Am nimerit în Dresden într-o sâmbătă dimineața, să fi fost ora 9 și un pic. Plecasem din Praga cu noaptea în cap, cu un personal Deutsche Bahn, ce s-a târâit năuc prin negurile dimineții reci de decembrie, de-a lungul Vltavei, apoi a Elbei, peste munți ciudați de gresie.
Până s-apuce zorile s-alunge întunericul și ceața deasă, ajunsesem deja printre stâncile galben-afumate ale Munților Metaliferi ai Saxoniei și Boemiei. Stranii mi s-au mai părut. Semănau bucățică ruptă cu turnurile medievale ale Pragăi, cu podul Carol. Iar după ce-am hoinărit prin Dresda am văzut surori de-ale lor și-acolo. De parcă stâncile astea s-au gândit, așa de-odată, să se mute la oraș. Să se dichisească, să-și mai roadă din colțuri, să-și pună ceva podoabe și să devină târgovețe. Tare rău mi-a părut că nu le-am putut trage în poză și pe suratele rămase în mijloc de codru des, era prea întuneric.
Străzile din Dresden erau pustii la acea oră matinală. M-am târâit și eu zgribulită de la gară până în centrul orașului vechi ( cel mult 15 minute de mers) printre căsuțele adormite ale târgurilor de Crăciun. Nu mi-au plăcut deloc cum arătau așa, în pijama, cu cearcăne și ochii cârpiți de somn. Am ajuns în piața veche a orașului, am trecut pe lângă palatul regal, după care m-am oprit la Frauenkirche. Dar toate afișele mă anunțau că vizitele începeau abia la ora 10. Drept pentru care m-am refugiat la căldurică într-un restaurant, să mă-nfrupt cu un frühstück. Mă liniștisem. În fond Dresda nu era prea mare, o puteam dovedi într-o zi.
La ora șapte seara, când m-am prezentat la gară pentru întoarcerea la Praga, nu mai eram deloc de-acord cu concluzia de dimineață. Tare-aș fi vrut să mai rămân, o zi măcar. Să mă mai învârt nițel prin târgurile de Craciun, să vizitez colecțiile palatului regal, să hoinăresc prin Neustadt, Dresda cea nouă de peste fluviu. Au rămas toate pentru o altă dată.
Dar cu ce am umplut aproape 10 ceasuri de hoinărit prin Dresden?
În primul rând, m-am învârtit în voie prin Altstadt, orașul vechi, și piețele lui de Crăciun, cu ochii pe jucărelele de lemn și gândul la cozonac și vin fiert. Apoi am vizitat nou restaurata Frauenkirche și-am trecut în revistă cele trei colecții de artă din palatul Zwinger. Dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost plimbarea pe malurile Elbei. Prima, obligatorie, a fost pe Brühlsche Terrasse, promenada pietruită de-a lungul căreia stau înșirate unele dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului. A doua a fost pe celălalt mal al fluviului, mult mai interesantă după părerea mea. Din două motive. 1. La prânz, partea aceea era însorită. Ce bine mi-a picat să stau nițel la soare, în aer curat, cu toată Dresda în fața nasului. 2. Seara, mi-a oferit cea mai frumoasă priveliște asupra orașului.
Concluzia incursiunii mele de-o zi în această părticică de lume a fost c-am reușit doar să-mi stârnesc pofta de-a vizita și mai multe locuri din preajmă: Meissen, Weimar, Leipzig. Așa că iarna viitoare sper să mă prindă în Berlin. Cu logistica expediției mult mai bine pusă la punct.
Fii primul care comentează