Canada
Jurnal canadian - cuvânt înainte

În această vară s-a petrecut și prima mea întâlnire cu continentul nord-american, mai precis cu partea lui de influență franceză și anglo-saxonă. Acest eveniment nu era deloc prevăzut în planurile mele inițiale. Dacă era după ele, ar fi trebuit să-mi petrec zilele din preajma solstițiului de vară în nordul Europei, la finlandezi și norvegieni. Dar nu a fost să fie. Circuitul DAL Travel pe care îl ochisem de câteva luni a fost anulat din lipsă de mușterii, așa că m-am reorientat spre altă zonă oarecum răcoroasă a globului, spre Canada. Am avut emoții și cu acest circuit. Nu s-a înscris nici aici numărul optim de călători dar, până la urmă, am pornit la drum.

Încă din titlu, ”Canada de la Vest la Est”, programul circuitului canadian se anunța foarte ambițios. Promitea oarecum cunoașterea Canadei pornind din vest și terminând în est. La o cercetare mai amănunțită însă, îți puteai da seama că obiectivele principale se înghesuiau în doar câteva arii, nu foarte mari, de la cele două capete ale țării. Ca să ajungem dintr-o parte în alta urma să ocupăm o zi întreagă cu un zbor cu avionul.

La fața locului am constatat pe pielea mea ce distanțe mari aveam de străbătut ca să atingem toate acele puncte de pe hartă, atât în vest, cât și în est. Canada este a doua țară ca întindere din lume, după Rusia, așa că nu prea suferă comparație cu distanțele noastre europene.

Și, cu toate dimensiunile ei uriașe, Canada este surprinzător de puțin populată. Cei aproximativ 40 de milioane de locuitori au la dispoziție aproape 10 milioane de kilometri pătrați, numai că nu s-au risipit cuminți pe toată această întindere. Cei mai mulți s-au înghesuit în sud, într-o fâșie relativ apropiată de granița cu Statele Unite, în timp ce spre nord începe o altă Canadă, imensă, foarte slab populată și, pentru călătorul obișnuit, în mare parte de neatins.

Noi am străbătut două dintre cele mai cunoscute regiuni turistice ale țării. În vest am trecut prin Alberta și British Columbia, de la Calgary și Munții Stâncoși până la Vancouver și Victoria. Apoi am sărit cu avionul peste vreo patru mii de kilometri de Canada și am reapărut în est, pentru Montréal, Québec, Ottawa, Toronto și Niagara. Probabil că am văzut multe dintre locurile pe care un vizitator venit pentru prima dată în Canada ar vrea să le vadă. Dar, dacă te uiți la hartă, îți dai seama cât de puțin înseamnă toate acestea din Canada propriu-zisă.

Între cele două capete ale călătoriei noastre rămânea o țară enormă peste care pur și simplu am zburat, iar deasupra traseului nostru se întindea încă una și mai mare, în care nici măcar nu ne-am aventurat. Așa că titlul „Canada de la Vest la Est” era perfect adevărat din punct de vedere geografic și puțin înșelător din toate celelalte puncte de vedere. Am ajuns și în vest, și în est. Cât despre Canada dintre ele și Canada de deasupra lor, aceea a rămas neatinsă, o pată uriașă, fără bulinuțe însemnate pe hartă.

Canada mi-a produs încă de la început o senzație ciudată, de familiar și străin în același timp. Nu era nimic care să mă facă să simt permanent că mă aflu la celălalt capăt al lumii. Mi s-a întâmplat de multe ori să umblu aiurea pe străzi, cu gândul plecat la cu totul alte lucruri, fără să mai fiu atentă nici la drum, nici la oamenii din jur, și pentru câteva clipe să am senzația că sunt acasă.

Apoi reveneam cu picioarele pe pământ, ridicam ochii și ceva nu se mai potrivea. Uneori erau zgârie-norii care se ridicau deasupra străzii, alteori copacii aceia neverosimil de înalți și de frumoși pe care i-am întâlnit peste tot prin vestul Canadei. Alteori era pur și simplu lumea din jur, un amestec de chipuri, limbi și origini care îmi amintea că mă aflu într-o țară construită în bună măsură din valuri succesive de oameni veniți de aiurea. Deși, la drept vorbind, ultimul lucru nu mai este chiar atât de străin nici în Europa zilelor noastre.

Era o senzație greu de prins. Nu găseam nimic suficient de exotic încât să mă țină permanent în alertă și totuși destule lucruri ușor deplasate față de ceea ce îmi era familiar. Cât timp nu mă gândeam unde sunt, puteam fi acasă. Era suficient însă să mă uit cu adevărat în jur ca să-mi amintesc că nu eram.

Unul dintre primele lucruri pe care ni le-a spus ghidul nostru român a fost că, odată ajunși în Canada, va trebui să ne lipim zâmbetele pe figură. Poate că se referea pur și simplu la buna dispoziție a grupului pe care urma să-l conducă două săptămâni, dar eu am interpretat indicația ca pe o primă condiție de imersiune în cultura canadiană. Aici oamenii zâmbesc, se salută, mulțumesc și răspund politicos.

Și, într-adevăr, am întâlnit bunăvoință peste tot. Încă de la aeroport, când m-am chinuit să-mi trag geamantanul de pe banda de bagaje, cineva s-a grăbit să-mi dea o mână de ajutor. În Alberta și British Columbia am beneficiat chiar și de instructaj spontan pentru deschiderea coșurilor de gunoi, prevăzute cu tot soiul de mecanisme și butoane ascunse menite să țină la distanță animalele suficient de inteligente ca să fi învățat ce se găsește înăuntru. Și, în general, ori de câte ori mă uitam ca boul la poarta nouă la câte o ciudățenie canadiană, apărea cineva gata să-mi arate ce trebuie făcut. De cele mai multe ori nici măcar nu trebuia să cer ajutor. Era suficient să ezit, să caut din ochi un buton, o intrare sau o explicație și cineva intervenea. Am primit ajutor necerut în repetate rânduri și întotdeauna cu aceeași disponibilitate politicoasă.

Nu mi s-a părut o politețe superficială și nici nu cred că venea neapărat dintr-un puseu de bunătate individuală. Mai degrabă mi s-a părut un cod de conviețuire atât de bine însușit, încât a devenit reflex. Probabil că nimeni nu se mai gândește că trebuie să zâmbească, să mulțumească sau să-i dea o mână de ajutor celui care se încurcă lângă el. O face pur și simplu. Regula a coborât demult din manualul de bune maniere undeva în subconștientul colectiv și, din punctul meu de vedere, acolo îi stă foarte bine.

Mi-a plăcut și ordinea practică a lucrurilor. Nu mă refer la o ordine impecabilă, de vitrină, ci la senzația că spațiul comun are niște reguli și că, în general, lumea le respectă fără să facă din asta o mare ispravă. Lucrurile sunt gândite să funcționeze, indicațiile sunt acolo unde ai nevoie de ele, oamenii stau la coadă, nu se înghesuie inutil și par să știe instinctiv până unde se întinde libertatea proprie și de unde începe deranjul celuilalt. Nu mi s-a părut o societate rigidă, ci una în care o mulțime de mici reguli de conviețuire au fost atât de bine asimilate încât nici nu mai sunt percepute ca reguli. Cam ca politețea lor, nu trebuie să te gândești de fiecare dată ce se cuvine să faci. Pur și simplu faci.

Au fost, bineînțeles, și lucruri care mi-au plăcut mai puțin. Poate cea mai mare nepotrivire dintre așteptările mele și ceea ce am găsit la fața locului a fost în orașe. Cu câteva excepții, nu m-au impresionat prea tare. Centrele cu zgârie-nori sunt spectaculoase la prima vedere, dar după ce trece surpriza înălțimii, la nivelul străzii rămân adesea clădiri destul de impersonale, bulevarde largi și cartiere întinse care nu-mi spuneau mare lucru. Am găsit și locuri cu personalitate, firește, dar a trebuit uneori să le caut. Canada urbană nu m-a făcut să-mi doresc să mă rătăcesc prin orașele ei doar ca să văd ce găsesc după colț.

Mi-a lipsit și istoria. Sau, mai corect spus, prezența ei continuă în jurul meu. Venind din Europa, unde aproape inevitabil calci peste urmele altor secole, în Canada am avut deseori senzația unei lumi foarte noi. Există istorie, desigur, și aveam să aflu destul de multe despre ea, dar nu este pretutindeni întipărită în piatră, în străzi și în clădiri. Québecul avea să fie excepția cea mai evidentă. În rest, trecutul trebuia mai degrabă povestit și explicat decât descoperit pur și simplu mergând pe stradă.

Mult mai greu de ignorat a fost contrastul dintre prosperitatea afișată și sărăcia de la câțiva pași distanță. În unele dintre cele mai bogate orașe prin care am trecut am întâlnit oameni fără adăpost, consumatori de droguri și persoane aflate într-o stare de degradare pe care nu mă așteptam s-o văd atât de frecvent și atât de la vedere. Nu faptul că asemenea oameni există m-a surprins — există peste tot — ci firescul cu care păreau să facă parte din peisaj. Lângă clădiri de milioane de dolari puteai întâlni o asemenea mizerie omenească, iar alăturarea celor două lumi mi s-a părut una dintre cele mai neplăcute imagini ale Canadei prospere.

Prosperitatea canadiană se simțea, de altfel, foarte bine și în buzunarul călătorului. Canada este scumpă. Hotelurile noastre au fost, în general, curate și confortabile, dar de multe ori cam obosite pentru prețurile practicate, mâncarea nu mi-a produs revelații, iar bacșișul părea să pândească după aproape orice serviciu. Am înțeles destul de repede că suma scrisă pe etichetă sau în meniu era doar începutul unei mici aventuri contabile.

Și m-a mai amuzat ceva, până când a început uneori să mă irite, talentul de a transforma aproape orice într-un motiv de mândrie și într-un obiectiv demn de prezentat vizitatorului. Lucruri care mie mi se păreau uneori destul de obișnuite căpătau, prin felul în care erau povestite, o importanță pe care nu eram întotdeauna pregătită să le-o acord. Poate că și noi, europenii, facem exact același lucru cu pietrele noastre vechi de câteva sute sau câteva mii de ani și doar nu ne mai dăm seama. În Canada însă, privind mecanismul din afara lui, mi-a sărit în ochi și uneori m-a făcut să zâmbesc.

N-am avut nici norocul de a întâlni Canada în cele mai bune condiții de vizitare. Incendiile de pădure au umplut de fum o parte din vest și au șters uneori munții din peisaj, norii și ploaia ne-au însoțit în alte zile, iar la Niagara am primit până și o avertizare de tornadă. Lacurile n-au avut întotdeauna culorile neverosimile din fotografiile de promovare, munții s-au mai ascuns după fum și nori, iar Vancouverul ne-a întâmpinat cu frig și ploaie. Canada din pliantele turistice s-a lăsat, așadar, destul de greu de găsit.

Și totuși, chiar și așa, Canada mi s-a părut interesantă. Am regăsit aici o senzație pe care o mai avusesem în Peru și Chile, aceea că natura încă îl domină pe om. În Europa, omul pare să fi luat de mult continentul în stăpânire, să-l fi măsurat, parcelat, cultivat și umplut cu drumuri, sate și orașe. În Canada raportul de forțe mi s-a părut uneori invers. Distanțele sunt uriașe, munții sunt înalți, pădurile par nesfârșite, râurile au încă forța de a te face să te oprești și să te uiți la ele, iar dincolo de fâșia relativ îngustă în care s-au așezat oamenii rămân întinderi imense în care prezența lor devine din ce în ce mai firavă. Chiar și atunci când șoseaua, hotelul și parcarea îți oferă tot confortul civilizației, ai senzația că ele sunt doar niște intruziuni într-un teritoriu care nu le aparține pe deplin.

Poate că și dimensiunile acestea au avut ceva de-a face cu oamenii care au construit Canada. Am avut deseori impresia că aici au ajuns, generație după generație, oameni dispuși să tragă o linie peste ceea ce lăsaseră în urmă. Francezi, britanici și apoi emigranți veniți din nenumărate alte colțuri ale lumii au traversat un ocean sau un continent știind că vechea lor viață rămâne departe și că, odată ajunși, trebuie să-și suflece mânecile și să înceapă din nou. Nu cred că asemenea rupturi produc neapărat oameni mai buni sau mai răi, dar probabil favorizează un anumit tip de societate: pragmatică, întreprinzătoare și foarte individualistă, în care fiecare este obișnuit să se descurce în primul rând prin propriile forțe.

Mi-am amintit mai târziu de vorbele lui Benjamin, șoferul nostru din vest, el însuși venit de foarte departe. Născut în Etiopia și crescut până la opt ani în Kenya, știa din proprie experiență ce înseamnă să ajungi într-o altă lume și să-ți faci loc în ea. La un moment dat mi-a spus foarte simplu că în Canada trebuie să te conformezi regulilor. Dacă nu o faci, nu poți supraviețui. Mi-a rămas în minte fraza lui, poate și pentru că părea să confirme ceea ce începusem și eu să observ. Nu era vorba despre a deveni asemenea tuturor celorlalți, ci despre a înțelege cum funcționează locul în care ai venit și a accepta regulile jocului. Poți să-ți păstrezi limba, obiceiurile și o bună parte din lumea pe care ai adus-o cu tine, dar trebuie să înveți să funcționezi în cea nouă.

Canada continuă însă să se construiască din oameni veniți din alte părți. Astăzi, pe străzile marilor orașe, se vede foarte bine ponderea noilor valuri de imigrație, mai ales asiatice. Indienii, chinezii și ceilalți nou-veniți nu sosesc în aceeași Canadă în care ajungeau pionierii de acum două sau trei secole și nici nu vin neapărat cu aceeași disponibilitate de a șterge cu buretele lumea din care au plecat. Comunicarea, avionul și comunitățile deja formate permit astăzi păstrarea unor legături mult mai puternice cu locul de origine. Nu știu dacă noii veniți se vor adapta în timp modelului canadian sau dacă, prin numărul și diversitatea lor, vor sfârși prin a-l schimba. Probabil se vor întâmpla câte puțin din amândouă. Canada pe care am văzut-o eu mi s-a părut, din acest punct de vedere, mai degrabă o țară încă în construcție decât una care și-a găsit forma definitivă.

Două săptămâni sunt prea puține pentru a înțelege o țară atât de mare și de complicată și nici nu mi-am propus asta. Am văzut doar câteva bulinuțe de pe hartă, am ascultat ce au avut de povestit oamenii întâlniți pe drum și mi-am făcut propriile impresii, uneori admirative, alteori critice și nu de puține ori contradictorii. Canada nu m-a cucerit fără rezerve dar nici nu m-a lăsat indiferentă. Mi-a dat destule motive să mă minunez, să mă enervez, să mă amuz și, mai ales, să-mi pun întrebări.

Ceea ce urmează nu este, așadar, o poveste despre Canada, ci povestea Canadei pe care am întâlnit-o eu în vara lui 2026. Cu munți ascunși de fum, lacuri care uneori au refuzat să arate ca în pliante, copaci neverosimil de frumoși, orașe care m-au surprins sau m-au dezamăgit și oameni pe care probabil îi voi ține minte mai mult decât multe dintre locurile prin care am trecut.

Să pornim, deci, de la prima bulinuță de pe hartă.

PS. La capitolul nici un articol fără câteva fotografii, am să înșir câteva panorame canadiene.