În a doua dimineață petrecută în Siem Reap am fost poftiți într-o mică croazieră ce-avea să ne poarte pe apele lacului Tonlé Sap (Marele Lac) iar îmbarcarea pe vas am făcut-o la marginea unui sătuc ce se numea Kampong Phluk. Nu auzisem de locurile astea în viața mea așa că surpriza pe care mi-au oferit-o a fost cu atât mai mare.
Tonlé Sap este un lac din nord-vestul Cambodgiei ce ține de sistemul fluvial al Mekong-ului. Este cel mai mare lac cu apă dulce din Asia de Sud-Est și unul dintre cele mai diverse și productive ecosisteme din lume motiv pentru care a fost desemnat de către UNESCO Rezervație a Biosferei. Lacul este alimentat de râul Tonlé Sap, lung de 120 de kilometri, ce se varsă în Mekong în dreptul orașului Phnom Penh, capitala actuală a Cambodgiei. Râul acesta e cam ciudat de felul lui, curge în ambele sensuri. Nici Lacul Tonlé Sap nu se lasă mai prejos într-ale ciudățeniilor. În timpul sezonului uscat, ce ține din octombrie până în iunie, lacul se micșorează considerabil datorită evaporării și în special datorită drenajului cauzat de râu. Adâncimea lui scade cu vreo șase metri și-și pierde mai mult de trei sferturi din suprafață. Primele ploi de la începutul lunii iunie nu-i aduc nici o îmbunătățire semnificativă. Lacul își recuperează volumul datorită creșterii mult mai rapide a apelor Mekongului. Pe la mijlocul lunii iunie, în Phnom Penh Mekongul se înalță cu o jumătate de metru pe săptămână împingând apele râului înapoi în lac. Tonle Sap, râul, începe să curgă efectiv în direcție opusă. Prin iulie ploile musonice fac ca apele să iasă din matcă iar pe la sfârșitul lunii august suprafața inundată ajunge să fie imensă, spre bucuria cultivatorilor de orez. Apoi, pe măsură ce ploile se opresc, Mekongul se retrage iar râul Tonle Sap își schimbă din nou direcția.
Croaziera pe care am făcut-o noi a avut doar ca pretext Marele Lac. În realitate am plutit pe un mic canal ce deservea satul Kampong Phluk. A fost ca o întoarcere în timp. Am putut vedea astfel o așezare lacustră ce ar fi putut proveni direct din vremurile Imperiului khmer din Angkor. Eram în februarie, pe la sfârșitului sezonului secetos, așa că apele erau scăzute. Casele erau cocoțate toate pe piloni înalți pe care se putea vedea urma lăsată de ape în timpul musonului. Cine și-ar fi putut închipui acum că apa poate crește și ajunge în pragul ușii?
Satul mi s-a părut surprinzător de mare. Am înțeles că are și o școală și un dispensar medical. Lumea își vedea liniștită de treburi, obișnuită pesemne cu turiști veniți de peste mări și țări ca să caște gura la ei. Copiii înălțau zmee, prindeau vietăți de pe fundul apei sau ne făceau cu mâna zâmbind. Oamenii de aici sunt în principal pescari de origine vietnameză, în fond granița dintre state e la o aruncătură de băț. Ghidul nostru ne povestea că practică două feluri de pescuit, unul taxabil celălalt nu. Tot ceea ce pescuiesc pentru întreținerea propriei familii e netaxabil. Lacul e împărțit însă în parcele ce pot fi închiriate pentru un pescuit mai intensiv. În acest caz statul își cere partea cuvenită iar captura este de obicei vândută în piețele din Phnom Penh.
A fost interesantă croaziera noastră, o pauză binevenită ce ne-a îndepărtat gâdurile de la templele regilor din Angkor.
Fii primul care comentează