Genealogice

M-am hotărât să deschid un nou capitol în analele Ulițarnicei, denumit Genealogice, pentru că de câteva luni încoace preocupările mele hobbyistice (oare există cuvântul în dicționar ?) se învârt în jurul acestui subiect. Și, pentru că în capul meu s-a adunat deja un talmeș-balmeș de informații, mi-am zis c-ar fi bine să sistematizez aici tot ce-am aflat, în rezumat, cu speranța că de pe sticlă ideile nu vor zbura la fel de ușor ca din minte. Iar dacă ceea ce povestesc eu aici va fi de folos și altora, cu atât mai bine.

Constat deasemenea că noul meu hobby nu pare a fi un foc de paie, lucru ce mă bucură. Sunt mereu în căutarea unor subiecte pasionante, cu cât mai trainice cu atât mai bine, care să-mi condimenteze viața, care să-mi aducă bucurie și să mă rupă de monotoniile și urâțeniile cotidiene. Găsirea propriilor strămoși, descoperirea unei istorii „personalizate” – mică desigur și neînsemnată pentru alții – mi s-a părut totuși o cauză cât se poate de nobilă 😉 , pentru care ar merita să depun puțin efort. Rezolvarea problemei însă nu pare a fi o treabă tocmai ușoară și, dacă n-am să mă las pe tânjeală, sunt sigură că are să se întindă pe ani buni de acum înainte. Pentru un plus de savoare, constat că noua preocupare pare a se împleti de minune cu pasiuni mai vechi. Am găsit, de exemplu, o grămadă de cărți interesante de citit. Iar dacă-mi vor ieși pasiențele așa cum sper, mă vor aștepta pe viitor multe călătorii interesante de făcut, pe urmele strămoșilor mai vechi sau mai noi.

Problema am atacat-o pe două fronturi:

Clasic – Arborele genealogic

Faza 1. Am început cu clasicul arbore genealogic. Piatra de temelie am pus-o scormonind în memorie după toate cunoștințele pe care le aveam despre propria familie: părinți, bunici, unchi, mătuși, verișori … și-am adunat apoi cât mai multe informații despre ei: anul nașterii, al morții ( dacă era cazul )… Apoi am scormonit printre dosarele cu acte dosite prin casă după certificate de naștere sau de căsătorie, după fotografii … Așa am aflat bunăoară, cu precizie maximă, numele părinților bunicilor mei. Apoi am extins căutările bătându-mi la cap rudele să caute și ele adânc prin memorie și să-mi spună tot ce știu.

Rezultatul eforturilor mele s-a concretizat, pe-o foaie de hârtie, într-un tufiș mai degrabă și nu într-un arbore înalt și falnic, într-o încrengătură stufoasă împrăștiat alandala pe orizontală. Cu alte cuvinte, ajunsesem într-o înfundătură.

Faza 2. În disperare de cauză am apelat la prietenul Google, încercând să văd ce-au făcut alții care s-au trezit în aceeași situație cu mine. Așa i-am descoperit pe cei de la FamilySearch, site-ul lor de pe internet și instrumentele genealogice pe care le pun la dispoziția muritorului de rând.

Speranța mea legată de acest site a fost să găsesc acolo niscaiva copii digitale după vechi ceasloave bisericești în care să se fi consemnat evenimente din viața moșilor mei. Ași, de unde … din păcate am constata cu tristețe că noi românii suntem oarecum înapoiați și la acest capitol. Am găsit fotocopii după înregistrări ungurești, ucrainiene, ba chiar și moldovenești dar ce mă interesa pe mine … ioc. Pentru zona actualei Românii am găsit doar scripte care se referă la germanii din Ardeal și Banat și la evreii de pretutindeni. Despre români get-beget, cum mă consider eu a fi, mai puțin.

Am să povestesc despre experiența mea FamilySearch cu altă ocazie, deocamdată închei concluzionând că investigațiile m-au adus, din păcate, într-o altă înfundătură.

Faza 3. În sfârșit, pentru a reuși totuși să îngroș cât de cât pricăjitu-mi arbore genealogic, a trebuit să uit cu desăvârșire că mă aflu în țara cu cel mai rapid trafic de internet și să încerc să văd cum aș putea să mă duc eu însămi în arhivele fizice, să scotocesc după dosarele cu pricina. Am descoperit că e foarte posibil să fac acest lucru apelând la Arhivele Naționale ale României.

Arhivele României au și ele un site pe internet, dar informația ce poate fi accesată online se referă doar la cataloage, nu sunt fotocopii ale documentelor. Cine dorește amănunte trebuie să ceară un anumit dosar din catalog și să se prezinte la sala de lectură a arhivei pentru a-l consulta. Accesul la sală se face gratuit, pe baza unei legitimații ce se dă pe loc, la prima vizită, și care are o durată de valabilitate de 2 ani. Am mai aflat cu această ocazie că dosarele de stare civilă mai vechi de 100 de ani au fost adunate de pe la biserici și primării și centralizate la sucursalele județene ale Arhivelor Naționale.

Consultând cataloagele mi-am dat seama, cât de cât, dacă am șanse de reușită sau nu. Pare-se că sunt totuși ceva speranțe. Acum trebuie doar să mă duc la Arad – pentru a scormoni după neamurile din partea tatei – respectiv la Suceava ca să aflu informații despre neamurile din partea mamei. Până la concediu însă am să fac o pauză .

Modern – Teste ADN

O altă posibilă abordare a problemei strămoșilor sunt testele ADN. Am aflat de posibilitatea efectuării unor astfel de teste de la televizor, cu vreo doi ani în urmă, urmărind o emisiune ce povestea despre Istoria Europei. Prezentatorul, un istoric australian, ne-a arătat la un moment dat cum și-a comandat un test ADN ( din acestea comerciale, nu foarte sofisticate sau foarte scumpe ) și cum a descoperit ce procent de sânge englezesc, scandinav, mediteraneean … are el în sânge. Mi-a stârnit instantaneu curiozitatea. Oare la noi s-or putea face teste de acest fel ?

Google zicea că se putea, ba făcea și reclamă câtorva firme ce vindeau produsul pe piața românească. Eu m-am oprit la firma Ancestry, nu mai țin minte exact din ce motiv, cred că am nimerit într-o perioadă cu oferte promoționale. Am comandat rapid un test, am trimis mostra de salivă cerută și am așteptat cu nerăbdare verdictul. Trebuie să recunosc, am fost profund dezamăgită de rezultat, motiv pentru care am și abandonat subiectul. Lunile trecute însă am scos testul de la naftalină odată cu redeșteptarea curiozităților mele genealogico-genetice. Mi-am dat seama că problema e mult mai complicată, mult mai interesantă decât am intuit-o eu la prima vedere, merita s-o aprofundez, s-o înțeleg mai bine. (despre experiența Ancestry, am să povestesc cu altă ocazie)

Așadar, principalele companii care oferă muritorilor de rând teste ADN sunt următoarele:

• AncestryDNA – este o companie americană, cu sediul în Lehi, Utah. Începuturile ei se pierd în preistoria studiilor genetice, în anul 1990. Pentru efectuarea testului genetic cere o mostră de salivă. Se concentrează îndeosebi pe teme de genealogie, punând la dispoziția clienților săi o bază de date imensă cu date despre recensăminte, registre de emigrări, de naștere, căsătorie sau deces. Din păcate, în baza lor de date nu sunt înregistrate prea multe informații despre românii din România.
• 23andMe – este tot o companie americană înființată în 2006, cu sediul în Sunnyvale, California, ce furnizează servicii de testare genetică direct către consumator. Mai nou compania oferă două teste diferite, unul orientat mai mult pe probleme de genealogie, altul pe probleme de natură medicală. Oricum, principalul lor interes se îndreaptă mai mult spre subiecte legate de sănătate. În anul 2007 a primit o puternică finanțare din partea Google.
• Family Tree DNA – este o a treia companie comercială americană de testare genetică cu sediul în Houston, Texas. Oferă clienților săi, în scop genealogic, analize ale ADN-ului autosomal, ADN-ului Y și ADN-ului mitocondrial.
• Living DNA – este o companie înființată în anul 2016, cu sediul în Marea Britanie, specializată în testarea și analiza ADN-ului autosomal, a cromozomului Y și ADN-ului mitocondrial. Scopul declarat, facilitarea analizelor genealogice.
• MyHeritage – este o companie înființată în anul 2003, cu sediul în Or Yehuda, Israel, care oferă aproximativ aceleași servicii ca celelalte prezentate anterior.

Primele două companii de pe listă sunt deocamdată cele mai puternice, au cele mai mari baze de date, cele mai multe mostre procesate. Din acest motiv, rezultatele pe care le pun la dispoziția clienților lor au și cele mai mari șanse de-a se apropia de avevăr. Din păcate pentru furnizorul de mostră ADN, adevărul-adevărat este, și în acest caz, foarte greu de demascat. Nici una din companii nu pretinde că rezultatul ei este corect 100 %, ci că e doar cea mai bună estimare posibilă pe care o poate face.

Ce fac de fapt companiile cu mostrele noastre? În primul rând extrag ADN-ul pe care-l sparg apoi în bucăți. De analizat nu analizează întregul genom, ar fi mult prea costisitor, ci doar secțiuni considerate reprezentative pentru scopul propus. Rezultatul îl compară cu mostre ale unor grupuri etalon și cu rezultatul testelor altor persoane, din informațiile stocate în bazele lor de date. De aceea contează atât de mult mărimea bazei de date: cu cât e mai mare cu atât mai bine, erorile statisticilor aplicate sunt mai mici. Fiecare companie are propria bucătărie internă când e vorba de porțiunile de ADN analizate, de lungimea lor, de modelele matematice puse la bătaie pentru interpretarea rezultatelor. Procesul nu e în întregime biologic, la mijloc se află și foarte-foarte multă matematică. Rezultatul pe care îl oferă clienților e de două feluri. În primul rând îți oferă procente de apartenență la grupuri etnice generale (atât de generale că pot fi complet dezamăgitoare). În al doilea rând îți propun o listă de posibile rude identificate printre cei care și-au făcut la rândul lor testul, în funcție de cât de asemănătoare e mostra ta față de a lor.

Companiile mai mititele, cele care încă nu au reușit să-și construiască o bază de date semnificativă, acceptă încărcarea ADN-ului procesat la companiile mari. Eu de exemplu, am descărcat datele de la Ancestry și le-am încărcat în platforma celor de la MyHeritage și FamilyTreeDNA. A fost distractiv să constat diferențele în estimări propuse de fiecare companie.

Am descoperit cu surprindere că în ultimul timp au apărut o sumedenie de site-uri unde-ți poți încărca datele primare (raw data ) ale propriului ADN. Unele sunt gratuite, altele te jumulesc de ceva bani. Toate îți promit că te vor ajuta să te cunoști mai bine; c-ai să-ți descoperi cu ajutorul lor adevărata personalitate, c-ai să-ți dai seama de bubele medicale de care suferi, că poți face tot felul de analize și comparații. Pe de altă parte ai putea da și de belea, în cazul în care ai fost implicat în niscaiva crimă. ADN-ul tău ar putea ajunge în mâinile poliției americane și ar putea fi folosit împotriva ta (nu cred că e cazul să mă îngrijorez). Mie uneia mi-a plăcut să mă joc pe câteva platforme.

Mă aștept ca pe viitor aplicațiile de acest soi să se înmulțească ca ciupercile după ploaie. În zilele noastre suntem martorii unui adevărat boom în ceea ce privește cercetarea genetică, creșterea puterii de calcul și de stocare a datelor în informatică, în dezvoltarea inteligențelor artificiale. Lumea galopează într-o direcție nouă, complet diferită de cea de până acum. Pe de o parte mă simt complet demodată și aș lăsa-o să galopeze fără mine, în legea ei. Pe de altă parte însă parcă mi-ar părea rău dacă n-aș ține pasul cu vremurile.

Până una-alta, am pornit șontăcăind pe un drum. Habar n-am încotro mă va duce noua aventură genetico-genealogică în care m-am băgat. Până s-ajung la destinație însă, am să mă bucur de călătorie.

+4

0