Dansul privighetorii de primăvară

Dansul privighetorii de primăvară de Shin Kyung-Sook
a primit de la mine ★

Humanitas Fiction 2017
Traducere din coreeană Diana Yuskel

Iată o carte care m-a pus pe gânduri. La o primă vedere am avut impresia că am de-a face cu o poveste de dragoste puțin probabilă și cu mici șanse de-a se termina cu o fericire împărtășită până la adânci bătrânețe.

Povestea se desfășoară pe la sfârșitul secolului al 19-lea în regatul Joseon, adică regatul Coreei cea ne-ruptă în două încă. Suntem de fapt martorii ultimilor ani de domnie ai regilor din dinastia Joseon, cea care conducea această parte de lume de vreo 500 de ani încoace, neîntrerupt. Timpurile nu-i erau deloc favorabile Coreei. Până nu demult adoptase o politică de izolare completă, la fel ca și vecinele ei China și Japonia, ce încercaseră fără succes să-i țină departe pe imperialiștii europeni și americani ce forțau deschiderea piețelor comerciale. Japonia își învățase lecția și, sub împăratul Meiji, a adoptat o politică de deschidere și de modernizare rapidă. Intrând în hora imperialistă a trebuit să țină pasul și a pus ochii pe Coreea, o pradă ce părea numai bună de înhățat. China pe de altă parte avea o inerție mai mare. Suzerana Coreei până nu demult, ea încerca din răsputeri să-și mențină influența asupra ei. Puterile europene nu păreau prea interesate de Coreea, ele stăteau mai degrabă cu ochii ațintiți pe peștii cei mari, Japonia și China.

La cârma Coreei se afla pe atunci regele Gojong, al 26-lea din dinastia sa. Din păcate pentru țărișoara lui a fost un rege moale, nu s-a dovedit a fi omul potrivit la momentul și locul potrivit. Gojong aparținea familiei regale coreene dar nu era fiul predecesorului său, care murise fără a lăsa în urmă descendenți direcți. A ajuns pe tron la vârsta de 12 ani, cu sprijinul unui puternic clan coreean. Pe timpul cât a fost minor, puterea a deținut-o tatăl său, Heungseon Daewongun, regentul de facto al țării. Tot tatăl său l-a însurat cu o fată de origine aristocratică, din clanul Min. La șapte ani după căsătorie însă, nora și clanul ei Min s-au întors împotriva regentului și l-au forțat să demisioneze din funcție. Daewongun a fost un confucianist conservator ce credea că independența regatului Joseon va putea fi păstrată doar printr-o izolare strictă față de orice intervenție străină. Regina, dimpotrivă, credea într-o modernizarea treptată a țării, cu ajutor occidental și chinez. Bietul Gojong, aflat la mijloc, încerca să țină pasul cu vremurile și cu politicile.

Acesta ar fi cadrul în care se desfășoară acțiunea romanului lui Shin Kyung-Sook. Personajul lui principal este o dansatoare de la curtea regelui Gojong, o orfană necăjită dar deșteaptă foc, ce-a ajuns să fie protejata Reginei Min. Nici măcar un nume sigur nu are această copilă necăjită. Un prieten din copilărie îi va spune Lăcrămioara. La curte i se va spune Domnișoara Seo, după numele mamei ei adoptive. Ea însăși își spune umila mea persoană atunci când se gândește la raporturile ei cu protectorii de la curte. În tradiția confucianistă a Joseon-ului femeile oricum nu prea contau, iar la curtea regală ele erau un soi de proprietate personală a regelui. Gojong însuși o va numi Yi Jin, în momentul în care o dăruiește consulului Franței în Coreea. Pentru că într-adevăr … iacătă ce minuni se pot întâmpla … acest tânăr diplomat venit de peste mări și țări, Victor Collin de Plancy pe numele lui, s-a îndrăgostit iremediabil de minunata dansatoare, de prospețimea și drăgălășenia ei și a cerut-o regelui de nevastă c-a s-o ducă la Paris.

Ajunsă în acest punct cu lectura era cât pe-aci să abandonez cartea. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Un diplomat francez cu un de aristocratic strecurat în nume, trăitor într-o Franță sofisticată dar și înfumurată, aflată în plină perioadă Belle Époque, să-și ia nevastă coreeană și s-o prezinte protipendadei pariziene? Amantă ținută în gineceu, poate … dar nevastă cu acte în regula ? Descurajară de evoluția poveștii am început a cerceta pe net, să văd dacă a existat măcar pe lumea asta un personaj adevărat pe nume Victor Collin de Plancy. Și, spre surpriza mea, l-am găsit.

Victor Émile Marie Joseph Collin de Plancy (1853–1924) a fost un diplomat francez de carieră a cărui viață profesională, în marea ei majoritate, s-a desfășurat în Coreea. A fost deopotrivă și un mare bibliofil și colecționar de artă, ce a iubit Coreea și a încercat s-o facă cunoscută în Occident. Cărțile pe care le-a adunat în timpul misiunilor sale diplomatice au devenit nucleul colecției coreene a Bibliotecii Naționale a Franței iar operele de artă coreene aduse acasă au fost cedate Muzeului Guimet din Paris. Tot de pe internet am aflat c-ar fi circulat totuși și o bârfă legată de acest personaj. Victor Collin de Plancy nu s-a căsătorit niciodată, dar, potrivit succesorului său în Coreea, Hyppolyte Frandin, a avut o mare dragoste, Li-Chin, o dansatoare coreeană. Cei doi ar fi trăit împreună și, potrivit tot lui Frandin, au locuit chiar în Paris pentru o perioadă de timp. Trebuie s-o fi ascuns însă foarte bine pentru că nu s-a mai găsit nimeni care să confirme vreodată această bârfă.

După ce-am aflat această informație interesantă m-am liniștit și-am continuat să citesc cartea cu o plăcere crescândă. De-acum înainte n-am mai privit-o pe dansatoarea Yi Jin ca pe un personaj din carne și oase ci ca pe o personificare a Coreei însăși, a țării ei de baștină. Nu neaparat pe Yi Jin o prezenta Victor Collin de Plancy protipendadei franțuzești ci cultura și civilizația coreeană. Nu delicata și frumoasa dansatoare fura tot timpul ochii parizienilor, ci noua modă a zilei ce-i obliga, nu-i așa, să aprecieze și să colecționeze tot ce venea din Extremul Orient. Nu Yi Jin se va întoarce în Joseon îmbrăcată în haine occidentale dar având încă un suflet coreean, căzută în depresie din pricina unor avorturi, ci Coreea însăși încerca să-și găsească locul în lume, să-și limpezească dorințele, afinitățile și loialitățile, să-și găsească identitatea. Yi Jin se va sinucide la sfârșitul cărții, imediat după ce Regina Min a fost ucisă de soldații japonezi. Nu mult timp după acest eveniment, Joseon va înceta să existe și va fi înglobat în Imperiul Japonez.

Cele patru steluțe pe care le-a primit cartea din partea mea se datorează exclusiv acestei chei de lectură. Fără ea nu primea mai mult de una sau două steluțe. Am felicitat în gândul meu autoarea pentru că a ales, după părerea mea, să trasfigureze o poveste de dragoste nițel sordidă într-o metaforă a istoriei țării sale. A reușit, prin această carte, să mă facă să mă îndrăgostesc și eu nițel de Coreea.