Te-ai luptat să fie viața tuturora mai frumoasă,
Însă vieții prea puțin de viață-i pasă!
(Distih – Tudor Arghezi)
Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.
Pentru credinţă sau pentru tăgadă,
Te caut dârz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.
Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când că nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când se adapă.
Singuri, acum în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: „Este!”
(Psalm 4 – Tudor Arghezi)
Pițigoi, pițigoi,
Nu mai treci și pe la noi
Umbli prin copaci streini
Și te văd pe la vecini.
Aveam două rândunele
Și-au plecat din cuib și ele.
Vă feriți de prispa mea
Parcă v-am făcut ceva,
Pe când eu, mereu, deștept,
Toată noaptea vă aștept,
Toata ziua, toată, vara,
Să v-ascult – ciupind vioara.
Pițigoi. mă simt sortit
Să mă știu tot părăsit.
(Tudor Arghezi – Pițogoii)
Mă chemi din depărtare şi te ascult
N‑am să te fac, pierduto, să mă aştepţi prea mult.
(Tudor Arghezi – la puțin timp după moartea Paraschivei, la puțin timp înainte de moartea sa)
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
– „Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. – „L-a mâncat!”
„Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.
Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
„S-a făcut a dracului!”
(Zdreanță – Tudor Arghezi)
Printre cimbru și susai,
Fir plăpând de păpădie
Nalță, greu, în vârf de pai,
Un bănuț de floare vie.
Norii lungi, pe sus, de plumb,
Nu-l ghicesc dintre urzici,
Soare galben, cât un bumb,
Răsărit pentru furnici.
Doar fărâma de pământ,
Care-l știe și cunoaște,
Îi păstrează chipul sfânt
Când un bou, trecând, îl paște.
(Menire – Tudor Arghezi)
Doamne, fă-i bordei în soare,
Într-un colţ de ţară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Şi îngust cât o ureche.
Şi-n pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Ca-n crâmpeiul lui să-ncapă
Cerul tău şi nesfârşitul.
Dă-i un fluture blajin
Şi o broască de zmarald.
Şi-n pădurea de pelin
Fă să-i stea bordeiul cald.
Şi mai dă-i, Doamne, vopsele
Şi hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta s-o zmângălească.
Şi când totul va fi gata
S-o muta la ea şi tata.
(Cântec de adormit Mitzura – Tudor Arghezi)
Pășiți încet cu grijă tăcută, feții mei,
Să nu-i călcați nici umbra, nici florile de tei,
Cel mai chemat s-aline, din toți, și cel mai teafăr
Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr.
(Inscripție pe amfura LUI – Tudor Arghezi)
Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi „Ţie”, eu te numisem „Tine”.
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari – şi proşti.
(Spuneai ceva? – Tudor Arghezi)
Când pleci să te-nsoțească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta.
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.
Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ți fie drag,
Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă.
(Inscripție pe o ușe – Tudor Arghezi)
Fii primul care comentează