Călătoria noastră prin Indochina a luat sfârșit în Phnom Penh, capitala și cel mai populat oraș al Cambodgiei. Am ajuns aici într-o seară, ca de obicei, mult prea târziu ca să mai am chef să colind pe străzi. Prima impresie pe care mi-am făcut-o despre oraș, de la fereastra camerei mele de hotel, a fost surprinzător de favorabilă. A doua zi părerile bune s-au confirmat cu vârf și îndesat, Phnom Penh mi s-a părut un oraș curat, aerisit și foarte modern. Păcat că bateriile mele personale erau deja complet descărcate așa că m-am mulțimit doar cu vizitele din programul oficial și nu am hălăduit pe străzi de capul meu.
Ghidul pe care l-am avut în Phnom Penh vorbea foarte bine engleza, l-am înțeles fără efort, dar era cam alunecos. Ne dădea explicații amănunțite despre locurile pe care le vedeam, cârcotea din greu cu privire la starea națiunii, amintea mereu de perioada de tristă amintire a Khmerilor Roșii dar la întrebări mai concrete era cam evaziv. Poate practica un soi de autocenzură conștientă sau inconștientă cauzată de situație politică ciudată a Cambodgiei. Teoretic țara este o monarhie constituțională, practic însă e condusă de două dinastii. Pe de o parte sunt regii din Casa Norodom ce nu au în prezent o prea mare putere. Fostul rege însă, Norodom Sihanouk, a fost rând pe rând atât rege cât și președinte, prim-ministru și lider al unui guvern aflat în exil (culmea-culmilor, până și în China). Pe de altă parte există și dinastia prim-miniștrilor. Actualul prim-ministru este Hun Manet ce l-a urmat în funcție pe tatăl său Hun Sen, un personaj cam sinistru. Fost khmer roșu și-a trădat camarazii pentru virtnamezi, fost marxist a îmbrățișat cu entuziasm capitalismul și a acumulat averi considerabile.
Am văzut Phnom Penh mai degrabă de la fereastra autocarului. De vizitat am vizitat Palatul regal, Muzeul național și un templu care a dat numele orașului. Câțiva dintre tovarășii mei de călătorie s-au dus să vadă Câmpia Morții de la Choeung Ek, una dintre cele peste 300 de locuri de acest fel folosite de de Pol Pot și de Partidul Comunist din Kampuchea pentru a-i îngropa pe dușmanii de clasă. În perioada 1975 – 1979 a avut loc în Camdodgia un genocid, executat într-un soi de psihoză colectivă, în care jumătare de populație a ucis-o pe cealaltă. Erau vizați în principal intelectualii, orășenii în general și străinii. Pol Pot dorea să reînvie Imperiul Khmer de odinioară care, după mintea lui, a fost construit de oameni dintr-o rasă pur-sânge khmeră ce erau sută la sută agricultori. Pentru că nu sunt un mare fan al acestor destinații turistice eu una am stat locului și-am preferat să mă învârt în jurul unei piețe vechi în care grupul nostru a fost abandonat pentru un ceas și un pic. Nu mi-a plăcut nici piața dar asta e …
Palatul Regal
Vizita la Palatul Regal al Cambodgiei a stat mereu sub semnul întrebării, depindeam de toanele regelui, nu era clar dacă avea chef să ne primească au ba.
Palatul acesta este de fapt un complex de clădiri care servește drept reședință oficială pentru regele Cambodgiei și este situat nu departe de locul în care râul Tonle Sap se varsă în Mekong. Este împărțit, prin ziduri înalte, în patru secțiuni: curtea Pagodei de Argint, curtea Sălii Tronului, Palatul Khemarin și Curtea Interioară în care se află reședința privată a monarhului. Muritorii de rând pot intra doar în primele două secțiuni.
Prima oară am intrat în zona dedicată Pagodei de Argint, o curte imensă în mijlocul căreia a fost construit un templu cu nume complicat dar căruia i se spune pe scurt Wat Keo. Am avut voie să intrăm și în interiorul lui dar n-am avut voie să facem fotografii. Am dat acolo peste tot feluri de comori naționale, în principal statui ale lui Buddha. Cele mai prețuite sunt un mic Buddha de cristal de culoare verde, botezat Buddha de Smarald, și un Buddha Maitreya bogat împodobit. În curte am putut fotografia cât am poftit statuia regelui Norodom, stupele albe de marmură generos sculptate ce servesc drept morminte regale și pomii înfloriți. Zidul ce înconjoară această curte este și el interesant pentru că e pictat de-a roata cu povestea epică a lui Reamker, adică Rama în varianta cambodgiană.
Curtea Sălii Tronului era parcă și mai frumoasă, mai verde și mai plină de flori, mai aerisită. În Sala Tronului nu am fost poftiți, a trebuit s-o admirăm doar din ușă și nici nu am avut voie să facem poze. Prin curte mai erau presărate câteva pavilioane. Într-unul din ele am putut admira o parte din garderoba regală și un costum de cununie. Un altul era un dar primit de regele Norodom de la împăratul Napoleon al III-lea al Franței. Mi s-a părut o ciudățenie pentru că era făcut din fontă. Cum o fi să stai într-o asemenea clădire pe căldurile îngrozitoare din Cambodgia?
Muzeul național al Cambodgiei
Fost-am și la Muzeul Național al Cambodgiei, principalul muzeu de istorie și arheologie al țării, ce găzduiește una dintre cele mai mari colecții de artă khmeră din lume. Este o clădire frumoasă, în stil tradițional, înconjurată de grădini. Având în vedere mărimea sitului de la Angkor mă așteptam la un muzeu imens dar n-a fost cazul. Probabil o altă colecție de artă khmeră, la fel de mare, poate fi găsită la Louvre.
Muzeul a fost înființat de francezi și a trecut sub controlul cambodgienilor abia la cucerirea independenței. În timpul Khmerilor Roșii a fost devastat și mulți dintre angajații muzeului au fost considerați dușmani ai poporului și trimiși la reeducare sau uciși.
Wat Phnom Daun Penh
La sfârșit de program am vizitat și pagoda Wat Phnom, cea care a dat numele orașului.
Legenda locului povestește de o doamnă bătrână și bogată ce trăia pe la anul 1372 într-o casă așezată în locul în care se vărsa râul Tonle Sap în Mekong. Într-una din zile, doamnei Penh i s-a făcut poftă să se scalde în râu și-a observat cu această ocazie un copac Koki suspect ce plutea în apropiere. Nu mare i-a fost mirarea când a găsit în scorbura copacului patru statui. Trei dintre ele îl reprezentau pe Buddha iar a patra pe Vishnu. Impresionată, doamna Penh le-a cerut sătenilor să construiască un deal artificial și un mic templu în preajma casei ei, pentru a adăposti statuile. Și iac-așa a luat naștere mănăstirea Wat Phnom și Phnom Penh, care înseamnă de fapt Dealul doamnei Penh.
Mi-ar fi plăcut să am mai multe de povestit despre Phnom Penh, dar asta e tot, cam atât am putut. A doua zi aș mai fi putut face o plimbărică, m-ar fi tentat cheiul râului, dar până la urmă am renunțat și am stat la hotel, la răcoare, ca să-mi fac bagajul și să lenevesc. Mă aștepta un lung drum spre casă.
Fii primul care comentează