Uppsala pare să fi fost dintotdeauna cel mai important centru de spiritualitate al suedezilor. Fie că erau păgâni, sau creștini sau adepți ai iluminismului și-al științelor exacte, suedezii au roit de când se știu în jurul altarelor orașului pe care tot ei le-au construit, în funcție de toanele veacurilor.
Pe vremea vikingilor aici domnea Odin & Comp, stăpânii Walhallei. La nici cinci kilometri de centrul actual al orașului, în Gamla Uppsala se mai pot vedea câțiva tumuli sub care stau îngropate vechi altare închinate zeilor nordici. Legendele spun c-ar fi cele mai importante ce existau în această zonă.
Dumnezeul creștinilor s-a instalat cu fermitate în cea mai mare catedrală a Suediei, în gotica Uppsala Domkyrka, construită în secolul al 13-lea. Nici că i-a păsat de toanele muritorilor ce l-au părăsit pe Papa de la Roma și l-au preferat pe Luther. Catedrala a servit dintotdeauna drept sediu al Arhiepiscopiei de Uppsala, este biserică-mamă a Suediei, locul de încoronare și (uneori) de îngropăciune a regilor ei.
Știința, ultimul zeu ce-a cochetat cu mințile oamenilor își are altarele ei. Prin oraș sunt presărate nenumărate clădiri ce aparțin Universității din Uppsala, cea mai veche universitate din nordul Europei, fontată în anul 1477. Nu e puțin lucru să studiezi aici, universitatea e cotată printre primele 100 din lume. Dintre mulții savanți ce și-au tocit coatele și-au răgușit ținând cursuri prin aulele ei ar merita amintiți Anders Celsius – ce ne-a propus o scară de măsurare a temperaturii – și prietenul său Carl Linné – ce ne-a învățat cum trebuie făcută ordine în lumea în care trăim clasificând tot ce mișcă și ce nu mișcă pe pământul ăsta în regnuri, clase, specii … ( nu cred c-am să le învăț vreodată ).
Impresia pe care mi-am făcut-o în timpul scurtei vizite în Uppsala a fost că preferințele zilelor noastre par a fi respectate și aici. Zeii nordici au dispărut cu totul din peisaj, or fi stând ascunși în ADN-ul oamenilor. Creștinismul o duce binișor fiind reprezentat de catedrală și de încă vreo două-trei biserici. Știința însă o duce înfloritor, e imposibil să nu dai peste o clădire a universității, mai ales dacă te plimbi pe malul drept al râului Fyris, ce curge prin mijlocul orașului.
Am ajuns în Uppsala cu trenul, după vreo 40 de minute de la îmbarcarea din gara Stockholm. Era ultima zi pe care o petreceam prin Suedia așa că eram nițel obosite și cu o capacitate redusă de stocare a noi informații în cap. Drept urmare am preferat să colindăm mai mult prin oraș și să ocolim muzeele universitare care ne-ar fi pus limitele la grea incercare. Am intrat doar în Catedrală și în casa în care a locuit odinioară Carl Linné.
Iacătă și traseul urmat, în câteva fotografii.
Acasă la Carl Linnaeus
Nu cunoșteam mare lucru despre meritele lui Carl Linneus înainte de-a vizita Uppsala. Știam (vag) doar că el a fost responsabil cu introducerea în lumea științifică a clasificării plantelor și animalelor (adevărul e că n-am fost niciodată prietenă prea bună cu biologia). Pentru că i-am trecut pragul casei însă … am învățat o grămadă de lucruri de la prietenul ascuns în audio-ghidul ce-mi susura povești în căști. Așadar …
De era român, pe Carl Linneus l-ar fi chemai Carol Teianul. Tatăl său, Niels, un pastor luteran dintr-un sat din sudul Suediei, a fost primul din familie care a renunțat la patronim și și-a ales un nume de familie permanent. De-ar fi fost să respecte metoda tradițională de acordare a numelor pe el ar fi trebuit să-l cheme Niels Ingemarsson – Niels fiul lui Ingemar – iar pe fiul său, Carl Nielsson. În schimb, pentru că era un botanist pasionat și-a ales drept nume de familie o formă latinizată a denumirii copacului său favorit din gospodăria familiei – un tei uriaș, Lind în limba suedeză, de unde a ieșit până la urmă Linnaeus.
Unele dintre pasiunile tatălui au trecut, împreună cu numele, și fiului. Carl nu s-a făcut pastor ci profesor universitar ce se ocupa în special cu biologia. A studiat la universitatea din Lund, apoi în Uppsala iar „masteratul” și l-a luat în Olanda.
În anul 1741, Linneus a fost numit profesor de medicină și botanică la Universitatea din Uppsala. Titlul a venit la pachet cu șefia Grădinii Botanice înființate cu puțin timp în urmă, una dintre primele din Europa. Casa Grădinii Botanice a devenit locuința familiei Linneus pentru următorii 35 de ani. A fost un om de știință foarte apreciat la vremea lui. A fost înnobilat de regele Suediei ( care era neamț ) de unde și cel de-al doilea nume sub care e cunoscut, Carl von Linné. Ia ghiciți cum arăta scutul său. Era împărțit in 3 secțiuni: una neagră pentru regnul mineral, alta verde pentru cel vegetal și cea din urmă roșie pentru regnul animal. Iar în mijlocul lui trona un ou – pentru că Linneus considera că oul a existat înaintea găinii și nu invers.
Vizita noastră a început cu casa. Universul familial pe care l-am descoperit aici era împărțit în două „regnuri”. Unul aparținea domnului Carl și consta din bibliotecă, birou de lucru și o sală în care se adunau studenții ce veneau să-i asculte prelegerile. Spunea ghidul din căști că a fost un profesor foarte îndrăgit și apreciat de elevii săi. Cel de-al doilea aparținea doamnei Linneus și consta din tot restul casei. Ea a fost cea care a dus greul gospodăriei. A fost interesant să ni-i imaginăm pe cei doi trebăluind în încăperile acelea mititele, fiecare cu lumea lui. Din păcate nu am avut voie să fac fotografii.
În schimb m-am destrăbălat în voie prin grădini, aici era voie să fotografiem cât pofteam. Grădina nu e mare deloc, dar foarte barocă și bine sistematizată, rânduri-rânduri ca la armată. Pe partea stângă era secțiunea plantelor perene iar pe partea dreaptă cea a plantelor anuale și bianuale. În spate erau plantele exotic-mediteraneene, iar pe margini o grămadă de copaci și tufișuri. Ordinea și disciplina erau întărite de plăcuțele înfipte în pământ pe care erau însemnate denumirile prezente în clasificarea inventată de șeful cel mare. În zilele noastre în grădină pot fi găsite aproximativ 1.300 de plante, dar numai acele soiuri care existau și pe vremea lui Linneus.
După moartea lui Linneus șefia Grădinii Botanice a fost preluată, pentru scurt timp, de fiul său Carl. Pe acesta însă nu l-a prea pasionat botanica, a și murit relativ tânăr. Discipolii adevărați ai lui Linneus au mutat Grădina Botanică în parcul Palatului Regal, loc în care se află și în ziua de azi.
După ce-am încheiat vizita la familia Linneus n-am mai făcut mare lucru. Am luat-o de-a lungul bulevardelor drepte ale orașului, am trecut prin buricul târgului până am ajuns la gară.
Acolo ni s-a deslușit ( după părerea noastră ) misterul acestui orășel ce ni s-a părut nespus de liniștit și pustiu. Tot poporul își lăsase bicicletele în parcare și era la muncă pentru a crește și mai mult PIB-ul, rușinos de mare și așa, al Suediei.
Nu mă lasă inima să nu pomenesc aici o picanterie despre Uppsala aflată pe când pluteam de-a roata insulei Södermalm din Stockholm, pe apele lacului Mälaren. O codiță a lacului ăstuia ajunge până în Uppsala. Spunea audio-ghidul de pe vasul de croazieră c-ar trebui să revenim aici prin februaie, să ne încercăm puterile în competiția Vikingarännet. În acea perioadă a anului apele lacului îngheață bocnă iar distanța de 80 km dintre Stockholm și Uppsala poate fi parcursă pe patine. Se încumetă careva ?
Tot mai bine cu trenul. Am ajuns în Stockholm după amiaza, ne-am mai învârtit nițel prin jurul hotelului, apoi ne-am luat rămas bun de la Gamla Stan. Seara ne-am retras la hotel pentru a ne face bagajele. A doua zi dimineață urma să ne luăm zborul spre casă.
Foate,foarte mult…!