Am impresia că jumătate din grupul nostru călător prin Indochina a venit în excursia asta în principal pentru a vedea templele khmere de la Angkor. Nu de puține ori am auzit pe unul sau pe altul pomenindu-le sau exprimându-și nerăbdarea de-a ajunge odată acolo. Și iacătă, sosise în sfârșit momentul să li se împlinească dorința.
Din Luang Prabang am luat un alt avion mititel până în orașul cambodgian Siem Reap, poarta de intrare modernă în bătrânul oraș Angkor. Am aterizat pe un aeroport nou și foarte modern, aflat la o oareșicare depărtare de oraș și construit din câte am înțeles de chinezi. Aeroportul vechi, poluant, aflat foarte aproape de temple, nu a fost pe placul UNESCO așa că a fost închis. Pentru a intra în Cambodgia românii au nevoie de viză iar pentru a o obține, primul pas este să-și înregistreze datele într-o aplicație guvernamentală. Dacă nu ai smartphone găsești în aeroport o grămadă de tablete pe care să le poți folosi. Funcționarii de la ghișee erau cam morocănoși dar și-au făcut treaba eficient: unul mi-a luat pașaportul, altul banii iar al treilea mi-a dat înapoi pașaportul și un bilețel ce trebuia prezentat la punctul de trecere al frontierei.
Până să scăpăm cu totul din aeroport și să ajungem în oraș, până am luat cina … se lăsase deja întunericul. Singura amintire deosebită pe care o am despre Siem Reap a fost atmosfera tihnită din acea seară, de pe malul râului omonim.
A doua zi dimineața ne-am prezentat la casa de bilete a complexului de la Angkor, o ditamai clădirea cu tot soiul de facilități, înclusiv o grămadă de ghișee la care trebuie să te prezinți personal pentru a ți se lua o fotografie. În complexul de la Angkor poți intra doar cu moaca afișată pe bilet. Angkor Pass-ul pe care l-am primit era valabil pentru trei zile de vizite și ne garanta accesul la toate cele 72 temple principale ce există în parcul arheologic, împrăștiate pe vreo 400 km². Am impresia că biletul îți oferă un program flexibil, e valabil pentru un interval de timp și dacă clachezi într-una din zile, și nu mai ai chef sau putere, poți lua o pauză. Pe dos biletul avea înșirate de-a roata numere cu toate zilele din lună și primea o găurică în dreptul zilei calendaristice în care te prezentai în fața primului obiectiv. Vizitele noastre s-au desfășurat în două zile consecutive, după cum se poate constata și din suvenirul prezentat mai jos.
Puțină istorie
Ghidul pe care l-am avut în Siem Reap a fost foarte sufletist și deosebit de mândru de moștenirea lui khmeră. De la el am aflat tot soiul de lucruri despre Angkor și despre regii care au lăsat moștenire Cambodgiei și lumii întregi puzderia aceea de temple.
Cel care a declanșat evenimentele care au dus la înființarea imperiului khmer a fost un prinț pe nume Jayavarman al II-lea. După părerea istoricilor, domnia lui a început în anul 802 d.Hr. printr-un grandios ceremonial de consacrare în care noul rege s-a proclamat chakra-vartin, adică un monarh universal, după model indian. Tot atunci el a declarat independența statului său, Kambuja, față de un regat pe care inscripțiile îl numesc Java. Să fie insula Java actuală sau poate un alt regat, nimeni nu știe cu siguranță. Oricum, Java aceea trebuie să fi fost un loc puternic influențat de hinduismul Indiei, preluat mai apoi și de khmeri. Evenimentul acesta de consacrare s-ar fi petrecut în vârful unui deal aflat la vreo 40km nord de Angkor, în capitala de atunci ce se numea Mahendraparvata – Muntele Marelui Indra.
În următoarele patru secole, succesorii lui Jayavarman al II-lea aveau să se considere la rândul lor deva-raja (zei-regi), întrupări ale lui Shiva sau Vishnu pe pământ. Începând cu mijlocul secolului al 9-lea s-ar putea spune că au creat lumea pentru a doua oară în jurul noii lor capitale Angkor (Orașul) de pe malul lacului Tonle Sap (Marele Lac). Iar lumea cea nouă a fost concepută în așa fel încât să oglindească regatul ceresc al zeilor hinduși. Temple-mausoleu ale regilor semi-divini au fost construite ieșind din mijlocul unor rezervoare de apă și canalele de irigație precum Muntele sacru Meru din Oceanul Primordial. E greu pentru noi, cei trăitori într-o lume secularizată, să ne imaginăm cum e să ai convingerea că trăiești și muncești într-un univers sacru. Acum am zice că biciul și nu credința i-au mânat pe locuitorii Angkorului să construiască treptat un imens sistem hidraulic cu ajutorul căruia controlau inundațiile Mekongului și-și irigau culturile de orez pe tot parcursul anului. Cu timpul orașul-stat s-a extins pe mii și mii de hectare și a susținut o populație numeroasă. Imaginile din satelit din ziua de azi ne arată că în perioada sa de vârf, între secolele 11 și 13, Angkor a fost cel mai extins complex urban preindustrial din lume.
Ghidul nostru a insistat mereu în explicațiile lui asupra universului cosmic în care este integrat complexul de la Angkor. Ne-a povestit de orientarea precisă a templelor în direcția est-vest, de modul în care răsare soarele în timpul echinocțiilor chiar deasupra turnului principal al lui Angkor Wat. Și-a mai amintit de-o ipoteză recentă care spune că aliniamentul templelor ar corespunde unei proiecții pe pământ a constelației Draco, așa cum apărea ea în timpul construcției lor.
Dintre regii cei mai importanți ai Angkor-ului ar merita pomeniți doi. Suryavarman al II-lea, ce-a domnit între anii 1113 și 1150, a fost responsabil cu construirea templului de la Angkor Wat și cu extinderea imperiului. În timpul lui khmerii stăpâneau Cambodgia, o bună parte din Thailanda și din Laosul modern și Vietnamul de sud. Pentru o perioadă scurtă de timp au controlat și teritoriile regatului Champa din Vietnamul central. Al doilea monarh este considerat cel mai mare dintre toți, Jayavarman al VII-lea, ce a domnit între anii 1181 și 1219. Pe vremea lui s-au construit Angkor Thom, numeroase alte temple dar și drumuri, spitale și azile.
Nu se cunosc precis cauzele care au dus la decăderea imperiului khmer. Ar putea fi vorba de o catastrofă ecologică cauzată de supraexploararea pământului, sau poate de dereglări ale ploilor musonice urmate de secete ce au cauzat daune infrastructurii hidraulice a imperiului. Oficial, sfârșitul Imperiului Khmer s-a produs în anul 1431 când siamezii din Regatului Ayutthaya au cucerit Angkorul. Regele de-atunci l-a părăsit definitiv și s-a mutat în sud. Angkor a fost năpădit de junglă și aproape uitat până când francezii s-au apucat să-l readucă la o nouă viață, pe la începutul secolului 20.
Angkor Wat
Prima găurică din biletul nostru de intrare am primit-o în dreptul podului ce ducea la intrarea în templul superlativelor, Angkor Wat, cea mai mare clădire religioasă construită vreodată și una dintre cele șapte noi minuni ale lumii.
Până să ajungem la templul propriu-zis a trebuit să facem o mică excursie printr-o curte imensă. Era sezonul căsătoriilor în Cambodgia așa că mișunau aici perechi frumos îmbrăcate și o grămadă de fotografi. Am oprit și în fața unuia dintre bazinele cu apă pentru a face poza obligatorie cu ansamblul reflectându-se în el. Apoi am intrat în clădirea principală.
Planul după care a fost construit Angkor Wat combină două stiluri arhitecturale, un templu-cu-galerii înconjoară un templu-munte. Pe pereții galeriilor erau povestite mahabharate și ramayane iar apsarele divine dansau din fiecare colțișor. Cele cinci turnuri din incinta interioară reprezintă Muntele Meru, lăcașul zeilor. Inițial Angkor Wat a fost templu hindus dedicat lui Vishnu iar altarul principal din vârful turnului central adăpostea o statuie a acestui zeu. Mai apoi s-a transformat în templu budist. De ceva vreme se vehiculează idea că templele acestea de stat, de forma unui munte, ar fi de fapt și mausolee. La baza turnului central din Angkor Wat s-ar afla un mormânt pregătit să-l primească pe Suryavarman al II-lea.
În general mulțimea de vizitatori prezentă la acea oră din zi se pierdea în imensitatea templului, mai puțin când a fost vorba să urc în vârful turnului central. A fost prăpăd, în special la coborâre, a trebuit să stau cam un sfert de ceas la o coadă groasă înainte de-a scăpa de acolo.
Templul Ta Prohm
A urmat la rând Ta Prohm, unde ne-am dus pentru a vedea cum e în stare să înghită jungla un templu. Distracția principală de aici e să studiezi cum rădăcinile unor arbori zdraveni se înfig printre ziduri și par a le devora. Era coadă mare la făcut fotografii și în locul în care Angelina Jolie s-a jucat de-a Lara Croft.
Templu Ta Prohm s-a numit la începuturi Raja-vihara, semn că pe vremuri a fost o mănăstirea budistă. A fost construit pe la începutul secolului al 13-lea de regele khmer Jayavarman al VII-lea și a fost dedicat mamei sale. Este un templu de galerii dar în zilele noastre multe dintre ele sunt prăbușite și pline de pietre imense ce barează drumul.
Angkor Thom
Fost-am și în Angkor Thom, orașul-capitală contruit de regele Jayavarman al VII-lea, probabil ultimul dintre marii regi ai Angkorului. Am intrat în oraș pe Poarta de Sud străjuită de patru fețe zâmbitoare, ce privesc spre cele patru puncte cardinale.
După care ne-am oprit la Terasa elefanților, lungă de vreo 350m, folosită de rege pe post de tribună gigantică de unde putea privi parăzi militare sau alte ceremonii publice. Pe vremuri servea drept bază și pentru marea sală de audiențe a regelui dar acum e cam prăpădită și în ruine. Peretele ei frontal este decorat cu basoreliefuri reprezentând elefanți, aproape în mărime naturală, garude înaripate și lei.
În chiar centrul capitalei lui Jayavarman al VII-lea se află Bayon, ultimul templu-munte construit în Angkor. Inițial a fost un templu hindus dar regele a cochetat cu budismul mahayana așa că l-a reconvertit. Ceea ce atrage atenția aici sunt cele 216 fețe gigantice și zâmbitoare de pe turnuri. Nu este prea clar pe cine reprezintă. După unele păreri ar fi Brahma care privește spre cele patru puncte cardinale. Sau poate e Shiva pentru că un al treilea ochi răsare în fruntea statuilor. Nici Buddha nu e exclus din ecuație, în forma lui Avalokitesvara, bodhisattva compasiunii. Sau, de ce nu, deva-raja care a ctitorit templul, Jayavarman al VII-lea însuși.
Ne-am învârtit și noi puțin prin galeriile templului dar n-am putut urca pe terasele superioare pentru că erau închise pentru restaurare.
Templul Bakong
Dacă îmi mai aduc eu bine aminte, a doua găurică de pe biletul de intrare am obținut-o la templul Bakong, aflat într-o zonă care astăzi se numește Roluos și care era pe vremuri prima capitală a imperiului khmer, orașul antic Hariharalaya.
Templul acesta e mai vechi decât suratele lui mai celebre. A fost construit la sfârșitul secolului al 9-lea d.Hr. și a servit drept templu oficial de stat pentru un rege ce se numea Indravarman I. Este de forma unei piramide în trepte și seamănă bine cu templul Borobudur din Java fapt ce întărește presupunerea că civilizația khmeră a fost influențată la începuturi de hinduismul javaian.
Templul Banteay Srei
Cel mai frumos templu pe care l-am văzut a fost Banteay Srei. De n-aș fi ajuns aici nu cred c-aș fi declarat vizita în Angkor o reușită. Mărturisesc, nu mi-au plăcut în mod deosebit munții aceia de piatră, ridicați probabil cu mult chin și trudă de oameni amărâți și nici fețele statuilor și basoreliefurilor prezente pretutindeni, ce afișau zâmbete ce mi s-au părut nițel crude.
Templul Banteay Srei m-a lăsat însă cu gura căscată. Construit în secolul 10, în mare parte dintr-o gresie roșie dură ce poate fi sculptată ca lemnul, este împodobit cu nenumărate sculpturi în basorelief minuțios executate, în special pe frontoane și buiandrugi. Templul este închinat zeilor hinduși Shiva și Parvati, reprezentați mai peste tot în sculpturi. După standardul templelor din Angkor, clădirile ce-l compun sunt mici ca dimensiuni, semn că a fost construit de consilieri de rang înalt și nu de regele însuși. Ghidul nostru ne-a atras atenția asupra numeroaselor deva reprezentate pe pereți, pe care le considera fermecătoare. Numele actual al templului li s-ar datora lor, Banteay Srei însemnând de fapt cetatea femeilor sau cetatea frumuseții. Ne-a povestit și de un caz celebru de furt de artă, când nimeni altul decât André Malraux a subtilizat patru dintre zeițe.
Banteay Srei a fost ultimul templu pe care l-am văzut în Angkor. La despărțite, nu mică mi-a fost mirarea când am întâlnit în mijlocul cărării ce m-a condus spre autocar un scorpion impresionant. Nu părea prea supărat dar nici nu se trăgea din calea noastră.
Oare ce mesaj or fi vrut să-mi transmită zeii locului prin intermediul acelui scorpion 🙂 ? Oare de ce Angkor nu mi-a plăcut atât de mult cum mă așteptam? Să fi fost din cauza căldurii insuportabile sau a răcelii ce mă sâcâia? Sau poate a fost gândul ascuns ce mi-a bâzâit în cap precum un zgomot de fond enervant și care-mi șoptea că în spatele seninătații spirituale ale fețelor din piatră din Angkor se ascunde în fond, cu greu, foarte multă violență politică.
Fii primul care comentează