Islanda - Ulițarnica %

Mă văd nevoită să declar Islanda cea mai ciudată țară pe care am vizitat-o eu până acum. Este totuși un locșor european prin cultură și geografie dar pare a fi surghiunit oarecum la margine de continent, pe granița rece și inospitalieră dintre Oceanul Atlantic și cel Arctic. Izolarea pare să-l fi îndepărtat de filonul originar și îl face în același timp un loc familiar dar și străin. Islanda este un arhipelag de insule ce stau călare pe Dorsala Atlantică, o țară ce stă crăcănată pe două plăci tectonice, cu un picior pe placa eurasiatică și cu altul pe placa nord-americană. Un pământ foarte tânăr ce-a răsărit din apele mării în urma erupțiilor vulcanilor apăruți în despicătura scoarței terestre. Un pustușag de câmpii nisipoase și de lavă, cu munți și ghețari ce formează un platou în mijlocul insulei, de unde râurile glaciare se prăvălesc în cascade la vale către câmpia litorală și plajele negre. Islanda oferă călătorului un peisaj ce mie personal mi s-a părut de-a dreptul dezolant. Islanda, unde îți sunt pădurile? Unde îți sunt ogoarele? Ne-am învârtit vreo 2000km prin țărișoară și singurii copaci pe care i-am văzut au fost cei plantați de mâna omului pe post de perdele pomicole între pășuni sau pădurici în jurul caselor, așezate acolo dinadins ca să le protejeze de vânturile năpraznice.

Și oare unde se ascund islandezii? Pot spune cu mâna pe inimă c-am văzut în Islanda mai multe oi și mai mulți cai (din aceia micuți, autohtoni) decât oameni. E drept că sunt doar vreo 360.000 locuitori pe o suprafață cât jumătare de Românie dar totuși, m-aș fi așteptat să întâlnesc în cale mai mulți islandezi. Marea majoritate a oamenilor cu care m-am intersectat erau fie turiști fie aparținând clasei muncitoare venită din toate colțurile Europei. Nu de puține ori am dat peste spanioli, italieni sau polonezi, slovaci sau baltici servind pe la hoteluri și restaurante. Până și ghidul care ne-a condus printr-un tunel de lavă era englez de la mama lui de acasă și islandez doar prin căsătorie. E drept, n-am vizitat deloc capitala. Din câte am înțeles eu, în zona Reykjavík se înghesuie cam o treime din populația țării, acolo am fi avut șanse mai mari să-i întâlnim, dacă nu se ascundeau cumva prin case sau prin birouri. Până la urmă am ajuns la concluzia că islandezii trebuie să se fi molipsit de la obiceiurile celor numiți huldufólk, sfioșii omuleți ascunși sau elfii care populează Islanda dintotdeauna, de dinainte de apariția oamenilor. Spirite ale naturii, unele binevoitoare altele cârcotașe, ei arată și se comportă asemenea oamenilor dar trăiesc într-o lume paralelă și ni se arată doar atunci când își doresc ei.

Dar nu neaparat pentru a mă întâlni cu islandezi m-am dus eu până la capătul continentului ci mai degrabă pentru a vedea niscaiva excentricități naturale. Islandei i s-a dus buhul ca unui loc al contrastelor extreme, al peisajelor dramatice, o „țară a focului și a gheții”. Poți găsi aici unii dintre cei mai mari ghețari din Europa și unii dintre cei mai activi vulcani din lume. Poți vedea gheizere și te poți bălăci în izvoare termale. Islanda este și țara luminii și a întunericului, zilele lungi și relativ călduroase de vară, cu aproape 24 de ore de lumină continuă, sunt compensate de zilele scurte și geroase de iarnă, cu doar câteva ore de lumină mohorâtă. Primele ar fi pe placul meu, celelalte nu prea. Și nici pomeneală în ultimul rând, Islanda este o țărișoară unde ai ceva șanse să vezi pe viu Aurora Boreală, cortina aceea de lumină ce fâlfâie pe cerul nopții, ce poate fi observată cât de cât începând cu luna septembrie și încheind cu martie sau aprilie. Dar ce te faci cu ploile și vânturile ce șuieră prin Islanda? Toți cei cu care am povestit despre planurile mele de călătorie m-au avertizat că va trebui să-mi iau cu mine cizme de cauciuc și toate hainele impermeabile și pelerinele din dotare. Că altfel risc să mă ud ciuciulele, să îngheț și să-mi stric toată excursia. A fost greu să mă hotărăsc în ce perioadă a anului să plec în Islanda, doream să profit la maxim de bogata ei ofertă turistică. Până la urmă, pentru cineva ca mine, ce sare de pe paralela de 45° pe cea de 66°, luna septembrie părea a fi cea mai potrivită pentru o scurtă escapadă. Speranța mea tainică era să nu mă plouă prea tare, să nu bâjbâi prea mult prin întuneric și să prind măcar un capăt de auroră.

De data aceasta am plecat la drum cu ajutorul unei alte agenții de turism din București, Oxigen Tour pe numele ei. Oferta ei se concentrează mai puțin pe cultură și mai mult pe natură și constă îndeosebi în excursii montane. Cu ceva timp în urmă am fost cu ei în escapade de o zi în weekend prin munții României și prin Bulgaria și am socotit că a venit momentul să încerc și o expediție în țări mai îndepărtate. Din păcate pentru mine nu am găsit încă agenția care să se potrivească mănușă dorințelor mele într-ale călătoriilor așa că tatonez în continuare terenul. A fost într-adevăr o experiență diferită de cele cu care sunt eu obișnuită. În primul rând am fost doar patru excursioniști, însoțiți de ghidul agenției ce era și șofer și responsabil cu treburile administrative. Numărul mic de participanți poate fi un avantaj sau dimpotrivă, un dezavantaj, în funcție de cât de bine te potrivești cu colegii de excursie. Arțăgoșii și cârcotașii se pierd mai ușor într-un grup mai numeros care-i format din persoane „normale”. Din fericire pentru mine grupușorul nostru a fost mai degrabă vesel și lucrurile au decurs cât se poate de amiabil. Tot la capitolul plusuri am să trec și cazările pe care le-am avut pe la ferme pierdute în pustietățile Islandei. Dacă eram mai mulți cu greu încăpeam în ele și pierdeam nițel din atmosfera rustică, domestică și pitorească a Islandei. Tot diferit a fost și ritmul excursiei noastre. Obișnuită fiind cu tururile de forță ale lui DAL Travel, ce mă țin în priză pe toată durata excursiei, de data aceasta mai degrabă m-am relaxat. De fapt scorul a fost cam 3:3, trei zile pline și trei zile cu program mai lălăit. Ziua cea mai nereușită a fost cea în care trebuia să facem o excursie de câteva ceasuri pe un ghețar. Din păcate taman atunci își lua avânt ciclonul Boris ce a făcut prăpăd prin Europa și-a trimis și în Islanda un vânt puternic și o ploaie torențială. Din cauza lui excursia noastră pe ghețar a fost anulată de către organizatori. Adevărul e că în acea zi nu îți prea venea să te aventurezi pe afară, mai bine era la căldurică în mașină sau într-o cămăruță islandeză încălzită.

În rest pot spune că am avut o vreme incredibil de frumoasă în săptămâna petrecută în Islanda. A fost frig într-adevăr, mi-a prins bine c-am avut jacheta cu puf la mine și ceva izmene din merinos de purtat pe sub pantaloni dar nu a plouat deloc. În afară de ziua aceea nefericită când trebuia să mărșăluim pe ghețar și ziua în care aveam program de bălăceală în Laguna Albastră am avut parte de soare. M-am considerat incredibil de norocoasă în special după ce-am experimentat pe pielea mea o mostră de vânt + ploaie înghețată islandeze.

Din punctul meu de vedere excursia noastră și-a atins obiectivele în ceea ce privește partea cu „natura”. Mie mi-ar fi plăcut însă să fi petrecut câteva ceasuri și în Reykjavík, să poposim pe la vreo biserică străveche sau să vizităm un muzeu al satului (dacă există așa ceva în Islanda). Mi-a lipsit oarecum partea „culturală” în turul acesta.

După mintea mea excursia ideală prin Islanda nu poate fi plănuită cu minuțiozitate din timp, depinzi atât de mult de vremea capricioasă! Ideal ar fi să poți hoinări în voie și să-ți adaptezi vizitele în funcție de împrejurări. Dacă ai parte de vreme urâtă să poți sta culcușit pe canapea, într-o mică dar călduroasă cămăruță islandeză și să citești ceva bun (neaparat din abundenta literatură islandeză) iar în zilele frumoase să zburzi în voie de-a lungul și de-a latul țării pe drumuri mai mult sau mai puțin asfaltate. Cât ar costa o asemenea escapadă? Foarte mult probabil, Islanda e o țară scumpă. Din fericire este și foarte civilizată așa că o astfel de experiență ar fi, cred eu, una deosebit de reușită. Mă voi încumeta eu să încerc așa ceva? După mintea de acum mă cam îndoiesc.