Ziua a patra a excursiei noastre islandeze ar fi trebuit să reprezinte punctul ei culminant dar până la urmă s-a transformat într-un mare eșec. Vinovat pentru această catastrofă a fost ciclonul numit Boris care a trimis zăpadă în Alpi și ploi abundente în centrul și estul Europei care au provocat mari inundații. În Islanda furtuna s-a manifestat cu ploi înghețate și cu un vânt extrem de puternic care tindea să zboare mașina de pe șosea.
În acea zi aveam arvunită o excursie pe ghețarul Vatnajökull, în traducere Ghețarul-Lacurilor, stăpânul absolut al insulei. Vatnajökull este cea mai mare și mai voluminoasă calotă glaciară din Islanda, ocupând cam 10% din suprafața țării și a doua ca mărime din Europa, după ghețarul de pe insula rusească Severnîi din arhipelagul arctic Novaia Zemlya. Expediția noastră trebuia să dureze cam 2 ore și să ne conducă cale de 4-6 km pe Breiðamerkurjökull, un braț al lui Vatnajökull. În decursul ei ar fi trebuit să vedem munți de gheață cenușie sau albastră, să pătrundem în mici muline sau crevase și să admităm o peșteră de gheață. Fuseserăm preveniți că trebuia să fim îmbrăcați și încălțați adecvat, cu haine și bocanci de munte și că vom primi înainte de start crampoane, căști și un ham de siguranță. Așteptam cu nerăbdare experiența dar visurile mi-au fost spulberate după un apel telefonic prin care organizatorii ne anunțau anularea evenimentului pe motiv de vreme nefavorabilă. Într-un fel a fost bine, cred că de urcam pe ghețar ajungeam acasă împreună cu Boris.
Telefonul cu pricina l-am primit destul de târziu, după ce-am străbătut cam jumătate din distanța până la ghețar. Ne-am lins rănile admirându-l de la depărtare, atât cât ne îngăduiau cărările amenajate ce duceau până la poalele lui.
Un al doilea obiectiv al zilei a fost Plaja-de-Diamant aflată la capătul lui Jökulsárlón, un mare lac glaciar situat la marginea ghețarului Breiðamerkurjökull. Acest lac s-a format după ce ghețarul a început să se topească și să se retragă de la marginea Oceanului Atlantic. Pe lac există acum aisberguri ce eșuează câteodată pe plajele negre umplându-le cu blocuri de gheață ce strălucesc în soare ca niște diamante. Noi am zărit aisbergurile dar n-am găsit nici un diamant. Dar nici nu am insistat prea mult, abia de răzbeam prin vântul puternic și prin ploaia aceea de gheață.
Seara ne-a găsit la Paradise Cave Hostel nu la o fermă frumușică. Nu mi-a plăcut foarte mult deoarece era cam aglomerat, avea băi puține și nu aveam unde să mă plimb prin jur. Surprinzător, până să mergem la culcare furtuna se dusese în legea ei și cerul era aproape senin. Am zărit și în acea noaspte ceva urme ușoare de auroră dar nu suficient de puternice ca să mă determine să mă dau jos din pat.
Pe post de concluzie a acelei zile, am să încerc să mă uit doar la părticica plină a paharului și-am să mă consolez cu următoarea afirmație. De nu era acea zi nu cunoșteam Islanda cu adevărat! Mottoul ei a fost rezumat oarecum de abțibildul lipit pe geamul mașinii noastre și care zicea așa:
VĂ RUGĂM SPRIJINIȚI UȘA ATUNCI CÂND O DESCHIDEȚI PE VÂNT PUTERNIC. Pagubele cauzate de vântul care vă zboară ușa pot să nu fie acoperite de asigurarea dumneavoastră.
Fii primul care comentează