Rodos – Sfânta Vineri și Cavaleri Ioaniți

Excursia în Rodos am făcut-o mai demult, înainte de-a mă hotărâ să-mi scriu memoriile călătoare 🙂 dar,  cu toate că amintirile ce mi-au rămas sunt cam sărăcăcioase, tot vreau s-o pomenesc aici.

Așadar … am ajuns în Rodos în toamna anului 2006, în septembrie, pe la sfârșitul sezonului. Am apelat cu încredere la serviciile unei firme de turism ( am uitat din păcate care din ele ) ce mi-a asigurat un zbor charter până acolo și cazare pentru o săptămână. Am ales un hotel chiar în capitală, în orașul Rodos, nu de alta dar nu prea îmi place să stau la soare și-am dorit să stau în oraș în caz că mă plictisesc.

De ce-am ales Rodosul ? În primul rând pentru că se laudă c-ar fi cea mai însorită insulă grecească, slabe șanse să mă plouă aici. În al doilea rând, am venit să văd insula cavalerilor ioaniți, chiar dacă ei nu mai sunt de mult timp stăpânii ei. Cât despre Colosul din Rodos … a pierit demult bietul de el.

Ce-am mai făcut pe insulă în afară de multă plajă, odihnă pe săturate și plimbări seara prin oraș pe la magazinele de suveniruri? Am căutat cavaleri ioaniți dar n-am întâlnit nici unul.

Rodos

Printre primele locuri vizitate în orașul Rodos a fost Castelul Marelui Maestru. În următoarele zile m-am plimbat pe metereze lui. E mare, sobru și impresionant, cu ziduri groase ce par impenetrabile, porți mari de cetate, case cu steme medievale deasupra ușilor. Tot de dragul cavalerilor m-am plimbat pe Ippoton, străduța ce se zice c-a rămas neschimbată de pe vremea lor. Bineînțeles, nu mi-a ieșit în cale nici un cavaler. Au plecat toți în Malta după ce Soliman Magnificul i-a înfrânt și le-a cucerit orașul în anul 1522.

M-am plimbat mult și prin orașul vechi ce se înghesuie între zidurile cetății. Mi s-a părut foarte pitoresc, mi-au plăcut străduțele lui pietruite, milioanele de magazinașe cu flecuștețe pentru turiști, restaurantele și terasele.

Insula Rodos e scăldată de două mări. Coasta de nord e la Marea Egee, mai zbuciumată cu vânturi multe şi valuri mari, doar îşi trage numele de la Egeu, cel ce s-a aruncat în mare de supărare crezând că fiul său,  Tezeu, fusese doborât de Minotaur. In sud e Marea Mediterană. In orașul Rodos, aflat în vârful nord-estic al insulei se poate face plajă la ambele mări, la alegere. Mă pot lăuda așadar c-am făcut baie și în Marea Egee și în Marea Mediterană.

Lindos e un minunat orășel alb, ghemuit sub un munte de piatră în vârful căruia anticii au construit o cetate. Pe acropolă se poate urca pe jos sau apelând la un măgăruș pe post de taximetru.

Petaloudes

Valea fluturilor sau Petaloudes este o oază de verdeață, o vale umedă unde se adună o gramadă de fluturi Panaxia. Fluturii sunt de fapt molii, duc o viață nocturnă iar dimineața vin la culcare în această vale. Dacă vă grăbiți și sosiți dimineața devreme, veți putea vedea zburând și câțiva cheflii intârziați. Turiștii sunt avertizați să nu facă multă gălăgie, pentru a le proteja somnul.

O întâmplare ciudată

In Rodos mi s-a întâmplat ceva ciudat. Am întâlnit-o pe Sfânta Vineri. Am știut imediat că bătrânica ce mi-a ieșit în cale și m-a chemat în casa ei, nu este una oarecare. In primul rând, pentru că am înțeles aproape tot ce mi-a povestit, deși vorbea în grecește, iar eu nu știu o boabă. In al doilea rând, m-a vrăjit așa de tare încât am uitat să-i fac o fotografie, să-mi dovedesc mie însămi că a fost reală. Lasând gluma la o parte, să vă spun pățania…

Pentru că nu mi-a plăcut seara grecească la care mă înscrisesem ( înghesuială mare, gălăgie, mâncare nu tocmai atrăgătoare, o mulțime de ruși amețiți ) am ieșit la o mică plimbare în jurul localului. Invâtindu-mă eu pe străduțe și pierzând vremea uitându-mă la case, dau din întâmplare peste o bătrânică ce stătea pe un scăunel în fața ușii, în răcoarea plăcută a serii. Cum m-a zărit a și intrat în vorbă și m-a invitat să-i vizitez gospodăria.

Era o casă bătrânească , veche, cum nu mai sunt multe în vremurile noastre. Avea o singură încăpere mare, cu despărțiri invizibile între bucătărie, dormitor, camera de zi, cu dulapuri încastrate în perete, cu rafturi prinse tot pe perete,pline cu fotografii. Podul casei era și el parte componentă a casei, se deschidea liber până sub acoperiș. Prin el zburau vesele două rândunele care-și făcuseră cuib sub o grindă, și care intrau și ieșeau după voie. Și mi-a prezentat bătrânica toate cele din gospodărie, ceramica veche, ștergarele frumoase,  apa curentă ce venea direct în casă – încă de pe vremea italienilor care au stăpânit insula după primul război mondial. Mi-a povestit despre familia ei, despre soțul care murise demult, despre copii plecați de acasă departe, în Grecia continentală. Mi i-a prezentat pe fiecare din fotografiile ținute cu drag, la loc de cinste, lângă icoane. Ne-am despărțit cu greu, mai erau multe de spus. La plecare am primit un pachețel cu bomboane și mi s-a strecurat în sân o mică rămurică de busuioc cules din grădina liliputană din fața casei. A fost busuiocul cel mai parfumat pe care l-am mirosit în viața mea.

Este una din amintirile cele mai plăcute pe care le am, nu numai din sejurul din Rodos, ci din toate călătoriile pe care le-am făcut.

0

0