Omiș și pirații
Peripețiile unui vlah pe coasta dalmată

Dacă tot ajunsese până aici, vlahul nostru se gândi că e cazul să se dumireasca cum stă treaba cu acest Omiș.

A rămas surprins, trebuie să recunoască. Se așteptase la ceva mai măreț – la urma urmei, auzise atâtea povești despre vestita coastă dalmată. În schimb găsi un loc înghesuit între munte, mare și valea Cetinei. Plaja era îngustă și plină de bolovani, casele se îngrămădeau unele în altele de parcă le era frică să nu cadă în apă, iar locul semăna mai degrabă cu un sat mai răsărit decât cu un oraș. Aprobă, în sinea lui, puțină modestie nu strică niciodată.

Dacă nu era cine știe ce mare brânză de sat, în schimb, locul în care fusese așezat era cu adevărat remarcabil. Din munți cobora Cetina, un râu limpede și rece care își croise drum prin stânci înainte de a se vărsa în Adriatică. Valea sa tăia munții ca o poartă deschisă spre interiorul țării – una dintre puținele căi prin care puteai pătrunde dinspre coastă spre Dalmația dinăuntru.

Vlahul nostru petrecu o vreme privind apa. După atâtea zile petrecute pe lângă mare, era reconfortant să întâlnească o apă care știa încotro curge. Marea stătea pe loc și se lăfăia cât era ziua de lungă, ca un câine gras care nu mai știe de frica lupilor și a urșilor. Cetina avea treburi mai importante. Se uită lung la valea pe care o săpase. De-a lungul veacurilor, pe acolo trecuseră negustori, soldați, păstori și cine știe câți alți oameni grăbiți să ajungă undeva. Cine stăpânea gura Cetinei vedea tot ce intra și ce ieșea dintre munți. Își aminti de poveștile despre transhumanță. Poate că și înaintașii lui trecuseră pe aici, coborând cu turmele spre coastă. Cetina le-ar fi arătat drumul – apa merge întotdeauna spre partea cea mai de jos. Un cioban care o urma nu se putea rătăci.

Privi din nou spre gura Cetinei. Acum totul căpăta sens. Dinspre munți venea râul. Dinspre mare veneau corăbiile. Iar între ele se aflau omișenii, uitându-se atent la ce transportau și unii și alții. Își aminti de poveștile despre haiducii din Apuseni. Și ei își alegeau locuri potrivite – trecători înguste, poieni ascunse, cotituri de drum unde puteai să oprești pe cineva fără să te obosești prea tare. Dar aici geografia făcuse toată treaba. Nu trebuia decât să te naști în locul potrivit. În munții lui, dacă vroiai să oprești pe cineva, trebuia să urci la drum și să-l aștepți la cotituri. Aici, stăteai liniștit în port și te uitai cine vine. Marea îți aducea prada la ușă. Era o diferență considerabilă.

Vlahul nostru se așeză din nou pe bolovanul lui preferat și medită la această descoperire. Locul părea făcut anume pentru oameni care doreau să urmărească atent ce transportau alții. Negustorii din Ragusa făceau avere convingând oamenii să le vândă marfa. Omișenii găsiseră o metodă mai scurtă – pur și simplu o luau. Vlahul nostru nu era sigur că o aprobă. Dar trebuia să recunoască faptul că exista o anumită eleganță în simplitatea ei.

Își amintise de un bătrân din satul lui care spunea: „Omul deștept nu se bate cu muntele. Se ascunde în spatele lui.” Omișenii făcuseră exact asta. Doar că ei aveau doi munți – unul de piatră și unul de apă. Și se ascundeau după cel care le convenea mai bine.

Vlahul nostru se instală așadar la Omiș și încercă să se odihnească. După atâta drum, era un plan cât se poate de înțelept. Din păcate, nu era și un plan tocmai pe gustul lui. După două-trei zile petrecute privind marea, începu să se neliniștească. Nu venise până în Dalmația doar ca să stea cu burta la soare. Pentru asemenea îndeletniciri putea găsi și acasă o bucată de iarbă mai confortabilă decât pietrele de pe plajă. În plus, marea avea un obicei enervant. După ce o priveai o vreme, continua să arate exact la fel.

Vlahul nostru hotărî așadar să cerceteze împrejurimile. Dacă tot ajunsese până la verii săi de la mare, era de datoria lui să afle ce mai făcuseră în ultimii o mie și ceva de ani. Îi plăcuseră pirații. Nu pentru că erau pirați, ci pentru că găsiseră o cale de a trăi într-un loc unde pășunile erau de doi bani și pământul arabil lipsea cu desăvârșire. Își folosiseră geografia ca pe o armă. Și supraviețuiseră.

Așa începură excursiile lui de o zi. Avea să mai vadă multe orașe. Dar cu pirați se lămurise deja.