Geghardavank – Mănăstirea Suliței
jurnal caucazian - capitolul 9

25 aprilie, a doua zi petrecută în Armenia. Ca pentru a compensa cumva corvoada zilei precedente, cei doi ghizi ai noștri ne-au anunțat că în acea zi vom avea un program foarte ușor. Urma să mergem doar vreo 60 de kilometri spre est de Yerevan până se înfunda drumul în canionul văii Azat. Ne aștepta acolo o mănăstire cu totul specială, înscrisă și ea pe listele UNESCO, Geghardavank pe numele ei ( în paranteză fie spus, vank înseamnă mănăstire pe armenește ). La întoarcere urma să mai facem o oprire la templul păgân din Garni. Tot programul ăsta ne ocupa doar o jumătate de zi, în cealaltă jumătate aveam program de voie prin Yerevan, fiecare după cum îl tăia capul și după cum îl țineau puterile.

Drumul până la Geghardavank n-a fost greu și nici foarte rău. Ajunși la destinație ne-am minunat iarăși de frumusețea locului în care au ales armenii să-și construiască mândră mănăstire, pe Azat în jos pe un mal frumos. În secolul al 4-lea, când se spune c-a fost ridicată aici prima ctitorie, trebuie să fi fost un loc rupt de lume. De jur împrejurul nostru se ridicau pereți înalți de stâncă iar la picioarele lor stătea pitită mănăstirea, înconjurată de ziduri de piatră și îmbrăcată parcă în straie de camuflaj. Abia de-o puteai deosebi de stâncile din jur.

Înainte de-a păși în curtea mănăstirii, Tigran ne-a atras atenția asupra unei grote aflate la câțiva metri deasupra capului nostru. Spunea el că ruinele ce se vedeau acolo ar fi fost rămășițe ale primei mănăstiri ridicate aici  – pe nume Ayrivank, mănăstirea din stâncă – de către însuși Grigorie Luminătorul primul catolicos al bisericii armeene. Din păcate, acea mănăstire a fost rasă de pe fața pământului în timpul cuceririi arabe.

Geghardavank cea din zilele noastre a fost refăcută în secolul al 13-lea, în timpul reconquistei caucaziene a reginei Tamar a Georgiei. Pe vremea aceea era un important centru de cultură, o mulțime de învățati armeni au trăit aici, o grămadă de manuscrise au fost migălite și împodobite în scriptoriile ei. Din fericire a rămas aproape neschimbată de atunci cu toate c-au trecut și peste ea războaie și cutremure. Nu mai e o mănăstire activă de multă vreme ci doar biserică și loc de pelerinaj.

Numele de astăzi al mănăstirii – pe românește Mănăstirea Suliței – provine de la o relicvă prețioasă ce-a fost adusă în Armenia de apostolul Tadeu încă din primul secol. E vorba de sulița cu care a fost împuns Iisus pe cruce de către soldatul roman Longinus. Oare ce părere or avea cei de la Vatican sau Viena despre pretenția asta?

Geghardavank e cu totul deosebită pentru că trei sferturi din ea e săpată în stâncă. Spre deosebire de Haghpat, aici nu ți se mai pare că te afli într-o grotă, chiar ești, chit că e săpată de mâna omului.

Vizita noastră n-a fost foarte lungă, am trecut pe rând prin toate încăperile acelea întunecoase întrebându-ne câți zeci de ani le-or fi trebuit meșterilor să le cioplească. Și aici mi-au plăcut mult crucile desenate în piatră, dantelăria lor frumoasă.

Am să înghesui sub fotografii povestea vizitei noastre.

Așa ni s-a arătat Geghardavank, Mănăstirea Suliței, după ce-am coborât din autocar. Abia se vedea după zidul de apărare, abia se distingea de muntele ce-o înconjura.
Urme ale primei mănăstiri din secolul 4 – Ayrivank, mănăstirea din stâncă
La intrarea în Geghardavank
În jurul bisericii erau împrăștiate o mulțime de hacikare vechi
Un soi de chilie sau capelă săpată în stâncă
Prima vizită am făcut-o întro capelă aflată mai sus de biserica mare. Am ajuns în ea după ce-am străbătut un tunel săpat în stâncă, pe pereții căruia erau aceste cruci.
În capela-mormânt aflată în partea superioară a complexului, săpată în stâncă

În podeaua capelei era o mică deschizătură. Tot ce se vorbea sau cânta aici trebuia să se audă și în biserica de jos

Două lucruri m-au impresionat în mod deosebit la mănăstirea Geghard. Primul e legat de modul în care au fost construite bisericuțele ce o compun. Se presupune că cioplitorii au început lucrul cu oculus, acea deschizătură din cupolă ce e singura fereastră prin care încăperile comunică cu exteriorul.

Al doilea e legat de acustica deosebită a peșterilor. Daniela, colega mea de bancă din autocar a reușit să înregistreze o bucată cântată de un cor în biserica de la etaj. Iacătă ce frumos sună …

Am continuat vizita cu biserica principală – Katoghike – singura care nu e săpată în stâncă ci construită în mod ( să zicem ) tradițional.
Cam așa arăta gavit-ul ( un soi de pronaos ) bisericii Katoghike
În dreapta ușii ce dădea în naos era sculptată această cruce
În naosul bisericii principale – Katoghike
Din gavit, două tuneluri duceau spre alte încăperi sculptate în stâncă.
Primul ducea în Zhamatoun, o capelă în care erau mormintele familiei Prohian, cei care au avut în grijă mănăstirea în secolul al 13-lea
În gavit-ul bisericii familiei Proshian
Cupola naosului bisericii familiei Proshian

Al doilea tunel ce pornea din gavit ducea în cea mai veche dintre biserici, unde susura un izvor a cărui apă a fost considerată tămăduitoare dintotdeauna, încă de dinainte de creștinism.
De-o luai pe scări în sus, puteai descoperi alte capele ( sau să fi fost chilii ? ) în care abia de puteai intra de mici ce erau.

Dantelării de pe pereții exteriori …
… și de deasupra porții de sud a bisericii celei mari.
O privire de rămas bun.

La poalele dealului mănăstirii erau adunați ( ca pe la noi ) o mulțime de neguțători ce vindeau tot feluri de bunătăți comestibile și suveniruri. Eu una a trebuit să înghit în sec și să plec repede mai departe pentru că fusesem leneșă și nu binevoisem să schimb euroi în drami armenești. Noroc cu ceilalți. Tamara ne-a servit cu cozonac, Florin cu șorici din aceia roșii dintr-un soi de marmeladă foarte uscată.

Până s-ajungem în Garni am avut cu ce-mi ocupa timpul.

Un soi de cozonac dulce și pufos
Șorici de fructe și un soi de churchkhelea

Despre AncaHM Articolele 556
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.