În deșertul Iudeii
Jurnal din Israel - capitolul 9

Excursia în Israel a semănat de cele mai multe ori cu un marș forțat. Ziua noastră de concediu decurgea cam așa: scularea la șase și jumătate, micul dejun la ora șapte, apoi la ora opt îmbarcarea în autocare și yalla, yalla (adică repede-repede), la drum din obiectiv în obiectiv până pe la șapte-opt seara, când ne prezentam la cină. După cină, program sau somn, fiecare după puteri.

Era într-o duminică. Pe ordinea de zi aveam Bethlehem, unde urma să vizităm Biserica Nașterii Domnului, iar după-amiază Ierusalim. Cum duminica se țin slujbe mai peste tot în bisericile creștine, darămite în una așa importantă, nu ne puteam prezenta la obiectiv decât în papuci de credincioși, nu de turiști. Cu alte cuvinte programul de vizitare începea după ora zece. Ce să facem până atunci? Ghizii noștri au scos din mânecă un bonus – un obiectiv care nu era trecut în programul excursiei – Mănăstirea Sfântul Sava.

Mănăstirea aceasta se află în apropiere de Bethlehem, deci tot în Cisiordania, în plin deșert al Iudeii. La un moment dat a trebuit să abandonăm autocarul din pricina drumului îngust și plin de serpentine iar drumul până la poarta mănăstirii l-am făcut cu niște microbuze ce ne așteptau. A fost totuși ceva putred cu bonusul nostru, pentru că nu am mai scos nici un bănuț din buzunar, drumul era deja plătit.

La poarta mănăstirii însă, surpriză. Fetele trebuiau să rămână afară și doar băieții aveau voie înăuntru. Hm, e o strategie de marketing aici, mi-am spus eu în barbă, dacă fetele știau asta de la bun început sigur rămâneau să lenevească în pat la hotel. Sau își exprimau de la bun început dreptul de veto și cereau un obiectiv mai puțin segregaționist. Dar așa, uite-ne și-n pustie.

Până la urmă a fost interesant să vedem acest loc, chiar dacă numai pe jumătate. Mănăstirea e construită pe Valea Chedronului, care trece și prin Ierusalim, pe versantul unui deal. Pornește din vârf și coboară până în vale, unde curge un firișor de apă. E înconjurată de ziduri înalte și se confundă cu piatra din jur. Este una dintre puținele mănăstiri construite în primele secole de creștinism care au avut tot timpul viață de obște, de la început până în zilele noastre.

Anul de naștere al mănăstirii este 483 d.Hr., iar întemeietorul ei a fost Sfântul Sabbas, un eremit capadocian ce s-a retras în pustiul Iudeii pentru a trăi în post și rugăciune și a se pregăti de întâlnirea cu Dumnezeu. În jurul lui s-au strâns și alți pustnici și așa s-a format lavra de pe valea Chedronului, un tip aparte de comunitate monahală răsăriteană, în care călugării trăiau mai ales izolați, în chilii și grote răspândite prin pustie, întâlnindu-se doar la slujbele importante și în zilele de sărbătoare. Arabii numesc locul Mar Saba. Cum eu una nu auzisem în viața mea numele Saba m-a încercat bănuiala că undeva, prin documentele slavone, litera b s-a transformat la un moment dat în v, iar acum noi îl cinstim pe Sava nu pe Sabbas.

Două lucruri deosebite sunt legate de istoria lăcașului. În primul rând, aici a fost creat Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, standardul după care se țin rânduielile monahale și liturgice și astăzi. În al doilea rând, aici a trăit Sfântul Ioan Damaschinul, ultimul părinte al Bisericii. Aici și-a gândit și scris lucrările, de aici a luptat împotriva împăraților iconoclaști.

În jurul mănăstirii se văd urmele vechilor chilii, scobite în peretele muntelui. Una dintre ele este considerată, prin tradiție, a fi cea folosită de Sfântul Sava. Oare în zilele noastre se mai retrage cineva în ele pentru a trăi în izolare? Astăzi, deși pe dinafară pare mare și impunătoare, mănăstirea are doar paisprezece călugări. Unul dintre ei este român.

În timp de noi, femeile, așteptam pe la porți ca partea bărbătească a grupului să-și termine vizita, tânărului ce era responsabil cu paza prin jurul mănăstirii și cu găsirea turiștilor rătăciți, i s-a făcut milă de noi. Ne-a luat aparatele foto și a intrat în curte să ne tragă și nouă câteva cadre. Noroc că am un ochi fotografic, altfel nu aveam astfel de amintiri.

Departe de tot, pe vârful dealului de vis-à-vis păștea, ele știu ce, o turmă de cămile. Oare ele or avea voie la mănăstire?