Oscar şi Lucinda de Peter Carey
A primit de la mine ⭐⭐⭐★★
Dacă te-ai lua după titlu, ai putea crede că e doar o poveste de dragoste. Și într-adevăr, pe la jumătatea cărții, Oscar Hopkins un tânăr preot anglican o întâlnește în sfârșit pe Lucinda Lepastrier, o bogată moștenitoare și proprietară a unei fabrici de sticlă din Sydney, în timpul călătoriei lor spre Australia. Iar mai spre sfârșitul cărții cei doi ajung să se și îndrăgostească.
După cum vedeți este puțin și o poveste de călătorie. Atât întâlnirea celor doi eroi ai cărții cât și despărțirea sunt urmarea unor călătorii. Cei doi se cunosc, după cum spuneam, în mijlocul oceanului, la bordul vasulului Leviathan ce-i poartă, pe Oscar spre noul lui post de misionar printre aborigenii coloniei, iar pe Lucinda înapoi spre casă. O altă călătorie, de data asta de explorare, de găsire a unei noi rute de acces pe un continent ce abia se lăsa descoperit, va termina brusc atât povestea de dragoste cât și cartea.
Dar firișorul subțire a poveștii de dragoste se pierde în încrengătura romanului dickensian a lui Peter Carey. Personajele principale par a fi Biserica Anglicană a secolului al nouăsprezecelea și multele orientări religioase ce o acompaniază. Oscar însuși provine dintr-o familie penticostală dar va ajunge preot anglican. De cealaltă parte a oceanului, personaj principal e mica societate englezească înfiripată la capătul lumii ce o încorsetează pe Lucinda mai puternic decât rochiile pe care nu vrea să le poarte.
Oscar și Lucinda sunt doi inadaptați ce nu se potrivesc nicicum rolurilor care le fuseseră desemnate de vremurile în care trăiau. Au sfârșit prin a-și inventa rolurile propri. Ceea ce i-a apropiat a fost patima lor comună pentru jocurile de noroc. Lucinda nu putea sta mult timp departe de masa de joc, pentru ea jocul era necesar supraviețuirii precum apa și aerul. Oscar în schimb juca cu metodă, analizând cu metodele științei șansele de câștig. Iar reușitele le atribuia înțelegerii lui asupra căilor lui Dumnezeu, în consecință surplusul de bogăție îl împrăștia celor aflați în nevoie. Jocul de noroc le va domina viața. Tot în urma unui pariu Oscar va pleca în necunoscut, pentru a transporta o biserică de sticlă într-un colț de Australie, de dragul Lucindei. Iar Lucinda a pus la bătaie toată averea ei, în speranța că totul se va sfârși cu bine, adică Oscar nu se va prăpădi pe drum iar ei doi vor sfârși prin a fi împreună. Dar în final Dumnezeu a dat cu zarurile și a ales un alt destin pentru cei doi.
N-aș putea spune că am ajuns să-i îndrăgesc pe Oscar și Lucinda. Nu m-au atras nici excentricitățile nici patimile lor. Mi-a plăcut însă foarte mult povestea , vraja cu care și-a țesut Peter Carey narațiunea. Primul lucru care mi-a venit în minte după ce am terminat cartea a fost replica data de Einstein lui Max Born, în scrisoare în care își spunea părerea asupra noilor teorii ale mecanicii cuantice ce nu-i erau tocmai pe plac. Zicea Einstein acolo că vocea lui interioară îi spunea că Dumnezeu nu joacă zaruri. Ei bine, pentru mine, cartea lui Peter Carey e o încercare poetică ce vine în sprijinul mecanicii cuantice.
La final vă las în compania autorului, cu un citat pe care-l consider „miezul” cărții.
Credința noastră e toată un pariu, domnișoară Lepastrier. Noi pariem – găsim totul la Pascal și chiar că e foarte înțelept, chiar dacă s-ar putea să nu fie nici pe departe îndeajuns de prezbiterian pentru gusturile Reginei Angliei – pariem că există Dumnezeu. Pariem pe viața noastră. Calculăm șansele, profitul, anume că vom sta alături de sfinți în rai. Îngrijorați pentru pariul nostru, ne trezim în în zori scăldați în sudori reci. Sărim din pat și îngenunchiem, chiar și în toiul iernii. Și Dumnezeu ne vede, și vede că suferim.
☙☙☙
Nu văd cum un asemenea Dumnezeu, care ne cere în primul și primul rând să ne punem în joc sufletele muritoare, în fiecare secundă a existenței noastre lumești … E un adevăr! Trebuie să riscăm în fiecare clipă a răgazului care ne-a fost dat. Trebuie să mizăm totul pe adevărul de nedovedit al existenței Lui.
☙☙☙
Că un astfel de Dumnezeu poate judeca aspru un om care mizează câțiva bănuți pe probabilitatea ca un animal fară minte să termine primul o cursă, asta dacă nu cumva se poate considera blasfemie să aplici unei plăceri vulgare ceea ce este prin natura sa divin.
Fii primul care comentează