Michael Ondaatje – Running in the Family & Anil_s_Ghost

Am citit două cărți ale lui Michael Ondaatje în care sunt povestite lucruri în strânsă legătură cu Sri Lanka. Deși autorul e considerat canadian, s-a născut totuși în Sri Lanka și se pare că revine cu plăcere în țara lui natală, pe la rude, pe la prieteni. Și se pare că scrie cu plăcere despre problemele lankezilor.

Running in the Family (Vintage International)Running in the Family de Michael Ondaatje
A primit ⭐⭐⭐★★

În Running in the Family Michael Ondaatje transformă o copilărie pierdută și nițel nefericită într-o poveste fantastică, mitologică. Bunicile, mătușile, părinții, prietenii lor capătă sub condeiul său calități deosebite, demne de zeii-demoni din panteonul ceylonez.

Printre rânduri răzbate însă dorul unui copil ce nu și-a cunoscut prea bine tatăl, un copil ce și-ar dori peste măsură să mai poată sta la o șuetă cu el pentru a-l înțelege mai bine.

Cartea a primit de la mine trei steluțe. Am pierdut pe drum două din ele din pricină că uneori m-am rătăcit prin scriitura alambicată. De, e cam greu cu poeții ăștia.

This was Nuwara Eliya in the twenties and thirties. Everyone was vaguely related and had Sinhalese, Tamil, Dutch, British and Burgher blood in them going back many generations. There was a large social gap between this circle and the Europeans and English who were never part of the Ceylonese community. The English were seen as transients, snobs and racists, and were quite separate from those who had intermarried and who lived here permanently. My father always claimed to be a Ceylon Tamil, though that was probably more valid about three centuries earlier. Emil Daniels summed up the situation for most of them when he was asked by one of the British governors what his nationality was—“God alone knows, your excellency.”

❃❃❃

Love affairs rainbowed over marriages and lasted forever—so it often seemed that marriage was the greater infidelity. From the twenties until the war nobody really had to grow up. They remained wild and spoiled.

❃❃❃

Truth disappears with history and gossip tells us in the end nothing of personal relationships. There are stones of elopements, unrequited love, family feuds, and exhausting vendettas, which everyone was drawn into, had to be involved with. But nothing is said of the closeness between two people: how they grew in the shade of each other’s presence. No one speaks of that exchange of gift and character—the way a person took on and recognized in himself the smile of a lover.

Ondaatje, Michael. Running in the Family (Vintage International)  Knopf Doubleday Publishing Group. Kindle Edition.

Anil's GhostAnil’s Ghost de Michael Ondaatje
A primit ⭐⭐⭐⭐★

Spre surpriza mea, cartea asta am găsit-o în bibliotecă rătăcită printre multe altele de la Biblioteca Polirom. Pe românește se cheamă Obsesia lui Anil și din câte am constatat aștepta să fie citită de prin anul 2002 ( războiul civil din Sri Lanka încă nu se terminase ).

Și această carte povestește despre război. La început semăna cu o poveste polițistă în care Anil, medic legist trimis de Națiunile Unite să descopere urme ale atrocităților războiului, încearcă descifrarea misterului morții persoanei al cărui schelet l-a descoperit aproape din întâmplare. Intriga polițistă e însă doar un pretext pentru a ne fi prezentate viața și trăirile altor trei personaje ce apar rând pe rând în povestire.

Cel mai mult mi-a plăcut povestea lui Sarath Diyasena deși e cea mai tristă dintre ele pentru că Sarath va fi în final mielul sacrificat. Apoi povestea lui Ananda, miner ocazional dar și pictor al ochilor statuilor lui Buda. Iar apoi cea a lui Gamini, fratele lui Sarath ce-a ales să muncească până la epuizare pentru a putea supraviețui cruzimii vremurilor. Și în sfârșit povestea lui Anil, copilul rătăcit ce nu-și găsește locul nici în tările de adopție nici în Sri Lanka natală.

Cartea a pierdut o steluță doar din pricina părții „europene” din povestea lui Anil, nițel cam plicticoasă.

Ochii, ca și ai lui în acest moment, aveau să privească mereu spre nord. La fel ca și marea față brăzdată aflată la o jumătate de milă mai încolo, pe care o recompusese din bucăți de piatră, o statuie ce nu mai era zeu, ce nu mai avea linia sa delicată, ci doar privirea pură și tristă pe care i-o încropise Ananda.

Iar acum, cu privirea umană, vedea toată țesătura istoriei naturale din jurul său. Putea vedea și cea mai mică apropiere a unei păsări, fiecare bătaie din aripă, sau o furtună lungă de o sută de mile venind din munții de lângă Gonagola și trecând prin marginea câmpiei. Simțea fiecare curent, fiecare umbră verde ca o plasă lăsată de un nor. O fată umblând prin pădure. Ploaia, aflată la mile depărtare, venea spre el ca un praf albastru. Iarbă arsă, bambus, miros de benzină și grenade. Sunetul scos de un strat de piatră de pe un braț care se exfoliază de căldură. Fața cu ochii larg deschiși în marile furtuni cu averse din mai și iunie. Câmpurile atmosferice formate în pădurile și mările temperate, în tufele de ciulini din spatele lui, în sud-est, în dealurile schimbătoare și deplasându-se spre savana arzând de lângă Badulla și apoi spre coasta manglierilor, a lagunelor și a deltelor. Marea trămâmtare a elementelor pe deasupra pământului.

Ananda văzu pentru o clipă lumea din acest unghi. Era o ispită. Ochii pe care îi cioplise și îi făcuse să privească cu instrumentele tatălui său îi arătară aceasta. Păsările plonjau spre golurile dintre frunzele copacilor! Zburau prin straturile de curenți calzi. Până și cea mai mică inimă bătând epuizată și repede, așa cum murise Sirissa în povestea pe care o inventase în golul lăsat de dispariția ei. O inimioară vitează. Care iubea în înălțimea cerului și se temea în întuneric.

Simți mâna îngrijorată a băiatului pe mâna sa. Dulcea atingere a lumii.

Despre AncaHM Articolele 706
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.