Excursia în Israel a semănat cu un marș forțat. Ziua noastră de concediu se scurgea cam așa: scularea la șase și jumătate (țâr de la recepție la telefonul din cameră ), micul dejun la ora șapte (cafea, salate, brânzici, prăjiturele, iaurțel, iar cafea – toate la discreție), apoi la ora opt îmbarcarea în autocare și iala, iala (adică repede, repede) la drum hop-țop din obiectiv în obiectiv până pe la ora șapte-opt seara când ne prezentam la cină. După cină, program sau somn de voie, fiecare după puterile lui.
Era într-o duminică. Pe ordinea de zi aveam o vizită la Betlehem , unde urma să vizităm biserica Nașterea Domnului, iar după amiază vizită la Ierusalim. Cum duminica se țin slujbe mai peste tot în bisericile creștine, darămite în una așa importantă, nu ne puteam prezenta la obiectiv decât în papuci de credincioși, nu de turiști. Cu alte cuvinte programul de vizitare începea după ora zece. Ce să facem până atunci? Ghizii noștri au scos din mânecă un bonus – un obiectiv ce nu era trecut în programul excursiei – Mănăstirea Sfântul Sava.
Mănăstirea se află în apropiere de Betlehem, deci tot în Cisiordania, în plin deșert al Iudeii. Drumul până la poarta mănăstirii l-am făcut cu microbuze, autocarul nostru nu putea merge pe drumul îngust, plin de serpentine. A fost totuși ceva putred cu bonusul nostru, pentru că n-am mai scos nici un bănuț din buzunar, drumul era plătit deja.
Când ajungem noi în fața porții, surpriză. Fetele stau afară, doar băieții au voie înăuntru. Hm, e o strategie de marketing aici, mi-am spus eu în barbă, dacă fetele știau asta de la bun început, sigur rămâneau să lenevească în pat, sau protestau și doreau să vadă un loc mai puțin segregaționist. Dar așa, uite-ne și-n pustie.
Era totuși păcat să nu vedem acest loc, chiar și așa, pe jumătate. Mănăstirea e construită pe Valea Chedronului – ce trece și prin Ierusalim – pe versantul unui deal, din vârf până în vale, unde curge un firișor de apă. E înconjurată de ziduri înalte și se confundă cu piatra din jur. Este una dintre puținele mănăstiri construite în primele secole de creștinism, care au avut tot timpul viață de obște, de la început până în zilele noastre.
Anul de naștere al mănăstirii este 483 dHr, iar întemeietorul ei a fost Sfântul Sabbas, un eremit capadocian ce s-a retras în pustiul Iudeii pentru a trăi în post și rugăciune și a se pregăti de întâlnirea cu Dumnezeu. Undeva , prin documentele slavone (mă gândesc eu) b-ul s-a transformat în v, iar acum noi îl cinstim pe Sava nu pe Sabbas. În jurul lui s-au strâns și alți pustnici și-așa s-a format lavra de pe valea Chedronului. Arabii numesc locul Mar Saba.
Două lucruri deosebite sunt legate de istoria lăcașului. În primul rând, aici a fost creat Tipicul cel mare al Sfântului Sava, adică standardul după care se țin rânduielile monahale și liturgice și în ziua de azi. În al doilea rând, aici a trăit Sfântul Ioan Damaschinul, ultimul părinte al bisericii. Aici și-a gândit și scris lucrările, de aici a luptat împotriva împăraților iconoclaști.
În jurul mănăstirii se văd urmele vechilor chilii, scobite în peretele muntelui. Una dintre ele este considerată, prin tradiție, a fi cea folosită de Sfântul Sava. Oare astăzi se mai retrage cineva în ele pentru a trăi în izolare? Deși pe dinfară pare mare și impunătoare, mănăstirea are doar 14 călugări. Unul dintre ei este român.
În timp de noi femeile așteptam pe la porți ca partea bărbătească a grupului să-și termine vizita, tânărului ce era responsabil cu paza prin jurul mănăstirii și cu găsirea turiștilor rătăciți, i s-a făcut milă de noi, ne-a luat aparatele foto și a intrat în curte să ne tragă și nouă câteva cadre. Noroc că am un ochi fotografic, altfel nu aveam astfel de amintiri.
Departe de tot, pe vârful dealului de vis a vis păștea , ele știu ce, o turmă de cămile. Oare ele or avea voie la mănăstire?
Fii primul care comentează