30 Aprilie. După ce-am părăsit Gori ne-am îndreptat spre locul acesta cu nume greu de citit și de reținut, Uplistsikhe. Drumul până la destinație nu ne-a luat mult timp, între cele două obiective fiind doar vreo 15 km.
Autocarul ne-a lăsat la poalele unui deal pietros ce străjuia valea râului Mtkvari (mda, iarăși un șir interminabil de consoane puse una după alta – cine să le citească ? ), pe care a trebuit să-l urcăm la pas. Încetul cu încetul am descoperit aici rămășițele unei așezări ce mi-a amintit de satele săpate în stâncă ale Capadociei. Nu era la fel de spectaculoasă ca omoloagele ei turcești dar oricum, a fost interesantă. Ruinele erau împrăștiate pe trei nivele. Nivelul cel mai de jos era și cel mai sărac. La mijloc se întindeau grosul „caselor” iar sus de tot, pe un al treilea nivel, trona o basilică ce eclipsa celelalte construcții. Biserica a fost ridicată prin secolul al 10-lea, spre deosebire de celelalte construcții ale așezării ce fuseseră săpate în stâncă în cine știe ce vremuri imemoriale. Era dealtfel singura ce a rămas “vie” pănă în zilele noastre.
Uplistsikhe – nume ce-ar însemna pe românește Fortăreața Zeilor – a apărut pe harta lumii acum vreo 4.000 de ani. În primii 3.000 de ani ai existenței lui a fost locuit. Istoricii au stabilit că la începuturi a stat aici o comunitate de oameni ce se închina Soarelui. Credința asta veche a supraviețuit și după ce georgienii au trecut la creștinism, cele două religii conviețuind împreună o bucată de vreme. Dacă sorții i-ar fi fost favorabili Uplistsikhe ar fi putut fi astăzi un alt Urgup sau un alt Goreme. Nu s-a întâmplat deloc așa. Așezarea a fost distrusă pentru totdeauna în timpul invaziei mongole, o dată cu puternicul stat georgian ce domina regiunea Caucazului între secolele 10 și 13.
Din punctul meu de vedere vizita în Uplistsikhe ar fi fost mult mai interesantă dacă aș fi reușit să înțeleg mai multe lucruri în timp ce mă plimbam printre ruine. Panourile explicative nu erau prea generoase, iar obiectele interesante și valoroase ce fuseseră descoperite aici în timpul săpăturilor arheologice nu se mai găsesc la fața locului ci la Muzeul de Istorie din Tbilisi . Am cercetat eu “încăperile” caselor, ale templelor, am văzut gropi ce evident fuseseră cândva morminte dar, la fel cum pățesc mai întotdeauna când mă aflu față în față cu urmele unor civilizații vechi, n-am putut reclădi în minte imaginea vieții de zi cu zi a celor ce-au trăit aici atâta amar de ani.
Până la urmă am făcut precum un membru veritabil al familiei Flintstone. Mi-am adaptat metehnele moderne la epoca de piatră evocată de peisajul din jur. Oare care-ar fi fost locuința preferată a unuia ca Fred? O fi fost vreuna din cele înghesuite în buricul târgului, lângă templu sau lângă farmacie? Dar a lui Barney? O fi cea aflată mai aproape de Teatru? Sau poate una lipită de cea mai mare și mai simandicoasă incintă a complexului, botezată în zilele noastre Sala Reginei Tamar.
Eu una, de-aș fi fost Wilma, aș fi ales o peșteră mai retrasă, cu vedere spre valea râului Mtkvari, care să aibă musai în fața ușii, ițindu-se printre bolovani, o grădinuță de flori sălbatice. Cât despre mulțimea acea de Dino sub formă de șopârlițe ce foșcăiau pretutindeni sau stăteau să se prăjească la soare, nu m-am hotărât dacă m-aș fi împăcat cu ele au ba.
Cam atât am avut de povestit despre Uplistsikhe.
Până data viitoare … Yabba-dabba-doooooo !!!
Fii primul care comentează