Luni, 12 octombrie. Zi de sărbătoare în Spania, și zi liberă, aniversarea debarcării lui Cristofor Columb pe plajele din Dominica. Poate ar fi trebuit să sărbătorim momentul altfel. Să mergem de exemplu în Huelva și Palos de la Frontera, pe malurile Atlanticului, să vedem locurile de unde și-a luat avânt pentru a descoperi Americile. Să căutăm Muelle de Las Carabelas, golful caravelelor, din estuarul rîului Tinto unde-am fi putut vedea replicile lui Niña, Pinta și Santa Maria. Mare a fost tentația. Dar și dorințele noastre erau mari și se îndreptau într-o cu totul altă direcție – spre marea moschee omeiadă din Cordoba.
Iată-ne pornite din nou la drum. De la Benalmadena până în Cordoba aveam de parcurs cam 200 km, nu era cine știe ce, mai ales că puteam merge fără grijă și fără taxe pe autostradă. Afurisitul de ciclon ce ne-a stricat socotelile în ultimele două zile își mai învârtea cozile deasupra Spaniei și părea că vrea cu tot dinadinsul să ne mai necăjească. Dimineața ne-a întâmpinat mohorâtă, pe drum am fost spălați bine cu câteva dușuri iar în Cordoba cerul plumburiu a stricat puțin fotogenia orașului. Tare bine-ar mai fi fost să avem parte de o zi însorită.
Ne-am descurcat bine și de data asta. Am găsit ușor o parcare chiar în apropierea centrului istoric și am pornit ață către moschee. Zidurile ei groase de cetate ne-au întâmpinat după câțiva pași făcuți pe străzile înguste ale vechiului oraș. Mai mult a durat până i-am dat ocol și am găsit intrarea. Am pășit în Curtea Portocalilor pe sub o poartă din preajma clopotniței, fost minaret, ce-a primit frumosul nume Torre del Perdon, turnul iertării. În fundul curții se zăreau bătrânele ziduri ale moscheii iar deasupra lor se ițea cupola catedralei catolice construite în mijlocul ei. Avântul nostru a fost domolit însă de un afiș care ne înștiința că vizita noastră trebuia amânată cu câteva ceasuri.
E o vorbă simpatică printre cordobani ce zice-așa. „Vamos a la Mezquita a oír misa” adică pe românește „Haideți la moschee s-ascultăm liturghia.” Asta ar fi trebuit să facem și noi la ora la care am ajuns, să mergem la slujbă. Doar enoriașii puteau intra acum, turiștii trebuiau să aștepte până la ora două. Am făcut stânga-mprejur așadar și am pornit-o hai-hui pe străzi în căutare de patio-uri. Nu înainte însă de a trece râul Guadalquivir pe podul roman și a arunca o privire morii de apă maure, supraviețuitoarele unor lumi demult apuse. Călătorului din zilele noastre i-au rămas rămășițele vechilor culturi ce s-au perindat pe aici. Un pod, un templu, câteva mori, o moschee, palate și locuințe vechi îngrămădite în jurul Mezquitei. Rămășițe ce încă reușesc să ne impresioneze. Cum arătau oare în vremurile lor de glorie?
Primul nume al orașului a fost cartaginez, Kartuba, adică Orașul lui Juba, un general numid a lui Hamilcar Barca mort într-o bătălie din apropiere. Romanii l-au numit Corduba și l-au făcut capitala provinciei Hispania Baetica. Aici s-au născut Seneca și poetul Lucan. Pe vremea începuturilor creștinismului episcopul Hosius de Cordoba a fost trimis să prezideze primul conciliu ecumenic de la Niceea și se spune că ar fi fost un sfătuitor apropiat al împăratului Constantin. Dar epoca de aur a orașului a fost musulmană, pe vremea când de aici stăpâneau emirii și mai apoi califii omeiazi întreaga Spanie și o parte a nordului Africii. Prin jurul anului 1000 după Hristos Cordoba era cel mai mare, mai sofisticat, mai învățat oraș al Apusului. Se spune că avea peste 500.000 de locuitori, 3000 de moschei și 300 de băi publice. Se mai spune că bibliotecile ei adăposteau sute de mii de volume. Nu erau doar scrieri musulmane ci și moștenirea culturii greco-romane. Aici a trăit Averoes, filosoful ce-a încercat să-l împace pe Aristotel cu învățăturile islamului, meteahnă moștenită apoi și de învățații creștini. Aici s-a născut Maimonide, cel mai mare învățat al iudaismului din Evul Mediu. Ce de istorie îngrămădită în jurul nostru…
Până una alta am pornit la drum în căutare de patio, acele mici curți interioare cu o mică fântână la mijloc în jurul cărora e ridicată locuința. Așa-și construiau romanii casele, așa le-au preluat maurii, așa au rămas până în zilele noastre. Orice casă care se respectă are o patio. Dar fiind ascunse la mijloc, cu greu se arată vizitatorului curios. În plus, poarta de la intrare este astfel amplasată încât vizitatorul să nu vadă din prima ochire interiorul casei. Obiceiul s-a împământenit pe vremea când Inchiziția spiona musulmani și evrei convertiți pe care îi bănuia că-și păstrau vechile credințe. Am găsit câteva patio în spatele unor uși deschise sau în curtea magazinelor de suveniruri. Trebuia să fi venit aici în luna mai când are loc fiesta locală, El Festival de los Patios Cordobeses. Cu acest prilej se organizează un concurs ce desemnează cea mai frumos împodobită curticică iar cordobanii permit vizitatorilor obișnuiți să le treacă pragul pentru a le admira munca. Frumos trebuie să arate îmbodobite toate cu flori.
Încet dar sigur, timpul a trecut și s-a făcut ora la care puteam intra în Mesquită. Prevăzătoare, ne-am înființat la casa de bilete cu o jumătate de oră mai devreme. Chiar și-așa n-am fost printre fruntași, n-am scăpat de coada obligatorie, pacostea turistului.
Moschea din Cordoba s-a născut din dorul lui Abd al-Rahman, primul emir al Cordobei, după Damascul natal. Povestea vieții lui e ruptă din 1001 de nopți. A trebuit să fugă din Siria pe când avea în jur de douăzeci de ani, când dinastia omeiadă din care făcea parte a fost înlăturată de la putere de abasizi. A scăpat ca prin urechile acului de asasinii trimiși pentru a-l ucide și s-a refugiat printre berberii din nordul Africii, în patria mamei lui. In cei șase ani de pelegrinări ce-au urmat a reușit să strângă în jurul lui căpetenii de triburi berbere și vechi luptători credincioși dinastiei omeiade iar în anul 756 a cucerit Al Andalus pentru el. Odată instalat emir în Cordoba, s-a apucat să reclădească orașul după modelul Damascului.
Printre construcțiile supravegheate îndeaproape de emir, a fost și Marea Moschee. Se spune că pe locul ei era pe-atunci o biserică creștină ce era folosită frățește și de musulmani. Emirul a cumpărat partea creștinilor, a demolat clădirea și a construit moscheea. Urmașii lui au tot mărit-o, pe măsură ce orașul creștea și drept credincioșii se înmulțeau. Pe vremea lui Abd al-Rahman II Mesquita era un loc important de pelerinaj pentru că deținea o copie originală a Coranului și un os din brațul Profetului.
Am descărcat un plan al construcției de pe internet, să mi se intipărească în minte cele văzute și neînțelese pe deplin la momentul vizitei.
Nu știu ce-au simțit alți călători, dar pe noi ne-a impresionat profund Mezquita Cordobei. Pășind încet printre cele 800 și ceva de coloane, pe sub arcele alb-roșii, egale toate, fără stridențe, ni s-a lăsat o pace frumoasă în suflet. Am fost cuprinse pe nesimțite de smerenia aceea atât de greu de atins, în care sinele tău se retrage într-un colțișor iar sufletul ți se umple de ceva frumos din afară. Un dar venit de la Dumnezeu Bunuțul. Acela adevărat, acela unic, fară nume, fără religii părtinitoare.
In 1236 peste Cordoba s-a abătut Reconquista. Orașul a fost cucerit de la mauri de regele Ferdinand al III lea al Castiliei și a redevenit creștin. Înițial noii stăpânitori au lăsat moscheea neatinsă, au consacrat-o doar biserică și au închinat-o Fecioarei Maria. Primele intruziuni au apărut în timpul regelui Alfonso X care a ordonat construirea Capelei Villaviciosa și a Capelei Regale, drept în mijlocul moscheii . Prăpădul cel mare s-a întâmplat însă sub patronajul lui Carol Quintul când, în ciuda protestelor cordobanilor, a fost demolată o parte de moschee pentru a fi ridicată în loc o enormitate de catedrală barocă. Capelele anterioare mai treacă-meargă, dar noua catedrală se potrivește ca nuca-n perete. După părerea unora construcția catedralei a salvat moscheea de la o demolare completă. După părerea altora însă, a fost stricat ireversibil ceva unic pe lumea asta.
După ce-am ieșit din Mesquita Cordobei n-am mai avut chef de colindat. Am mers așadar să recuperăm mașina și-am plecat spre casa noastră provizorie din Benalmadena.
Fii primul care comentează