Partea întâi – Plimbarea
E seară și e frig iar eu, în loc să stau covrig la căldurică, acasă, cu o carte bună sub nas, mă-nvârt prin târgul cu nume de cozonac, Striezelmarkt, în piața veche a orașului Dresda. Genunchii mă dor, degeaba am încercat să-i păcălesc cu câteva porții de vin fiert și mied, ei mă tot ceartă încă de dimineață, că-i port pe drumuri înghețate. Le promit că nu mai au mult de îndurat, că acuși pleacă trenul către Praga, iar acolo e cald și bine. Mai trebuie doar să explorăm nițel prin piață, să vedem ce găsim deosebit aici. Nu ne puteam mulțumi cu cele câteva târguri mai mititele, pe care le colindaserăm în cursul zilei. Cum era să plecăm din Dresda fără a trece în revistă căsuțele din Striezelmarkt.
În piață nu poți scăpa nici măcar un ac pe jos. Mă strecor cu greu prin mulțime. Tot târgul e o coadă imensă. La wurști, la bere. La cozonac și turtă dulce, la marțipane, la vin fiert. Și la decorațiunile de Crăciun. Pe mine doar jucărioarele mă tentează. Dar până să mă afund în târg aș vrea să-mi asigur amintiri fotografice așa că încerc să văd dacă mă pot cățăra pe ceva. De la nivelul asfaltului aș fi imortalizat doar furnicarul negru al vizitatorilor. Zăresc caruselul multicolor și plin de lumină. Ar fi interesantă o privire din vârful lui. Dar când văd concurența, copii și tătici cu mogâldețe în brațe, mă rușinez și plec mai departe. În schimb mă cocoț în vârful unui mare arc de lemn de unde pot privi nițel peste capetele mulțimii. După care atac tarabele.
Tare îmi mai plac târgurile de Crăciun, semn că am rămas încă un copil pe dinăuntru. Iar Striezelmarkt îmi stârnește toate poftele. Sunt aici tot felul de prostiuțe pe care aș vrea să le duc acasă. Mai toate făcute din lemn. Moșuleți cu pipă și cu gura căscată, niște piramide interesante din lemn cu o elice în vârf, globuri de toate soiurile, îngerași, moși Crăciuni, suporturi de lumânări. Mă scotocesc prin buzunare, să văd câți euroi mi-au rămas. Hm, nu prea mulți. De fapt, mult prea puțini pentru prețurile afișate. În plus, jucărelele care mă tentau cel mai mult păreau atât de fragile. Cum era să dau atâția bani și s-ajung cu ele zdrențuite acasă. Așa că mi-am pus pofta în cui și-am părăsit Striezelmarkt cu mâna goală. Și acum îmi pare rău.
Partea a doua – Documentarea
După ce-am ajuns acasă m-am gândit să mă documentez nițel în legătură cu Târgul de Crăciun din Dresda. Iată ce-am aflat.
Târgul acesta e foarte vechi. Se spune că prima piață de Crăciun din Dresda a fost pomenită prin documente încă din anul 1434. Pe atunci era deschis doar o zi, în Ajun, și principala marfă ce se vindea era carnea proaspăpă. Între timp s-au schimbat multe. În zilele noastre consumeriste e deschis pe toată perioada de Advent iar numele i se trage de la un fel de cozonac ce se prepară aici doar de Crăciun, pe nume Hefelstriezel.
Am mai aflat că mai toate obiceiurile de-acum, mai toate jucărelele de cumpărat de la tarabe, au o legătură cu mineritul. Dresda se află la poalele Munților Metaliferi, Erzgebirge pe nemțește, care nu se numesc degeaba așa. Încă de pe la anul 1100, când s-a descoperit aici argint, muntele e zgârmat fără încetare. La început pentru argint, mai apoi pentru cobaltul folosit la porțelanuri, iar la sfârșit pentru uraniu. Saxonia a fost cândva California căutătorilor de comori. În perioadele de acalmie, minerii au inventat tot soiul de jucării, pe care le meștereau din lemn sau metal, pentru înveselirea casei de sărbători. Cu timpul jucăriile lor au devenit atât de îndrăgite, c-au fost preluate de întreaga Germanie. Iar acum cred că vor împânzi lumea.
Cu prilejul documentării ăsteia am lipit și eu nume de obiectele care mi-au făcut cu ochiul. Vocabularul nemțesc s-a îmbogățit cu o grămadă de cuvinte, sper să le țin minte până la anu’, când voi pleca din nou la drum.
Regret cel mai mult că nu mi-am cumpărat o Weihnachtspyramide, adică o piramidă de Crăciun. Ce mai e și drăcovenia asta? E un fel de mic carusel, cu unul, două, trei, …, etaje, plin cu personaje mai mult sau mai puțin legate de semnificația religioasă a sărbătorii. Piramida are în vârf o mică elice care învârte caruselul ajutată fiind de curenții de aer cald dat de lumânările ce ard la bază. Și candelă și jucărie, în același timp. Să mai zică careva că nu sunt simpatice. Unii spun că piramidele astea sunt strămoșii bradului de Crăciun. În Dresda erau pline tarabele cu ele, dar n-am priceput la ce sunt bune până nu am văzut una în exercițiul funcțiunii. M-am îndrăgostit pe loc de ea.
Dacă-i știam secretul, veneam sigur acasă cu un Räuchermann, adică un omuleț cu gura căscată și o pipă în mână. Pe românește, numele lui ar fi Fumătorul. Tot ce trebuie făcut e să dai foc unei bucățele de tămâie în burta omulețului, iar acesta îți va pufăi în nas.
Am mai aflat cu acest prilej cum se numesc ornamentele cu lumânări, sub formă de arc, ce pot fi puse în geam de sărbători. Le zice Schwibbogen. Măcar pe astea le cunoșteam ( și doream ) demult. Dar cu toate că mă ardeau degetele să-mi cumpăr unul am renunțat pe motiv de fonduri insuficiente.
Am ratat în schimb hornarii comestibili, pe Pflaumentoffel. Am văzut câțiva hornari în carne și oase patrulând prin târg, dar nu ei erau cei interesanți. Ar fi trebuit să zăresc pe tarabe coșari meșteriți din prune uscate. Buni de înfulecat dacă te lăsa inima. Dar nu m-au strigat.
Oricum, după această experiență m-am hotărât. Următorul târg de Crăciun am să-ncerc să-l atac în compania unui ghid local. Ca să nu mai aflu lucruri interesante abia după spartul târgului. Neaparat cu pușculița mai plină decât e data asta. Ca să nu mă întorc acasă cu tot felul de regrete.
Partea a treia – Epilog
Istorioara mea are și un scurt epilog. Mai zilele trecute, am fost pe la MegaImage să-mi cumpăr una-alta pentru casă. Și ce credeți că mă aștepta pe un raft printre bomboane și ornamente de brad? Un Schwibbogen. L-am cumpărat fără să stau prea mult pe gânduri.
Acum stă în geam și spune o poveste despre un pădurar și un vânător ce-au pornit la drum spre ieslea Domnului. Mai au câteva zile și ajung.
Sărbători cu bine.
Fii primul care comentează