Candelaria
jurnal din Tenerife - capitolul 7

În anul 1496, când Alonso de Lugo cucerea insula Tenerife pentru coroana spaniolă după lupte crâncene duse cu populația baștinașă, statuia Fecioarei din Candelaria stătea deja de un veac în grota Achbinico (sau a lui San Blas) în regatul guanche din regiunea Guimar. Potrivit legendei, fusese aruncată de valurile mării pe plajă, unde a fost găsită de doi păstori de-ai locului care la acea vreme nu aveau habar de creștinism sau de cultul Fecioarei Maria. Povestea mai spune că statuia a făcut miracole încă de la început. Unul dintre păstori a vrut să o spargă cu o piatră dar brațul i-a amorțit pe loc. Celălalt păstor a vrut să o despice cu un cuțit, dar a sfârșit înjunghindu-se pe sine insuși. Văzând minunea păstorii au adus-o conducătorului lor, Acaymo, care a hotărât că e lucru magic la mijloc și a decis să o alăture celorlalte obiecte venerate din altarul guanche din grota Chinguaro. Ar fi tot stat acolo și poate s-ar fi pierdut cu totul precum vechii locuitori ai insulei Tenerife dacă Anton , un guanche ce fusese luat sclav în Spania dar reușise să scape și să se întoarcă pe insulă nu ar fi recunoscut în statuia din satul său  imaginea Fecioarei. Anton, ce fusese convertit la creștinism în perioada captivității, a putut spune alor săi povestea Mariei și semnificația aparte a statuetei. Acaymo a mutat-o atunci în grota Achbinico ce se găsește în orașul Candelaria al zilelor noastre.

2013-09-14 13 Tenerife-Candelaria
Grota Achbinico sau San Blas

După cucerirea spaniolă cultul Fecioarei de Candelaria a luat proporții serioase. În anul 1497, pe 2 februarie, a fost oficiată prima slujbă dedicată ei, ocazie cu care au fost convertiți la creștinism mulți localnici guanche. Printre primii adoratori ai Fecioarei de Candelaria a fost Hernando Cortez, cuceritorul Mexicului. Se spune că acesta purta în permanență asupra lui o icoană ce o reprezenta. În anul 1559 papa Clement al 8-lea a desemnat Fecioara drept patroană a Insulelor Canare. Statuia a fost încredințată spre păstrare unor călugări dominicani și mutată mai întâi într-o capelă iar apoi într-o biserică ce-i era închinată.

Faima statuii din Candelaria a crescut și mai mult când în anul 1594 apărea în Sevilla cartea lui Fray Alonso de Espinosa, preot dominican și el, „Despre originea și minunile Imaginii Sfintei Fecioarei din Candelaria, care a apărut în Insula Tenerife, și descrierea acestei insule„. Poate în acele vremuri minunile Fecioarei de Candelaria erau un subiect foarte interesant. În vremurile noastre secularizate însă, Fray Alonso e apreciat mai mult pentru că a fost primul cronicar oficial al insulei Tenerife. În cartea lui povestește mult despre istoria insulei, despre populația băștinașă guanche, despre obiceiurile și tradițiile lor, despre războaiele ce le-au purtat împotriva spaniolilor. Scrierile lui au fost citate și comentate de majoritatea istoricilor ce au urmat.

Statuia pe care am văzut-o și eu în catedrala din Candelaria nu e cea de pe vremea lui Anton și Acaymo. În anul 1826 un tsunami devastator a lovit biserica ce o adăpostea și a returnat-o mării. In locul ei a fost așezată o statuie nouă sculptată de Fernando Estévez. Nici biserica din zilele noastre nu e veche. A fost ridicată în 1959 iar în altar are o pictură modernă. Piața din fața catedralei este străjuită de șapte statui impunătoare, ce-i reprezintă pe conducătorii regatelor guanche de dinainte de colonizare. Atât a rămas din vechea populație a insulei. Se spune că ultimul guanche ar fi murit cândva demult, prin secolul al 17-lea.

2013-09-14 11 Tenerife-Candelaria

2013-09-14 05 Tenerife-Candelaria

2013-09-14 04 Tenerife-Candelaria

2013-09-14 03 Tenerife-Candelaria

2013-09-14 12 Tenerife-Candelaria

2013-09-14 14 Tenerife-Candelaria

2013-09-14 16 Tenerife-Candelaria

Despre AncaHM Articolele 750
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

1 Trackback / Pingback

  1. Puno și lacul Titicaca - Ulițarnica %

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.