
Conquerors: How Portugal Forged the First Global Empire de Roger Crowley
A primit ⭐⭐⭐⭐⭐
pentru că a reușit să dărâme în mintea mea niște mituri înșurubate de istoriile citite mai demult despre epoca marilor descoperiri geografice.
Mai demult înseamnă de fapt în copilărie și așa se explică de ce poveștile citite atunci mi-au lăsat impresia că expedițiile astea semănau mai mult a excursii relaxate, ca cele făcute de mine prin vacanță. Cât de departe de adevăr eram am aflat acum din cartea lui Roger Crowley.
Portughezii secolului al 15 și al 16, au fost niște războinici duri și cruzi, porniți în Reconquista împotriva necredincioșilor musulmani. Plecaseră de-acasă în căutarea miticului râu ce, presupuneau ei, străbătea Africa și care le-ar fi permis să ajungă în țara lui Presbyter Johannes, legendarul rege creștin al Estului. Aici și-ar fi unit forțele cu frații creștini și i-ar fi zdrobit pe dușmanii lor de moarte. Și așa, tot căutând gurile râului, au reușit să dea ocol Africii, să atace intrarea în Marea Roșie ( mare musulmană ), să ajungă în India și să amenințe serios comerțul arab din Oceanul Indian. Nu a fost defel o întreprindere ușoară. Dimpotrivă, marea majoritate a celor plecați piereau pe drum. De scorbut, din pricina furtunilor, în bătălii.
Dar cu toate că Bartolomeu Diaz, Vasco da Gama, Afonso de Albuquerque au fost de fapt niște aventurieri fără scrupule, cuceritori cruzi ce omorau femei și copii doar pentru că erau de altă religie, tot îți vine să-i admiri nițel. Măcar pentru curajul de a pleca în necunoscut la borduri unor ambarcațiuni ca niște coji de nucă plutind pe imensitatea oceanului. Pentru înțelepciunea de a duce la bordul caravelelor și a galioanelor oameni instruiți, care să deseneze hărți, să înțeleagă tainele curenților marini, regulile vânturilor și a astrelor. Au cucerit estul „cu pana într-o mână și sabia în cealaltă”. Pentru faptul că au fost primii care au deschis noi orizonturi europenilor și, după cum accentuează autorul, au pus bazele lumii globalizate în care trăim noi acum.
Fii primul care comentează