
Zborul din Insula Jeju până în Busan, sau Pusan după cum a mai fost numit orașul, a trecut pe nesimțite, nu cred c-a durat o oră, a fost cel mai scurt din această excursie. Orașul Busan este așezat pe coasta de est a peninsulei și stă față în față cu insulele japoneze Tsushima aflate peste strâmtoarea Coreea, probabil zburam tot atât de puțin și până în Nagasaki. Este cel mai mare port al Coreei de Sud și al doilea oraș ca mărime al țării. Mi s-a părut amplasat foarte frumos, într-un golf adânc și bine adăpostit, de la gura râului Naktong, cu spatele proptit în munții care se strecoară în oraș, separând între ele majoritatea cartierelor.
Apropierea de Japonia i-a fost și nu i-a fost fatidică. Pe aici a început invazia japoneză de la sfârșitul secolului al 16-lea când regatul Coreei era cât pe ce să fie cucerit. Busan a fost și primul oraș deschis comerțului internațional, la presiunile japoneze, în anul 1876. Sub ocupația japoneză (1910 – 1945) s-a dezvoltat într-un port modern, atunci a apărut un feribot ce lega orașul cu Japonia iar Busan a devenit punctul terminus al liniilor feroviare care legau Coreea de China și Rusia. După câștigarea independenței în 1945 orașul s-a suprapopulat cu repatriați veniți din Japonia. Un al doilea val de refugiați s-au aciuit în oraș în timpul Războiului Coreean (1950 – 1953). Busan a devenit atunci capitala temporară a Republicii Coreea, rămânînd aproape singurul oraș neocupat de trupele Coreei de Nord. Esther ne-a povestit de luptele crâncene ce s-au dat pentru menținerea orașului de către forțele ONU, o confruntare ce se numește acum Bătălia de la Perimetrul Pusan. Ne-a pomenit și de cimitirul în care au fost înmormântați mulți dintre combatanți și de Memorialul ridicat în cinstea lor.
În Busan pe mine m-au impresionat cel mai mult podurile și zgârie norii construiți de-a lungul unor plaje minunate. Cel mai șmecher dintre poduri se numește Gwangandaegyo (Podul Gwangan în coreeană) sau Podul Diamant, lung de aproape 7.5km, construit pe două niveluri, câte unul pentru fiecare sens de circulație. Podul acesta a iscat o mare agitație în grupul nostru, majoritatea doreau să-l vadă și pe timpul nopții pentru că e iluminat feeric. Dar n-a fost să fie, din motive independente de voința noastră, așa că ne-am mulțumit să-l admirăm de pe geamul autocarului, atunci când am trecut pe el și din depărtare, de pe o mică insulă pe care am vizitat-o pe înserat.



Turnul Busan
Am aterizat în Busan într-o după-amiază așa că nu am avut prea mult timp să explorăm orașul. Singurul lucru pe care l-am făcut în prima seară a fost să urcăm în Turnul Busan sau Turnul Diamant, înalt de 120 de metri și aflat într-un părculeț numit Yongdusan. Priveliștile admirate de aici au fost mai frumoase decât în Seoul, smogul nu era chiar atât de dens, dar ideal ar fi fost să ajungem în vârf puțin mai târziu, la ora albastră, pentru a gusta spectacolul oferit de luminile orașului.

La coborâre am avut timp să-l salut cum se cuvine și pe Yi Sun-shin, un amiral coreean din secolul al 16-lea, declarat erou național pentru că a reușit să-i înfrângă pe japonezi și să-i determine să plece la casa lor. Am văzut o statuie imensă de-a lui și în Seoul dar acolo n-am reușit s-o fur într-o fotografie așa că am profitat aici de moment.
Taejongdae
Primul lucru pe care l-am făcut a doua zi dimineața a fost o plimbărică prin Taejongdae, un parc natural ce ocupă un istm ce înaintează în mare în cel mai sudic punct al districtului Yeongdo. Esther s-a grăbit să ne aducă întâi aici de frica aglomerației ce se face de obicei mai târziu. Parcul este o arie protejată, nu te poți plimba prin el decât pe jos sau cu un titicar ce-i dă un ocol la fiecare 20 de minute și care se oprește în trei stații. Noi ne-am dat jos din el în a doua stație, cea din dreptul Farului, cel mai înalt punct în care se putea ajunge. După ce-am vizitat ce-am avut de vizitat, ne-am întors într-o plimbare la prima stație, cea de la Observator, ca să luăm titicarul către ieșire.
Parcul și-a primit numele în amintirea celui de-al 29-lea rege al Regatului Silla, Taejong Muyeol (604–661), primul unificator al celor Trei Regate ale Coreei. Se povestește că regelui îi plăcea să vină aici ca să practice tirul cu arcul. Doar numele mai amintește acum de acele vremuri, ceea ce am văzut noi sunt construcții nou-nouțe. Prima oară am vizitat Farul Yeongdo unde a trebuit să facem ceva sport, coborând și urcând o grămadă de trepte. De pe platforma lui am putut admira mai îndeaproape câteva formațiuni stâncoase ce ieșeau din apa mării: Sinseon Rock – stânca unde vin să se odihnească zeii și zeițele pădurii și Mangbuseok – care este, potrivit legendei, o femeie care și-a așteptat pe malul mării soțul deportat în Japonia, până a împietrit.




Gamcheon
Următoare vizită am făcut-o în coloratul sat Gamcheon, poate cel mai pitoresc obiectiv vizitat în Busan. Satul acesta nu figura în programul oficial al excursiei noastre dar la cererea publicului călător și după ce ne-am scotocit prin buzunare după 10$ pe care a trebuit să-i plătim în plus, Esther a făcut aranjamentele necesare și ne-a dus acolo.
Satul acesta este de fapt un cartier ce-a apărut prin anii 1920 și 1930, pe vremea când administrația orașului Busan căuta un loc apropiat de port unde să înghesuie clasa muncitoare. După război populația lui a crescut exponențial din pricina refugiaților. Condițiile de viață de aici erau precare, casele erau mici, fără prea multe utilități și foarte înghesuite unele în altele. Profitând de pitorescul așezării, începând cu anul 2009 autoritățile au decis să-l renoveze din temelii și în același timp să-l transforme într-un centru cultural. Au îmbunătățit infrastructura și locuințele, au vopsit în culori vii toate căsuțele acelea mititele, au creat spații pentru magazinașe și muzee, au împânzit locul cu tot felul de desene și statuete artistice. Cu timpul, Gamcheon a devenit unul dintre cele mai căutate obiective turistice din Busan, pentru care se plătește bilet de intrare.
Și la data vizitei noastre am găsit puhoi de lume adunată pe ulițele satului, venită din toate colțurile planetei. Cel mai prezent amfitrion este, surprinzător, Micul Prinț a lui Antoine de Saint-Exupéry, un personaj extrem de îndrăgit în toată Coreea.

Piața de pește Jagalchi
Apoi, pentru că se apropia prânzul, am fost poftiți în Piața de pește Jagalchi, una dintre cele mai mari și mai renumite piețe de acest fel din lume. Ce trăznăi mi s-a dat să văd aici … ce ciudățenii pot mânca oamenii, tot soiul de lighioane culese din mare … greu pentru cineva care nu e obișnuit cu așa ceva. După ce ne-a lăsat să de minunăm în voie de creaturile aflate în bazinele din piața de la parter, Esther ne-a invitat la etaj, unde am luat prânzul. Noroc că prin farfuria mea a aterizat doar un pește.
Dongbaekseom
După prânz și după o altă oră petrecută la cumpărături în cartierul ca un bazar din jurul portului am fost poftiți la o altă plimbare pe Dongbaekseom, adică pe Insula Cameliilor. Degeaba poatră în numele ei cuvântul insulă, între timp și-a pierdut statutul acesta și acum e doar o bucată de pământ legată de continent. Dar de frumoasă e frumoasă pentru că e transformată într-un parc. De jur împrejurul ei e construită o potecă de lemn pe care te poți plimba și de unde poți admira Busan-ul, podul Gwangang și plaja Haeundae, una dintre cele mai frumoase din Busan.
Tot aici am vizitat Casa Nurimaru APEC, un pavilion construit pe malul mării unde s-a desfășurat în anul 2005 summit-ul APEC. Acum e folosit pe post de centru de conferințe. Cel mai interesant lucru văzut aici a fost panoul din lemn cu intarsii de tot felul, aflat chiar în holul de la intrare. O plăcuță explicativă ne dumirea că avem de a face cu o capodoperă ieșită din mâna maestrului Kim Gyu-Jang, un expert în arte tradiționale coreene, iar tabloul se intitulează Cele 12 simboluri ale longevității.






Templul Haedong Yonggungsa
A doua zi dimineața, înainte de a ne lua rămas bun cu totul de la Busan am poposit nițel la Templul Haedong Yonggungsa, un loc deosebit de pitoresc aflat chiar pe malul mării. De obicei templele coreene sunt construite în munți dar acesta este unul dintre puținele care face excepție de la regulă. Este un templu budist închinat unui avatar a lui Buddha numit Marea Zeiță a Mării, o reprezentare a lui Avalokiteshvara, Buddha Compasiunii, care în China e reprezentat în forma feminină Guanyin iar aici s-a transformat în zeiță a mării. Încurcate sunt căile credinței.
Până să ajungi la pavilioanele templului aflate pe malul mării trebuie muncit puțin. Întâi e musai să-ți cauți zodia printre cele 12 statui ce reprezintă zodiile chinezești și să-ți faci o poză cu ea. Apoi, dacă îți dorești copii, trebuie să mângâi pe burtă un Buddha grăsuliu și în acest fel să-ți crești șansele de-a avea un băiat. Apoi trebuie să cobori 108 trepte destul de abrupte, număr important în tradiția budistă și echivalat cu infinitul (drumul până la nirvana e pavat cu 108 tentații). Ajuns pe podul arcuit, ar trebui să-ți spui în gând o dorință și să încerci să arunci un bănuț în vasul pe care îl ține Buddha în mâini și aflat hăt-departe în vale. Dacă bănuțul aterizează în vas dorința ți se va fi îndeplini, altfel ba. După aceea te poți bucura în voie de priveliște și de aerul curat sau îți poți adresa rugăciunile în pavilioanele templului.








Și-acestea fiind spune, am încălecat pe-o șa și am spus și povestea despre Busan. Înaintea noastră se așterneau vreo două ceasuri de mers cu autocarul. Destinația zilei, Gyeongju.
Fii primul care comentează