-o a fost la Gyeongbokgung, principalul palat al dinastiei Joseon, reședința familiei regale și sediul guvernului de atunci. În Seoul există de fapt cinci palate regale, toate construite în timpul acestei dinastii, dar noi l-am văzut doar pe acesta.
Gyeongbokgung, nume care s-ar traduce prin Marea Bogăție, a fost construit de regele Taejo, fondatorul dinastiei Joseon, începând cu cel de-al patrulea an al domniei sale (1395), atunci când s-a decis să-și stabilească capitala în Seoul, sau mai bine zis Hanyang (Orașul de pe râul Han), după cum se numea orașul la acea vreme. Tot pe timpul domniei acestui rege s-a extins lacul artificial din incinta palatului și s-a construit Pavilionul Gyeonghoeru în mijlocul lui, pentru a servi drept sală unde se organizau banchetele oficiale. Urmașul său la tron, regele Sejong cel Mare, a continuat extinderea palatului. Vremurile bune au încetat însă în anul 1592, când a fost distrus complet de armatele japoneze ce invadaseră Coreea. Gyeongbokgung a fost lăsat în ruine pentru următoarele trei secole.
Palatul a fost restaurat în secolul al 19-lea la comanda prințului regent Heungseon, în timpul domniei regelui Gojong și a redevenit principala reședință regală. A fost astfel un martor tăcut al decăderii Coreei și a preluării ei de către japonezi. Palatul a fost abandonat a doua oară în anul 1895 după asasinarea reginei Myeongseong într-unul din pavilioanele lui și după fuga regelui Gojong la Legația Rusă. În timpul ocupației, japonezii au început să-l distrugă în mod sistematic dar, după cucerirea independenței, coreenii și-au pus în cap să-l reclădească la loc.
Palatul Gyeongbokgung seamănă foarte mult cu Orașul Interzis din Beijing, doar că e mult mai mic. Și aici a trebuit să străbat mai multe curți interioare și să trec prin trei porți înainte de a ajunge la Sala Tronului. Aceasta e cel mai important pavilion din tot palatul și se alfă în partea lui „oficială”, aceea în care se rezolvau treburile împărăției. În spatele acestei secțiuni de palat se găsesc multe alte pavilioane, construite pe post de reședință privată a suveranului, a consoartei oficiale, pentru nenumăratele concubine și pentru armata de eunuci ce-i serveau. N-am apucat să aprofundez prea tare această zonă pentru că a trebuit să mă întorc repejor în prima curte, unde începea spectacolul schimbarii gărzii. După terminarea lui am plecat și noi mai departe, spre alte colțuri ale Seoul-ului.
Hanok-urile din Bukchon
Următorul obiectiv de pe ordinea de zi a fost un mic cartier pe nume Bukchon, adică în traducere Satul de la Nord. A fost cel mai simpatic locșor pe care l-am văzut în Seoul. Am venit aici pentru a vedea cum se trăia în Coreea cu un secol în urmă. Bukchon este unul dintre puținele supraviețuitoare ale avântului modernizator ce-a cuprins orașul după războiul civil, avânt ce-a demolat tot ce-i vechi-ponosit și a construit minunați zgârie-nori moderni.
Bukchon este unul dintre puținele locuri unde s-au păstrat case de tip hanok, altfel spus case tradiționale coreene. Un hanok este foarte înțelept construit și e foarte ecologic. Deoarece Coreea are veri fierbinți și ierni reci, un hanok are musai un ondol, adică un sistem tradițional de încălzire prin pardoseală și un daecheong, adică o sală răcoroasă cu podea din lemn. Căsuța e construită pe un cadru de lemn și are de obicei un acoperiș în șarpantă cu țigle negre.
Bukchon nu este un muzeul al satului ci un cartier locuit de oameni. Drept urmare nu am putut vedea cum arată o casă dintr-asta în interior, stăteau toate pitite după garduri înalte. În schimb am zărit nenumărate panouri galbene ce ne rugau să păstrăm liniștea și paznici îmbrăcați în salopete, tot galbene, ce patrulau pe străzi pentru a tempera entuziasmul turiștilor ce se îngrămădeau pe străduțe. Esther ne-a povestit că mulți rezidenți au hotărât să-și vândă hanok-urile și să se mute în zone mai puțin pitorești, tocmai din pricina harababurii produse de călătorii gălăgioși veniți aici cu nemiluita.
Pârâul Cheonggyecheon
Pe la ora prânzului am aterizat pe malurile unui pârâiaș cu apă cristalină ce susura printre betoanele din centrul Seoul-ului. Cheonggyecheon pe numele lui, firișorul acesta de apă și parcul construit de-a lungul lui, cale de 10,9 kilometri, a înlocuit prin anii 2003-2005 o autostradă suspendată. Proiectul, care a costat o grămadă de bani și a fost vehement contestat, a fot inițiat de un domn pe nume Lee Myung-bak, la acea vreme primar al Seoul-ului și ajuns mai apoi președinte al Coreei de Sud. Domnul Lee a făcut pe surdul și și-a văzut de treabă iar acum Cheonggyecheon este un loc foarte apreciat atât de rezidenți cât și de turiști. Esther ne povestea că Cheonggyecheon este o oază de verdeață în mijloc de oraș și că pe timpul verii vin aici o grămadă de păsări de baltă, la pescuit. Am văzut și noi două rațe leneșe ce-și făceau somnul de frumusețe.
La Muzeul Național al Coreei
A doua parte a zilei a fost dedicată învățăturii, doar eram în Coreea confucianistă, n-am scăpat ușor, bine că nu a trebuit să dăm un examen la final. Am fost poftiți la Muzeul Național al Coreei, o clădire imensă întinsă pe trei nivele, pentru a învăța nițică istorie. Muzeul pune la dispoziția vizitatorului și o aplicație proprie ce se poate descărca pe telefon și care te ghidează prin săli și-ți explică ce vezi în vitrine (wifi-ul gratuit nu-i o problemă în Coreea, am avut și în autocar). Cred că aș fi putut petrece o întreagă zi în acest muzeu fără să mă plictisesc. Primul nivel (la noi ar fi parterul) era dedicat istoriei Coreei, din preistorie și până în vremea imperiului (începutul secolului XX). Aici am fost conștincioasă și m-am străduit să văd cât mai multe lucruri dar am consumat aproape tot timpul pe care-l aveam la dispoziție. La al doilea nivel am trecut repejor prin sălile dedicate caligrafiei și desenului și prin colecțiile particulare găzduite de muzeu. La nivelul al treilea am încetinit iar ritmul în fața vitrinelor cu porțelan celadon.
La capitolul lecție de istorie aș rezuma după cum urmează. Pe la începutul erei noastre în Peninsula Coreeană existau trei formațiuni statale, trei regate independente. Cel mai mare și mai puternic dintre ele, Goguryeo, ocupa Coreea de Nord actuală precum și bucăți din Manciuria și Mongolia. Pe actualul teritoriu al Coreei de Sud se îngrămădeau celelalte două state, Baekje în vest și Silla în est. Regatele acestea se războiau mai tot timpul unele cu altele. Prin secolul al 7-lea însă cei din Silla a reușit să le cucerească pe celelalte două cu ajutor chinezesc dat de dinastia Tang, unificând întreaga peninsulă într-un singur stat. Unirea n-a durat mult și regatul s-a spart în două, Balhae în nord și Silla în sud. O a doua reunificare a avut loc sub dinastia Goryeo sau Koryo (de unde și numele actual Coreea), prin secolul al 10-lea. În perioada Goryeo, au fost codificate legile, a fost introdus un sistem de serviciu public și a înflorit budismul. Tot acum apare ceramica aceea de culoare verde-jad, numită celadon, atât de specifică Coreei și este dăltuită Tripiṭaka Koreana, scriptura budistă traspusă în peste 80,000 de blocuri de tipar din lemn. Invaziile mongole din secolul al 13-lea i-au adus pe Goryeo sub papucul Imperiului Mongol și al dinastiei Yuan din China. În anul 1392, generalul Yi Seong-gye a dat o lovitură de stat care a răsturnat dinastia Goryeo și a instaurat dinastia Joseon, ce-avea să conducă Coreea până în 1910. Începând cu această dinastie Coreea va fi condusă după principiile neo-confucianiste. Cel mai important rege al acestei ultime dinastii este considerat a fi Sejong cel Mare (1418–1450). Unul din meritele sale este crearea unui alfabet corean, numit Hangul, menit să înlocuiască caracterele chinezești. Regele n-a prea avut succes atunci, alfabetul său a fost ignorat de cărturari, dar în zilele noastre a devenit sistemul principal de scriere a coreenei. O altă realizare coreană majoră, căreia îi era dedicată o întreagă sală a muzeului, este folosirea tiparului, cu vreo 200 de ani înaintea lui Gutemberg, începând cu perioada Goryeo.
M-aș mai fi învârtit printre acele obiectele frumoase din vitrine dar sosise timpul să ne cățărăm în …
Turnul N Seoul
Cu cât înainta excursia noastră prin Coreea de Sud am putut constata că prin mai toate orașele există câte un astfel de turn în care să te cocoți, pare-se că este un soi de distracție națională. Turnul N Seoul, cunoscut și sub numele Turnul Namsan sau Turnul Seoul, este un turn de comunicații situat pe Muntele Namsan din centrul Seulului. Turnul are 236 de metri înălțime și marchează al doilea cel mai înalt punct din Seul, primul fiind însuși muntele Bukhan. Am ajus sus de tot cu liftul și am dat ocol de câteva ori camerei aceleia de observație încercând să deslușesc ceva prin smog-ul care plutea deasupra orașului. N-a fost tocmai spectaculos. După care am coborât, ne-am îmbarcat în autocar și ne-am dus la hotel. Prima zi de excursie și singura dedicată orașului se încheiase.
Poarta de est – Heunginjimun
Dar nu toată lumea a fost de acord cu acest sfârșit, era prea devreme să ne ducem la culcare. O parte a grupului nostru s-a hotărât să meargă până la Lotte World Tower, cea mai înaltă clădire din oraș (555m) să mai încerce o privire de vultur din vârful lui. Eu însă am preferat să rămân mai aproape de sol și să fac o scurtă plimbărică până la DDP, să-l văd iluminat. După care m-am dus și până la Poarta de Est a vechiului Seoul, pe care o zărisem din autocar și care era foarte aproape.
Poarta aceasta are două nume, Heunginjimun și Dongdaemun (Marea Poartă de Est) și este una dintre cele opt porți construite în zidul de apărare al Seoul-ului, în timpul dinastiei Joseon. Zidul acesta înconjura odinioară întregul oraș dar cu timpul părți din el au fost demolate. Bucățile care au rămas au devenit obiectiv turistic. În zilele noastre există un traseu care te poartă de-a lungul lui oferindu-ți ocazia să faci nițel sport și să admiri orașul de la înălțime. Am pornit și eu la drum de-a lungul lui dar m-am întors repede că prea se lăsase întunericul.
Myeong-dong
Ne-am întors în Seoul abia pe la sfârșitul excursiei dar nu am mai avut timp să facem mare lucru. În acea seară am participat la spectacolul Nanta și, cu acest prilej, ne-am plimbat puțin prin celebrul cartier Myeong-dong (cartierul luminos) și ne-am minunat la felurile de mâncare oferite publicului trecător de pe tarabele întinse pe toate străduțele.
Și cam atât despre Seoul. Mi-ar fi plăcut să mai stau o zi, să mă plimb de-a lungul zidurilor cetății, să mai vizitez cel puțin încă un palat regal, să trec în revistă monumentele UNESCO ale orașului, pe care noi le-am ignorat cu desăvârșire. Dar n-a fost să fie.
Fii primul care comentează