Jerash

Incursiunea noastră în Iordania a fost doar un scurt intermezzo într-o săptămână petrecută mai ales în Israel. Până să ajung acolo, imaginea mea despre Iordania se învârtea aproape exclusiv în jurul Petrei, al canioanelor roșiatice și al deșertului din Wadi Rum. Nu mă așteptam ca una dintre cele mai mari surprize ale călătoriei să fie un oraș roman.

Nu mult după trecerea graniței am ajuns în Jerash (citește Geraș), orașul care acum două mii de ani se numea Gerasa și făcea parte din Decapolis, grupul de orașe prin care Roma își organiza frontiera estică în Orientul Apropiat. Nu era o graniță compactă, de tipul unui zid continuu, ci mai degrabă o rețea de centre urbane și comerciale aflate la contactul dintre lumea mediteraneană și deșerturile Arabiei.

Orașul a fost întemeiat în perioada elenistică, după cuceririle lui Alexandru Macedon, dar și-a trăit epoca de maximă prosperitate sub romani. Din acea perioadă au rămas forumul oval, cardo-ul pavat care traversează orașul de la nord la sud, templele, amfiteatrele și lungile șiruri de coloane corintice care încă domină situl. Gerasa a prosperat până în secolul al VIII-lea când un mare cutremur a distrus mare parte din oraș. Acoperit treptat de nisip și uitat timp de secole, situl a fost readus la lumină abia la începutul secolului al XIX-lea.

Am intrat în sit pe sub arcul lui Hadrian, ridicat pentru vizita împăratului din anii 129-130 dHr. Chiar și astăzi intrarea are ceva ceremonial. Imediat după arc se află hipodromul, unul dintre acele spații care îți amintesc că orașul roman nu însemna doar temple, forumuri și administrație, ci și spectacol, mulțime, zgomot și pariuri. Nu s-au păstrat prea multe din tribune, dar forma arenei se citește încă foarte bine. Se pare că aici se organizează uneori demonstrații de curse cu care, pentru turiști. Noi n-am prins spectacolul, ceea ce poate nu a fost o mare pierdere.

După ce treci de arc și de hipodrom, orașul începe să se deschidă treptat printre coloane și terase de piatră arsă de soare. Centrul Gerasei era forumul oval, înconjurat de colonade și legat de cardo, principala arteră nord-sud a orașului roman. Strada încă păstrează pe alocuri urmele vechiului pavaj, lustruit de secole de pași, care și animale de povară. Din loc în loc se mai văd bazele fostelor magazine și ale clădirilor publice. Ruinele nu sunt izolate unele de altele, ci păstrează încă structura unui oraș adevărat.

În amfiteatrul bine conservat, doi localnici ne-au făcut o demonstrație de acustică și au început să cânte la cimpoi și tobă un imn scoțian. Momentul era atât de improbabil încât aproape că rezuma singur tot amestecul istoric al regiunii: un teatru roman din Iordania, turiști europeni și un instrument rămas în imaginarul local probabil din perioada influenței britanice și a poveștilor despre Lawrence al Arabiei.

Mai departe, intrând tot mai adânc în oraș, am ajuns la temple. Gerasa trebuie să fi avut mai multe locuri de cult, cum era firesc într-un oraș antic de asemenea dimensiuni, dar pentru turistul venit de peste mări și țări cele mai prezentabile au rămas templele lui Zeus și Artemis. Nu sunt întregi, firește, însă coloanele și fragmentele păstrate sunt suficiente ca să-ți dea măsura ambiției cu care fusese construit orașul.

Cel mai puternic efect nu îl au totuși templele luate separat, ci cardo-ul, strada principală mărginită de coloane. Pe măsură ce înaintezi printre ele începi să vezi Gerasa nu ca pe o colecție de ruine, ci ca pe un oraș adevărat, cu piețe, magazine, spații publice, locuri de spectacol și sanctuare. Abia atunci contrastul cu imaginea obișnuită a Iordaniei, deșert, beduini și caravane, devine cu adevărat interesant. Aici nu era lumea cortului și a drumului prin nisip, ci lumea pietrei tăiate, a străzilor pavate și a unui imperiu care își împingea ordinea până la marginea Arabiei.

Pe colinele din jurul sitului se vedeau clădirile orașului modern Jerash, aproape la fel de galbene ca pietrele Gerasei antice. Cele două orașe stăteau unul lângă altul, despărțite de aproape două mii de ani și totuși privind aceeași vale. Orașul modern părea spectatorul celui antic. De sus, dintre blocuri și antene, locuitorii Jerashului de astăzi priveau probabil în fiecare zi coloanele, templele și forumurile unui oraș dispărut de peste un mileniu.

După mai bine de două ore petrecute printre coloanele Gerasei, ne-am urcat din nou în autocar. Drumul nostru continua spre Philadelphia, Ammanul de astăzi, un alt oraș al vechiului Decapolis roman.