De prindeam vreme urâtă în timpul sejurului nostru suedez – ploaie, lapoviță, ninsoare ori o caniculă insuportabilă – vizitam sigur mai multe muzee. La aterizare, la o primă impresie, părea că asta are să ne fie soarta. Suedia ne-a întâmpinat cu o ceață lăptoasă ce ne trimitea cu gândul la o serioasă sesiune de culturalizare. Lucrurile s-au schimbat radical până am ajuns în oraș. Norii de ploaie s-au împrăștiat care încotro iar pe cer au rămas doar soarele și câțiva cumuluși fotogenici. Vremea bună a ținut cu noi în toate cele patru zile și jumătate cât am stat în Stockholm. Afară nu erau mai mult de 25 grade, briza adia plăcut, era o vreme perfectă pentru a hălădui prin oraș așa că nu ne-a tentat deloc să stăm închise între patru pereți. Totuși, pentru a-i închide gura conștiinței de călător serios și responsabil am intrat și prin câteva muzee.
Două le-am dat gata chiar din prima zi. Imediat ce-am terminat cu formalitățile de cazare ne-am dus glonț pe insula muzeelor – în Djurgården – cu intenția de-a ne lămuri cum stă treaba cu Stockholm Pass-ul pe care îl achiziționasem. În broșurica pe care am primit-o zicea că nu trebuia să ne batem capul cu nimic, ci doar să prezentăm codurile de acces din mailul primit la intrarea în muzee, pentru a fi scanate. Mai zicea că nu puteam folosi Pass-ul pentru a intra de mai multe ori în același muzeu și că cele trei zile începeau să fie numărate la prima citire a Pass-ului. Așa s-a și întâmplat, de vineri de la prânz până luni la prânz ne-am făcut de cap cu ajutorul Pass-ului ăstuia.
Vasa Museet
Primul muzeu pe care l-am vizitat a fost Muzeul Vasa. Pe dinafară mi s-a părut urât de tot. O ditamai coșmelia maro, pătrățoasă și bondoacă, din care se ițeau trei catarge roșii. În interior însă am găsit o corabie de război cu 64 de tunuri din secolul al 17-lea, singurul vas din acele vremuri ce-a ajuns până în zilele noastre aproape intact ( 98% ).
Pe scurt, istoria acestei corăbii sună cam așa. Vasa a fost construită în șantierul naval din Stockholm între anii 1621 și 1628 cu scopul de-a fi nava amiral a flotei suedeze în timpul războiului contra uniunii polono-lituaniene. Era bogat decorată și ticsită cu tunuri de bronz, mai toate îngrămădite în partea superioară a navei. Partea proastă a fost că s-a greșit ceva la proiect și nava nu era bine echilibrată așa că s-a scufundat la prima pală mai serioasă de vânt, imediat după lansarea la apă, în mijlocul golfului Stockholm. Pe când ne fâțâiam noi în mini-croazierele pe care le-am făcut cât am stat în oraș, ne era amintită mereu pățania respectivă și ni se arăta locul în care s-a scufundat bunătate de corabie.
Vasa a rămas pe fundul mării timp de 333 de ani, doar tunurile de bronz au fost recuperate nu mult după scufundare. În anul 1961 a fost ridicată la suprafaţă și, după o îndelungată procedură de restaurare și conservare, a fost prezentată publicului într-un muzeu ce-i este dedicat 100%.
Mi s-a părut interesant să mâ învârt în jurul acelei corăbii din alte timpuri. Interesante mi s-au părut și vitrinele cu obiecte recuperate de pe navă, ce aminteau de viața de zi cu zi a celor ce-au trăit acum câteva sute de ani. Ce nu mi-a plăcut a fost c-a trebuit să stăm o grămadă de timp în semiobscuritate – lucru de înțeles însă dacă ne gândim la condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a păstra în bune condiții această relicvă. La sfârșit m-am bucurat să ies la soare și aer curat.
Skansen
Cu această vizită am împăcat și capra și varza. Am văzut un muzeu dar am stat mai tot timpul pe-afară, urcând și cobărând delușorul din Djurgården unde e amplasat.
Skansen se laudă c-ar fi primul muzeu în aer liber din lume. A fost inaugurat în anul 1891 de către Artur Hazelius, același care a înființat Nordiska Museet aflat în apropiere ( muzeu pe care nu l-am onorat cu prezența noastră ) și vrea să arăte modul de viață din diferite părți ale Suediei înainte de epoca industrială. Nu e doar un muzeu al satului. Mai există acolo o mică grădină zoologică unde sunt ținute în special animale din fauna Suediei. Ba are și o fermă cu animale domestice, printre care ponei, spre deliciul copiilor care vin să-i călărească.
Ne-a plăcut muzeul satului în variantă suedeză, aproape la fel de mult ca ale noastre. E mărișor și aerisit așa c-am obosit rău de tot umblând pe străduțele lui. Multe case erau deschise, le-am văzut și pe dinăuntru, prilej cu care am putut constata marea asemănare dintre ustensilele lor și ale noastre. O cultură a lemnului și la ei și la noi.
Într-un colț al muzeului stătea înghesuit și un mic orășel de provincie de pe vremuri. Am dat acolo peste tot felul de case și făbricuțe: un meșter sticlar adevărat dar asiatic meșterea tot felul de obiecte și le ardea în cuptoare vechi, fabrica de mobilă își aștepta lucrătorii, o brutărie făcea bunătăți și le vindea cui dorea, tipograful și-a deschis casa pentru noi … și câte și mai câte.
Pe-o pajiște din vârful delușorului pregătirile erau în toi pentru sărbătoarea de midsommar, ce-avea loc la sfârșitul săptămânii ce urma. În Suedia, cu iernile ei grele și cu nopțile interminabile, solstițiul de vară se sărbătorește la fel de intens ca și Crăciunul. Mi-ar fi plăcut să văd și eu un midsommarstänger ( un fel de țăruș împodobit cu flori și cu verdeață în jurul căruia se dănțuiește ) dar nu era ridicat încă nici unul.
Muzeul Nobel
Cine e curios să afle informații despre Alfred Nobel, despre lauriați ai premiului Nobel indiferent de categorie și despre modul în care funcționează comitetul ce acordă premiile poate să se prezinte la Muzeul Nobel. E imposibil să nu dai peste muzeul ăsta. Se află în buricul lui Gamla Stan, în piața Stortorget, într-o clădire mare și frumoasă ce a adăpostit pe vremuri bursa.
Nu știam mare lucru despre acest muzeu și n-aveam în plan să-l vizitez. Dar pentru că am ajuns prin preajma lui de nenumărate ori am zis că n-are ce să strice dacă intrăm câteva minute să-l vedem. Oricum, era pe lista acoperită de Stockholm Pass, așa că nu ne-a costat nici un sfanț în plus.
Ce-am făcut acolo? În primul rând am butonat nițel ecranele ce furnizau informații despre toți laurații premiului Nobel, pe ani și pe categorii. Apoi am trecut printr-o mică expoziție dedicată lui Martin Luther King și printr-o sală în care era povestită viața lui Alfred Nobel.
Și cam atât. N-a fost ceva ieșit din comun, aceleași informații le puteam găsi pe net, din fotoliul de acasă.
Palatul Regal
Un alt obiectiv pe lângă care am trecut zi de zi a fost Palatul Regal. L-am vizitat abia după ce ne-am întors de la Palatul Drottningholm, pentru comparație. Mai avusesem o tentativă de a-l vizita și în ziua precedentă dar am fost întoarse din drum la intrare unde ni s-a recomandat să revenim într-o altă zi pentru că atunci aveau loc nu știu ce recepții oficiale.
Palatul Regal din Stockholm este deschis publicului curios dar este în același timp reședința oficială a regelui Suediei și locul de desfășurare a majorității recepțiilor oficiale ale monarhiei. O combinație neobișnuită și nu prea des întâlnită. E o imensitate barocă, pătrățoasă și austeră cu mai mult de 600 de camere. N-aș putea spune că ne-a plăcut în mod deosebit. Am văzut acolo o colecție interesantă de colane ale ordinelor cavalerești suedeze, apartamentele regale și tezaurul ce se află undeva sub pământ în încăperi îngropate la subsol.
Storkyrkan – Catedrala din Stockholm
Chiar lângă Palatul Regal se află Storkyrkan, cea mai veche biserică din Gamla Stan. Se spune c-ar fi fost ctitorită de către însuși Birger Jarl, întemeietorul orașului Stockholm, în cel mai înalt punct al insulei Stadsholmen. Prima ei atestare documentară s-a făcut abia în anul 1279. Clădirea barocă pe care o putem vedea astăzi e doar o haină nouă pe care și-a luat-o vechea biserică, pentru a se asorta cu palatul din vecini.
Primăria
Am dat târcoale des și Primăriei din Stockholm, o dată pentru că în apropiere se afla cheiul de pe care am plecat în vreo două croaziere și, în al doilea rând, pentru că ne plăcea să privim orașul din părculețul amenajat în fața ei.
Dacă ne-am tot învârtit prin jurul ei am zis c-ar fi cazul s-o vedem și pe dinăuntru, nu de alta dar aici se țin banchetele oferite odată cu decernarea premiilor Nobel. Zis și făcut. La casa de bilete ( pass-ul expirase din păcate ) ne-a întâmpinat un spiriduș suedez ce-avea să ne fie și ghid. Primăria se poate vizita doar în grupuri organizate, la ore fixe și cu ghizi ce povestesc în diferite limbi. Noi am ales primul tur în engleză deși mama nu știe o boabă din limba asta. N-a fost nici un bai, ghidul nostru interpreta povestea ce-o avea de spus cu patos, punându-și tot corpul la treabă. Mama zice c-a înțeles perfect pantomima lui.
Deși pare veche, Primăria din Stockholm a fost contruită între anii 1911 și 1923 din nici mai mult nici mai puțin decât vreo 8 milioane de cărămizi. Arhitectul său, Ragnar Ostberg, a ridicat una dintre cele mai importante clădiri în stil romantic național dar s-a inspirat și din arhitectura renașterii italiene. De exemplu, marea Sală Albastră, locul în care se ține banchetul Nobel, seamănă cu Piazza San Marco din Veneția. Doar că e acoperită, altfel nu știu cum s-ar bucura lumea de cina festivă.
În acea sală imensă a început și vizita noastră. Ne povestea ghidușul nostru că deși e foarte mare, la banchet abia poți arunca un ac, e ticsită de lume. Ne mai povestea că fiecărui mesean îi e alocat un spațiu de 52 cm la masă, așa că musai trebuie să respecte codul bunelelor maniere și să mănânce cu coatele lipite de trup. Și nu carecumva să ne imaginăm că oaspeții speciali sau capetele încoronate se pot lăfăi în voie. Ei au doar cu vreo 3 cm mai mult decât restul muritorilor.
Am urcat apoi la etaj unde-am pășit în liniște pe coridoare pentru a nu perturba munca funcționarilor publici și bunul mers al orașului. Am făcut un popas în Sala de Consiliu unde tocmai se pregătea o ședință, bun prilej pentru a fi puși la curent în legătură cu procentele ocupate de consilierii roșii, albaștri și verzi. Apoi am trecut prin Camera Ovală unde sâmbăta e coadă mare la ceremoniile de căsătorie civilă. Chiar și noi, dacă ne bătea gândul să ne mărităm / însurăm ne puteam înscrie pe lunga listă de așteptare. Doar că, pentru că eram străini, ar fi trebuit să plătim în plus o taxă. De la ferestrele Galeriei Prințului am zărit lacul Mälaren și orașul Stockholm. Peisajul ce se zărea pe geam era pictat pe peretele de vis-a-vis de către prințul Eugen – de unde și numele sălii. Cea mai cea încăpere ni s-a părut Sala Aurie. E tapetată de sus până jos cu mozaic aurit și din loc în loc sunt reprezentate scene din istoria Suediei. Dar nu merita să furăm nici o pietricică din mozaic, ne garanta el ( ghidul nostru ) că nu era nici o scofală. Foița e așa de subțire că nu ne recuperam nici măcar banii dați pe bilet. Și să nu ne speriem, arătania ce ne privea de pe-un perete nu e defel Meduza lui Perseu, ne asigura el că n-aveam cum să rămânem împietriți, ci e Regina lacului Mälaren, adică întruparea umană a orașului Stockholm ce stă ca o boieroaică în mijlocul lumii.
La despărțire am fost îndemnați să urcăm și în turnul primăriei dar, pentru că liftul nu ne ducea până în vârf și mai trebuiau urcate pe jos un număr respectabil de trepte, am zis pas.
Riddarholmskyrkan
Vreau să amintesc în două vorbe și biserica Riddarholmskyrkan, cu toate că aici am făcut o vizită fulger ce-a durat doar vreo zece minute, pentru că am ajuns la ea chiar înainte de închidere. Biserica ni s-a părut interesantă pe dinafară așa că am fost curioase să-i vedem și interiorul.
De pe-o tăbliță am aflat că la începuturile ei biserica a ținut de o mănăstire franciscană ridicată în acest loc în anul 1270. După ce Suedia a trecut la protestantism călugării au fost alungați iar biserica a devenit locul de îngropăciune a regilor și a nobilimii suedeze.
N-am apucat să ne aprofundăm cunoștințele în materie de istorie a Suediei în timpul vizitei fulger. Am zărit o mulțime de blazoane ce acopereau pereții și o altă mulțime de sarcofage. Adevărul e că n-am priceput mare lucru până să fim poftite afară.
Cam atât despre trecutul în revistă a muzeelor și bisericilor din Stockholm. Ar mai fi fost câteva obiective interesante de vizitat dacă mai aveam câteva zile la dispoziție. Am dorit însă să ieșim puțin și în afara capitalei. O jumătate de zi am petrecut-o în Sigtuna iar ultima zi am dedicat-o orașului Uppsala.
Fii primul care comentează