Gori – acasă la Stalin
jurnal caucazian - capitolul 16

În ultima zi petrecută pe plaiuri caucaziene fost-am și în Gori, orașul de baștină a lui Ioseb Besarionis Dze Jugashvili cunoscut îndeosebi sub numele de Stalin ( cuvânt ce înseamnă om de oțel, în caz că nu știați deja ). Din punct de vedere turistic orașul s-ar putea lăuda și cu o cetate medievală construită în vârf de deal prin secolul al 13-lea, dar nu multă lume urcă până acolo. Principala atracție a orașului și, mare surpriză mare, cel mai vizitat muzeu al Georgiei este Muzeul I.V. Stalin.

Acolo ne-am dus și noi.

Întâi am fost conduși prin muzeu de un ghid local care ne-a plimbat prin săli, ne-a explicat fotografiile de pe pereți și ne-a povestit istoria omului care a ajuns din fiul unui cizmar amărât și sărac ce trăia într-o îndepărtată gubernie țaristă, în Tătucul popoarelor, conducătorul unuia dintre cele două state ce-și împărțeau hegemoniile după cel de-al doilea război mondial. Apoi am coborât în curte pentru a vedea casa în care s-a născut tovarășul Stalin și vagonul de tren cu care se plimba prin lume.

Clădirea muzeului în sine mi s-a părut interesantă. Nu semăna deloc cu un muzeu obișnuit ci mai degrabă cu un palat solemn ridicat pentru glorificarea unui personaj foarte important. Și chiar asta era. Complexul a fost construit în anii 50 special pentru cultul personalității lui Stalin, în jurul căsuței modeste în care se presupune că s-ar fi născut și care era declarată deja monument memorial încă din 1937.

M-am plimbat prin Muzeul I.V. Stalin ca una care a crescut de mică cu lozinca: Stalin și poporul rus, râie ne-au adus. Asta e, n-am gustat prea tare experiența. Poate aș fi înghițit mai ușor materialele văzute pe pereți dacă mesajul acela pro-Stalin era contrabalansat de exemplificări ale lucrurilor rele pe care le-a făcut. Nu era pomenit nimic acolo despre foametea din Ucraina, despre pogromuri, despre epurările etnice ce s-au petrecut sub domnia Tătucului Stalin, de gheara pe care a întins-o peste noi și care ne-a ținut prizonieri 40 de ani.

Cu toate astea am fost impresionată de încăpățânarea și indiferența față de „gura lumii” cu care georgienii țin să păstreze în memorie viața și faptele lui I.V. Stalin. Asta e, Stalin a existat cu-adevărat, a fost unul de-al lor, a fost în felul lui un om puternic iar georgienii, se pare, respectă acest lucru. Am fost foarte surprinsă și când am aflat de revolta georgienilor din martie 1956, când au protestat împotriva politicii de denunțare a politicii staliniste a lui Hrușciov și au vrut s-o rupă definitiv cu URSS-ul.

Dar cine poate ști cum vor fi privite faptele epocii noastre de istoricii ce vor trăi peste 500 sau 1.000 de ani, când rănile se vor fi închis, când oasele sfărmate se vor fi sudat la loc, când apele se vor fi limpezit după cine știe ce rețetă. Stalin a luat în primire o țară sfâșiată de revoluție și război civil și a lăsat în urmă una dintre cele mai puternice țări ale lumii. Că modernizarea asta s-a făcut cu un preț cumplit pentru milioane de oameni, e și asta adevărat. Au mai existat destule ”personalități accentuate” în istorie, deloc mielușei, pe care astăzi le considerăm eroi. În fond nici Alexandru Macedon, nici Cezar n-au fost chiar zdraveni la cap.