Ambohimanga sau Dealul Albastru

Albastrul are o semnificație aparte în tradiția malgașă. Pe lângă culoarea în sine mai poate însemna frumos, sacru sau bun. Cine ajunge în Ambohimanga, capitala spirituală a malgașilor și înțelege cât de cât limba lor pricepe imediat unde a ajuns. Pe dealul (ambohi) albastru (manga). Dar noi, în incultura noastră europenească, n-aveam cum să prindem din zbor asemenea finețuri fără ajutorul unui expert. De nu era mititica și atotștiutoarea ghidă locală ce ne-a îndrumat pașii prin Rova din Ambohimanga plecam de-acolo la fel de neștiutori precum am ajuns.

Excursia aceasta, o scurtă escapadă de câțiva kilometri în afara capitalei Tana, am primit-o drept bonus. Conform programului inițial, trebuia să zburăm în chiar prima zi de la sosirea în țară spre Morondava dar, datorită faptului că Air Madagascar are curse programate după reguli numai de el știute, plecarea noastră s-a amânat pentru a doua zi. Pentru a ne umple timpul, ghizii noștri malgași s-au gândit că n-are ce să ne strice o vizită la Palatul Regal (Rova) din Ambohimanga, singurul monument cultural malgaș de pe lista UNESCO.

Și au avut dreptate. Am aflat aici tot felul de ciudățenii legate de tradiția malgașă, pe care am să încerc să mi le reamintesc cu prilejul acestei povestiri. Așadar, cu liniuță de la capăt și fără prea multă logică:

Rova din Ambohimanga e construit precum un sat fortificat. Pe vremuri demult apuse, când triburile din Madagascar se luptau de zor pentru supremație, mai toate satele erau construite așa: în vârful unui deal, cu casele adăpostite în spatele unui zid de apărare. Zidul era construit din piatră și pământ iar în loc de mortar erau folosite milioane de ouă. În spatele zidurilor din Ambohimanga nu am găsit însă un sat ci doar palate regale.
Ficusul era un arbore sacru, regal. Erau vreo doi în curtea complexului, alături de câțiva eucalipți și jacaranda, aceștia din urmă reprezentându-i pe europenii invadatori care i-au și împământenit aici.
Din vremuri imemoriale, bogăția malgașă nu era întrupată prin aur și pietre prețioase ci prin turmele de zebu, acele vaci cu cocoașă atât de prețuite și în Africa. De aceea sacrificiile în care zebu erau hăcuiți pentru îmbunarea zeilor erau foarte prețuite. Am zărit și noi țarcul în care erau ținuți înainte de eveniment și locul în care erau sacrificați.
S-a păstrat, apoape intact, palatul de lemn al regelui Andrianampoinimerina. Nu am avut voie să fac fotografii înăuntru, nici cu blitz nici fără. Cu acest prilej am aflat câte ceva despre casele tradiționale ale malgașilor, și modul în care erau construite. Trebuiau să respecte toate aceleași reguli, asemenea palatului aici de față. Am reținut doar câteva dintre ele.
- Casa era musai dreptunghiulară cu o singură cameră pentru toată familia, cu un stâlp central de obicei din palisandru înfipt chiar în mijlocul ei, cu un acoperiș țuguiat care să permită scurgerea apei în timpul sezonului ploios. Pe acoperiș tronau simbolic coarne de zebu, pentru a arăta bogăția locatarului.
- Casa era construită musai din orice altceva, numai din piatră nu. Piatra era destinată doar mormintelor.
- Peretele de est era cel mai important și era asociat cu spiritele strămoșilor. Nu avea voie să aibă nici o deschizătură, nici ușă, nici fereastră.
- Ușa era plasată întotdeauna pe peretele de vest, punct cardinal dedicat vieții ordinare a oamenilor de pe acest pământ.
- locul cel mai de vază ( și patul bărbatului stăpân al casei ) era amplasat în colțul de nord-est. Nevasta (sau nevestele) și copiii dormeau claie peste grămadă, de-a latul patului, în colțul de sud-est. Nu aveai voie să dormi drept ci doar îngrămădit în poziție fetală. În poziția de drepți dorm doar morții.
- Vatra, locul unde se făcea focul trebuia să stea undeva la nord-vest, direct pe podeaua de pământ bătut. În jurul ei se găseau câteva pietroaie cioplite, pe post de scaune. Aici se aduna familia pentru a lua masa.
- Toate ustensilele necesare în gospodărie își aveau locul lor special. Doar acolo trebuia așezate. Dacă nu se respecta regula, sigur se întâmpla o nenorocire.
- Viața malgașă era ( e ?) guvernată de o grămadă de tabuuri, fady pe limba lor. De aceea astrologii, vrăjitorii au avut ( încă au ) o viață ușoară. Orice om cu scaun la cap consultă un păzitor al talismanelor înainte de-a întreprinde ceva important în viață. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării.
- Caselele erau foarte înalte, dar nu aveau horn, nici măcar un tavan care să separe camera de pod. Se povestește că regele avea obiceiul să urce pe o scară sus sub acoperiș, să se ascundă acolo în fumul ce se aduna din pricina focului ce ardea dedesubt și să afle starea națiunii din bârfele oaspeților.
S-au păstrat și pavilioanele reginelor. Sunt construite tot din lemn prețios, în stil colonial european. S-au mai păstrat și câteva din mobilele și ustensilele europene folosite de regine.
Langă pavilioane am văzut câteva morminte regale. Strămoșii sunt foarte venerați în cultura malgașă. Ei nu sunt morți de-a binelea ci locuiesc într-un tărâm aflat între noi muritorii și zei. Ei sunt cei care transmit zeilor rugămințile noastre. De aceea trebuie venerați și îngrijiți după moarte. Spre deosebire de mormintele muritorilor de rând, care sunt doar din piatră, mormintele regale au două dimensiuni. O fundație de piatră, loc în care sunt îngropate trupurile, iar deasupra o căsuță tradițională din lemn, pe post de adăpost pentru sufletelor celor răposați. Sufletele regilor malgași au grijă de supușii lor, pentru că trăiesc încă în lemnul mormintelor.
În Ambohimanga avea loc la fiecare început de an Sărbatoarea Îmbăierii. Simbolic, regele și soțiile lui se curățau ritualic în niște piscinuțe construite lângă palat, iar odată cu ei se curăța și lumea de toate relele. Apa în care se îmbăiau era considerată sacră și refolosită de muritorii de rând în tot soiul de scopuri nobile.
Până și în ziua de azi, unele locuri din Ambohimanga sunt considerate sacre iar oamenii vin aici să transmită rugi zeilor și să depună ofrande.

Pe lângă multele picanterii pe care le-am aflat aici, vizita la palat ne-a oferit prilejul să ne umplem de pace și liniște, să respirăm aer curat și să lenevim nițel la soare, uitând de oboseala călătoriei. Ne-am simțit toate foarte bine în capitala spirituală a regatului.

Poate au totuși dreptate malgașii iar dealul lor cel albastru e cu-adevărat un loc special, încărcat de energii pozitive, binecuvântat de Dumnezeu.